Antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, despre…
Suspendare de două etape
„Nu ştiu cât de important este să fiu pe bancă sau, mai bine spus, cât de receptivi sunt jucătorii în timpul partidei. Meciul îl pregătim în timpul săptămânii, cu tot ceea ce trebuie să facem, iar dacă jucăm pe un asemenea stadion cum se spune, pe Naţional Arena, e greu să te faci auzit. Ei trebuie să respecte ceea ce pregătim la antrenamente, ce pregătim pentru jocul cu Dinamo. Nu va fi un lucru extrem de greu că nu sunt eu pe bancă. Voi comunica cu cei care sunt pe bancă, nu este o problemă”.
Două partide de foc, Dinamo şi Steaua
„Nici un meci nu poţi să spui că e pierdut sau câştigat din start. Vom juca fotbal ca şi până acum. Sper să nu se mai întâmple ce s-a petrecut până acum, de când am început campionatul, să fim dezavantajaţi de arbitri, şi nu o dată s-a întâmplat, ci de mai multe ori. Vă daţi seama, întâlnim Dinamo şi Steaua.”
„Eu le-am spus, măi băieţi, nici Dinamo nu este într-o stare extraordinar de bună, şi la ei sunt probleme, între ei şi suporteri, şi conducere. Eu zic că putem face un joc bun şi să venim cu un rezultat bun. Sigur, Steaua este echipa momentului, care joacă. Am şi cinci şase jucători care sunt la limită cu cartonaşe, trebuie să facem în aşa fel încât să nu ne trezim că nu avem cu cine să jucăm în partida cu Viitorul Constanţa, pentru că astea sunt meciurile unde trebuie să ne batem ca să câştigăm, cu echipele care ne batem direct, adică cu Iaşi, Viitorul, Severin, Braşovul.”
Despre arbitraj
„Arbitrii nu vor face decât ce ştiu să facă, adică totdeauna să protejeze echipele mari. Pe cele mici le dau deoparte, nu-i interesează şi lucrul acesta te faci să ai ieşiri cum am avut şi eu. Sigur nu a fost ceva de care să fiu mândru, dar aşa am considerat eu atunci că trebuie să mă manifest. Am recunoscut la Comisia de Disciplină şi acum îmi menţin părerea că trebuia să-i dau un pumn arbitrului. M-au înţeles pentru că nu a fost primul meci când noi am fost dezavantajaţi. Suntem o echipă mică, dar avem şi noi ambiţiile noastre, avem şi noi speranţele noastre şi trebuie să înţeleagă lucrul acesta.”
Cum a pierdut Gloria punctele
„Mai mult ca sigur ar fi avut mai multe puncte. Dacă facem o recapitulare, la primul meci unde ne-am trezit cu 2-o în minutul 8, după două greşeli de portar, eu zic că şi acolo puteam face un rezultat de egalitate. La Cluj am pierdut în minutul 80 după ce am avut patru situaţii de a marca, clare, şi cu poarta goală. Acasă cu Mediaşul am fost egalaţi dintr-un offside mare, am mers şi la Piatra Neamţ unde, vorba aia, am avut două penalty-uri dar nu ne-a dat niciunul domnul Avram. Şi de acolo puteam să venim cu rezultat bun. La Galaţi am fost egalaţi pe final. Eu spun că puteam să mai avem încă şase-şapte puncte. Rezultatul de la CFR Cluj e unul mincinos pentru că nu aia a fost diferenţa dintre noi şi ei, diferenţa au făcut-o din nou arbitrii prin deciziile luate: primul gol din offside, al doilea cu penalty şi eliminare. Cam astea au fost problemele. Dacă arbitrajele erau unele aşa cum trebuie să fie, corecte, Gloria ar fi trebuit să aibă mai multe puncte.
Evitarea retrogradării
„Nu dezarmăm, şi din partea Comisiei am primit încurajări. Au văzut meciurile, echipa nu joacă rău, să nu abandonăm, să ne luptăm pentru că avem şanse. Eu ştiu că avem şanse să scăpăm şi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă.”
Adaugă comentariu nou