Societatatea civilă din Bistriţa îi susţine pe Dorin Dobra şi Doina Pană

Noi, semnatarii acestui Apel, reprezentanți ai societăţii civile din Bistriţa, am susţinut întotdeauna manifestarea democraţiei în toate formele ei, directă, reprezentativă şi participativă, pentru că acestea formează principiile sănătoase ale statului de drept. De asemenea, susţinem orice manifestare a bunului simţ, a implicării şi a responsabilităţii civice, pentru apărarea suveranităţii poporului, exercitată prin alegeri libere şi instituţii reprezentative.

Am manifestat mereu împotriva abuzurilor de orice fel, împotriva corupţiei, a derapajelor de la democraţie sau a hotărârilor anticonstituţionale. Milităm pentru o politică lipsită de oportunism, impostură, ipocrizie, minciuni, şmecherii, prin promovarea şi susţinerea incompetenţei şi a hoţiei din bani publici sau a oricărei forme de fraudă. Luptăm împotriva demagogiei şi a manevrelor de orice fel, menită să submineze însăşi temelia statului de drept.

Cerem reprezentanţilor aleşi din autorităţile publice locale şi centrale, reprezentanţilor instituţiilor statului, Parlamentului şi Guvernului României să respecte întotdeauna voinţa populară, exprimată prin vot, să vegheze la apărarea democraţiei şi să respecte principiul separaţiei puterilor în stat.

Dorim o Românie puternică, o justiţie imparţială, apolitică şi dreaptă. Dorim o economie sănătoasă, bazată pe o competiţie reală, care să ofere egalitate de şanse tuturor competitorilor. Dorim un învăţământ modern, performant şi stimulativ, precum şi un sistem de sănătate la standarde europene, cu medicamente suficiente şi tratamente de calitate. Nu în cele din urmă, dorim o administraţie locală eficientă, care să cheltuiască banii publici cu discernământ, responsabilitate şi transparenţă.
Pentru toate acestea, noi, reprezentanţii societăţii civile din Bistriţa, susţinem candidaţii USL la alegerile de pe 9 decembrie - Dorin Mircea Dobra la Senat şi Adriana Doina Pană la Camera Deputaţilor. Avem încredere în capacitatea lor de răspunde aşteptărilor noastre şi de a oferi un viitor mai bun comunităţii bistriţene şi societăţii româneşti în ansamblul ei.
Bistriţa, 5 decembrie 2012

Semnatari:
dr. Dan Cocoi- Preşedinte Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud
dr. Marius Pop –Preşedinte Colegiul Medicilor Dentisti Bistriţa-Năsăud
dr. Dumitru Niculai-Preşedinte Asociaţia Medicilor de Familie Bistriţa-Năsăud
prof.dr.Gavril Ţărmure-Preşedinte Societatea de Concerte Bistriţa
prof. Claudiu Şular
dr. Dan Al. Ilieş
prof.Vasile Duda-istoric de artă
dr.Marcel Lupşe-artist plastic
ec. Viorel Vitelariu
prof.Nicolae Zăpîrţan-antrenor emerit
prof. drd. Alexandru Gavrilaş – Director Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
Miron Duca-artist plastic
prof.dr.Vasile Tolan-artist plastic
prof. Florin Miron
prof. Ioan Curtuius
prof.Sidor Costinaş

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5