Bistriţean arestat pentru trafic de minore
Trei bistriţeni sunt suspectaţi de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au racolat minore pe care le-au determinat să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi. Unul a ajuns în arestul Poliţiei bistriţene, iar altul nu are voie să părăsească ţara pentru o perioadă de 30 zile.
„În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa - Năsăud şi procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, B.P.A., de 28 de ani, K.A., de 31 de ani şi F.A., de 35 de ani, toţi din municipiul Bistriţa, sunt suspectaţi că, începând din anul 2009, au racolat minore pe care le-au determinat să întreţină raporturi sexuale contra-cost cu diferiţi clienţi. Tinerele erau găzduite la locuinţele suspecţilor şi erau ameninţate cu acte de violenţă în cazul în care refuzau să întreţină raporturi sexuale cu clienţii aduşi de către aceştia. Contravaloarea prestaţiilor sexuale era negociată cu clienţii de către B.P.A., iar banii erau împărţiţi între suspecţi şi victime”, se arată în datele furnizate de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Marţi, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, în baza delegării procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi a autorizaţiei de percheziţie emisă de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa lui B.P.A. şi au pus în executare trei mandate de aducere pe numele suspecţilor.
În urma probatoriului administrat în cauză, ieri, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de B.P.A., pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori. Ulterior, pe numele acestuia instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
„Totodată, faţă de K.A, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, iar F.A. este cercetat în stare de libertate”, se precizează în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Administratorul unui local de striptease, cercetat pentru proxenetism
- Tânăr din Chiochiș, bănuit de pornografie infantilă și act sexual cu un minor, arestat la domiciliu
- Persoană de 18 ani, reținută pentru pornografie infantilă
- Doi clujeni şi-un bistriţean, reţinuţi într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism
- Doi tineri bistriţeni, reţinuţi pentru trafic de droguri
Adaugă comentariu nou