Stele verzi în epigrame

Cu o prefaţă de Ion Radu Zăgreanu, volumul „Stele verzi”, scris de Emil Sângeorzan, Editura Karuna Bistriţa, radiografiază societatea actuală în epigrame, rondeluri, minifabule, invitându-ne să râdem de criza morală actuală care-şi are „cuibul” în Parlament: „Un loc în care până-n ziuă/ Sunt toţi în plină activitate/ la microfon bat apa-n piuă/ Şi-n sală dorm pe apucate”.
Când tristeţea ne doboară, epigramistul ne îndeamnă să luăm medicamentul: „Ceva de tămăduit/ Numai că de câţiva ani/ Se prescrie gratuit/ Dar de dat se dă pe bani”. Suntem într-o lume a funcţionarilor: „E unul mare între mici/ Ce-ţi spune să mai treci pe aici/ Iar când revii în orice scop/ Să aduci şi o cerere cu dop”.
Volumul, structurat în ptru capitole: „Epigrame şi alte catrene”, „Rondeluri”, „Minifabule” şi „Cronică ritmată”, surprinde prin modul „elegant” în care Emil Sângeorzan trage de urechi societatea actuală: „Aud şi acum pe bunici/ Tratându-mă ca pe ştrengari/ Tu joacă-te cu cei mai mici/ Nu-ţi pune mintea cu cei mari”. Românul are o iscusinţă aparte, reliefată şi din versurile: „Când totul i se potriveşte/ Şi i se închide orice portiţă/ Românul iacă mai găseşte/ La orice lacăt o cheiţă”. Suntem într-o lume a ofertelor: „Avem de toate: TVA, acciză/ Dobânzi, amenzi. Avem şi criză/ Încât ne întrebăm cu toţii/ S-or fi întors fanari(h) hoţii?”
Cartea lui Emil Sângeorzan continuă seria volumelor „Epigrame şi alte catrene” şi „(Ş) perle”, aducând un plus de frumuseţe lumii epigramelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5