George Harosa, un om între stele

Zilele acestea se împlinesc şase săptămâni de când a încetat din viaţă colegul şi prietenul nostru George Harosa, fostul director al Casei Orăşeneşti de Cultură „ Radu Săplăcan ” din Beclean. Am petrecut , la serviciu , zile nesfârşite ,ore nesfârşite , timp nesfârşit. Şi parcă ,totuşi ,n-a fost destul. Acum ,din nou ,ni se face dor de el. Nu întotdeauna a fost bine. Au fost şi momente când lucrurile nu ne ieşeau deloc ,fără un motiv anume ,şi atunci căutam vinovaţii sau vinovatul. Nu supăra pe nimeni , nu jignea, era construit sensibil ,încerca să explice şi să se explice, dar nu să impună. Se măcina interior, fără ca înafară să răzbească nimic, căuta rezolvări , soluţii ,voia să trăiască frumos, să se ridice deasupra cotidianului obişnuit. În toţi aceşti ani care au fost am vorbit şi am gândit despre toţi şi toate. La serviciu ne petrecem cea mai mare parte a vieţii noastre. Ne obişnuim până-ntratât unii cu alţii încât considerăm tot ceea ce ni se întâmplă ca pe ceva cât se poate de firesc,ne întâlnim, discutăm, dezbatem ne consumăm, ardem pe interior , ne supărăm , revenim la scurte stări de linişte, şi ni se pare că toate acestea vor dăinui veşnic. Nu ,din păcate nu este aşa. La un moment dat unii dintre noi pleacă. Pleacă definitiv , dureros şi inexplicabil. Atunci când ne moare cineva apropiat este ca şi cum te-a trăznit ceva , dintr-odată, şi te-ntrebi: de ce ? În primele clipe de după aflarea veştii , pentru că te doare şi vrei să fugi de durere ( nimănui nu-i place să sângereze abundent pe interior) îţi spui , ţie însuţi, că, totuşi , nu este adevărat, nu se poate întâmpla acest lucru , încerci să împingi cât mai departe momentul adevărului. Dar el , dur şi crud , te aşteaptă, ascuns după colţ. După primul moment de negare, mintea ta construieşte un adevăr al tău , pe care să poţi, cumva, să-l accepţi. Colegul şi prietenul tău , pe care-l ştii de zeci de ani, pleacă, pur şi simplu , se duce pentru a nu mai reveni niciodată. Singurătatea-ţi devine pustiitoare. Avem, totuşi, atâta nevoie unii de alţii ! De cele mai multe ori lucrurile neînsemnate şi amănuntele ne coordonează viaţa şi nu vedem CALEA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească ! O bună bucată de vreme o să credem , în continuare, că el este acolo, la locul lui.
Apoi alte şi alte veşti neplăcute ne vor îndurera din nou. Până la final. Fie-i ţărâna uşoară!