Din jos de Mitropolie e mare paranghelie!

Prof. Ecaterina Ratiu

Din jos de Mitropolie e mare paranghelie!
Trăim într-o lume mozaicală a contrastelor, contrarietăţilor şi contradicţiilor, în care sistemele de valori morale sunt tot mai compromise şi în care graniţa dintre bine şi rău, dintre normal şi patologic-cum remarca Durkheim- devine tot mai indescifrabilă. În acest sinistru amalgam de frumuseţe şi atrocitate, în care iubirea, încrederea, onoarea si speranta sunt tot mai adeseare duse la tacere, cautam frenetic un punct de sprijin care sa ne ofere, cat de cat, alinare si siguranta! Haosul existential dirijat legal in multesituatii, ne creaza imaginea unuivi itorincert si apocaliptic. In aceste conditii, refularile interioare consumate prin evadarea din coordonatele unei realitati cotidiene abrasive, pot fi de-a dreptul, sinucigase! Si-atunci, cei cu frica de Dumnezeu, pe buna dreptate, isi canalizeaza sperantele catre Cer, prin rugaciunine ostoite si inlacrimate…, spre Biserica. Nimic rau, nimic nefiresc nu este, in a investi credinta si credibilitate in cea mai perena si populara institutie: Biserica. Doar ca, temelia sinceritatii acesteia, este tot mai evident zguduita de comportamentul nesimtit al unei parti a preotimii ( personae fizice si/sau juridice), care se erijeaza in “mafaldisti” omniscient ai zilelor noastre sau in posesori exhaustive ai adevarurilor absolute si vietii exemplare.
Dar, sa coboram din zona astrala a abstractiilor metafizice si sa ne uitam cum stau lucrurile aici, pe pamant! Astfel, intalnim cazuri de comportamente necrestinesti, care sfidea zamorala, bunul-simt si recomandarile biblice ale Mantuitorului- comportamente care, nu doar ca nu sunt sabotate ci, dimpotriva, sunt premise si incurajate! Este, situatia atitudinii nedeontologice a Mitropoliei Sucevei si Bucovinei, recent criticata in media, care face “ochi somnorosi” la afacerile sereliste desfasurate pe teritoriul “marcat” de Dansa. Mai deslusit: din relatarile presei, aflam ca, biserici din arodismentul Mitropoliei mai sus-amintite au fost “chivernisite” de catre stat cu o serie de locatii hoteliere sau de alta factura laica pentru a fi transformate in asezaminte de ajutorare si binefacere pentru “plebea” napastuita de pauperism, lipsuri si singuratate. Si asta, cu atat mai mult cu cat, saraca “Tara Moldava” a fost milenar, mai urgisita parca, decat celelalte provincii romanesti, in istoria noastra zbuciumata! Dar, sfintiile-locale, ce-au facut? Au preluat, desigur, locatiile respective si, in loc sa le confere destinatia umanitara pentru care le-au fostatribuite, acestea au capatat in schimb, opulent unor restaurante cu meniuri “grase” comercializate la tarife cosmic! Grandoarea potentialelor asezaminte pentru saraci, gata primenite astfel, nu este un lux de “ratul” orcaruia, ci doar de nasurile fine ale mafiotilor, interlopilor sau ale etnicilor “bruneti”mustaciosi si bogati, care isi organizeaza acolo sindrofii si paranghelii pandalistice!... Nunti, ai caror protagonisti sunt minori, chermeze desantate cu manelisti si lautari, sau alte reuniuni “tovarasesti” bine asezonate cu alcool, imbuibala si destrabalare pur lumeasca!... toate, sub privirile “somnoroase” ale prea-cuviosilor parintei rascoliti de maladia unui apetit necurmat pentru noi surse de “furajare” financiara. Ce incredere mai potiavea in astfel de fete bisericesti care, ele insele trebuie sa fie modele de buna-cuviinta, smerenie, modestie si virtute?! Cum sa te mai pleci, pentru intima si sfanta spovedanie, sub patrafirul sacral al unui purtator cu nasul borcanat si rosu, proaspat remis altarului dintr-un “chiolhan” manelistic la care, de buna-seama, prea-cuviosul nu a fost doar o prezenta abstracta?!... Uimitor este faptul ca, sesizata fiind Patriarhia, aceasta, printr-un purtator de cuvant, se “spala pe maini” precum Pilat din Pont cand l-au condamnat pe Hristos la cruce, declarand ca nu se amesteca in problemele administrative si de gestiune ale mitropoliilor din teritoriu. Este ca si cum, la o mare neregula semnalata la nivelul unui inspectorat scolar din tara, Ministerul Educatie iar “inchide ochii” si nu ar lua nici o atitudine, lasand ca situatia sa se perpetueze!
Celor care imi cauta pricina si ma injura pentru pozitia mea critica fata de o parte a “parintilor” nostrii catherisiti, le adresez intrebarea: credeti ca preotimea s-a imaculat total, in zilele noastre fata de vremea lui Hristos care ii numea pe preotii acelor timpuri( fariseii si saducheii) cu apelative ca: “pui de naparci”, “lupi rapitori mbracati in haine de oaie”, “fatarnici” sau “morminte varuite… pline de necuratenie si faradelege”? Suntoare, mai buni, mai curati, mai dumnezeiesti “parintii” nostril bisericesti astazi, mai mult decat atunci cand il aveau efectiv, pe Mantuitor in mijlocul? Prietene!...frate!... Esti naiv si, poate, mai rau!... Indus in eroare( casa nu zic “prostit”), dacat sa crezi asa ceva! Dar, fiecare crede numai ce vrea si, mai ales, numai ce poate! Eu personal, consider ca nu trebuie facuta confuzia impardonabila intre credinta in Dumnezeu, si credibilitatea, de-a dreptul oarba, pe care multi o acorda unor slujitori nemeritati de Sfanta noastra Biserica. Iar, daca cineva ma eticheteaza drept “atee”, ei, bine, atunci, fara teama de a gresi ii raspund: da, sunt! Daca Iisus, care i-a criticat fatis pe preotii timpului sau, poate fi considerat ateu din acest motiv, atunci si eu sunt! Sau, noi trebuie sa facem “ureche suta”, s-avem “orbul gainii” si sa nu-I urmam exemplul Mantuitorului, cand constatam faradelegi in tagma preoteasca, considerate de multi “tabu”, nesanctionandu-i, macar, moral? De ce, de pilda, un educator din sistemul de invatamant, daca - cu saufaravoie- “calca stramb”, societatea il sanctioneaza moral cu o asprime nedecantata deoarece a avut, o clipa, un comportament inadecvat si inadverdent valorilor etico-educative promovate din perspective laica in scoala, pe cand, atatia “prea-cuviosi”, care “calca stramb”, in mod repetat dar promoveaza aceleasi valori insa din perspective bisericeasca, beneficeaza de scuze si intelegere din partea noastra… pentru ca “si parintele-I om, nu-I sa?”? Tu ca educator, nu ai voie, si esti “tras de urechi”, in schimb “parintele”, are! Oare, nu trebuie ca amandoi, deopotriva sa fie exemple vii pentru membrii comunitatii?! Ba da! Si-atunci?...
Iata lumea in care traim: o lume a coktailurilor “nefericite” care iti provoaca retenţie… la “deglutitie”!
C-am ajuns, cum zis-au sfintii,
Vremurile de pe urma…
Suntem “un paman tsi-o apa”
Si-o recalcitranta “turma”!

Comentarii

01/02/13 22:33
Diogene

Uf...unde sunteţi, doamna Simona Racz, cea cu pixul roşu, să-i explicaţi profesoarei care a scris materialul de mai sus că "noştrii" nu se scrie cu doi de "i", că nu se pune virgulă între subiect şi predicat?
Doamna Ecaterina Raţiu, materialul de mai sus e delirant. Vindicativ, plin de hăţişuri, incoerent, cu ideile exprimate repetativ, cu subordonatele fără nici o legătură cu principala din frază...un dezastru intelectual.
Atunci când vreţi să spuneţi ceva în presă, folosiţi idei simple, percutante. Frazele să nu fie compuse din mai mult de două propoziţii secundare pe lângă cea principală. Evitaţi termenii livreşti. Şi angajaţi-vă un lector cu competenţe lingvistice, sunteţi catastrofală la gramatici!

04/02/13 10:39
BALASA-Bucuresti

Pentru ca efectiv imi place stilul acid de exprimare al doamnei Ratiu...stimata doamna...primele articole au fost scrise pe intelesul tuturor si mai mult sau mai putin criticate...am observat o reactie uneori furibunda asupra opiniilor dvs....parerea mea:acest articol,este intradevar mai stufos si mai greoi...si faptul ca exista anumite greseli de ortografie(n-as spune gramaticale) ma face sa cred ca este o manusa aruncata celor care nu va pot contracara sub alte modalitati....si citind comentariul anterior,cred ca am dreptate,pentru ca neexistand cuvintele necesare pentru o discutie in contradictoriu,se incearca o noua polemica pe motive....gramaticale,lingvistice,etc...deci cine va citeste si nu are argumente de a va contracara in esenta la ceea ce a-ti scris,se leaga de anumite greseli....gramaticale...ce sa zic?....cred ca exista persoane care chiar va citesc articole si de aici pot sa trag concluzia ca desi multi va critica...santeti interesanta,si totodata...incitanta!..ceea ce ar trebui sa va maguleasa..sincer!..Iar faptul ca cineva se leaga de ortografia articolului....cred ca nu a inteles nimic...intradevar exista lecturi mai usoare si mai odihnitoare...recomandate celor cu IQ.....mediu!Succes in continuare doamna Ratiu!Si poate virulentii critici,nu ar fi asa de virulenti daca ar putea publica articole citite de dvs...!(aviz amatorilor!)...si...in final...nu ma pot abtine...cred ca cineva,prin insasi faptul ca va critica.....va invidiaza,si totodata..va ADMIRA!........Astept urmatorul dvs.articol cu nerabdare!....si..daca se poate...nu astept comentarii la..comentariul meu!

04/02/13 14:12
cititor

gata....va promit ca nu o mai critic pe doamna ratiu,pentru ca astfel o transform intr-un fals si mediocru martir al curentului tembelistic contemporan....scrie tot ce-ti trece prin cap,eu unul nu ma mai obosesc sa-ti citesc ''transpiratiile'' si scremetele''....nu merita....dai cu tupeu inainte,elibereaza-te de ura ce te cuprinde ...suflet bland....fiica Domnului....mancate-ar raiul.......

04/02/13 14:26
cititor

totusi ,vreau sa-i mai inchin doamnei profesor cateva versuri,cu toata dragostea,respectul si aprecierea:''Nemotivat, se tot proclamă "sentiment",
Lipsită-n fond de orice simţ, de suflet;
Din om, e-un individ, duşman, într-un răsuflet!...
Iubirii-ntre prieteni, păcii, e-un impediment

Nu-si are merit feminin de-apelativ
E doar un subterfugiu de nereusita
E-o gelozie hada la dorinta-ti izbandita
Draconic exemplar ,de anti-creativ

Pentru nu stiu,nu fac,sunt proasta ,e-o cuvertura
Si-ades final pericol ,e-o funesta aritmie
N-are respect de adevar,de Dumnezeu,este o alchimie
E josnicul,e inumanul ,e mizeria….e URA…….''

04/02/13 14:55
CATA

domna draga ma iertati pe langa faptul ca nu prea aveti coerenta in ceea ce ziceti mai mereu aratati cu degetul in aceeasi breasla (putin imi pasa) cred ca ar fi cazul sa va aruncati privirea si spre alte aspecte ale socistatii si lasatii pe cei care vor sa creada sa creada in ce vor ca rostul dumneavoastra il pierdeti din vedere adica unde sunt dascalii atunci cand elevii fac sex prin toaletele scolilor , cand se bat de se baga in spitale prin unitatile de invatamant , cand parintii ii stiu la scoala dar ei de fapt trag in piept pe nu stiu unde fara ca macar un dascal sa se deranjeze sa-i dea un telefon parintelui ca absentele odraslei nu mai incap in rubrica din catalog , sa arunce primul cu piatra cel fara de pacat in rest fiecare face cam ce vrea cu viata lui iar dumneavoastra incepeti sa fiti cam ca un paparazzi de ala obsedat doar de un artist
mult noroc si sanatate ca in rest in viata avem de toate ...daca ne facem

04/02/13 15:26
cititor

''Cat am trait pe pamant,
Ecaterina eu m-am numit
In viata multe am facut
Multa palinca am baut

Si directorul m-a certata
C-am venit la scoala beata
Si io nu l-am ascultat
Zilele mi le-am scurtat

Cand am trait am fost in vremea mea
Draga la toata lumea
Ca un pui de randunea

Cat am trait eu pe lume
Prea multe mi-o placut mie
Si a bea si a trai bine
Cu dragutul langa mine

Si mi-o mai placut una
La Bufet la masa a sta
Cu barbatul alteia

Printre blocuri ,pe carare
I-am dus la popa de mancare
M-am grabit s-ajung la pranz
Sa manance ca-i flamanz

Poate c-am facut si rau,
Pe popa l-am ocarat odata eu
Si m-a batut Dumnezeu
Cu un diabet de gradul doi

Am baut si m-am distrat
Cu prietenii mei,din Beclenut,din sat
Mandrutii si cetera
Si vinul si palinca

Si mandrutii m-au iubit
Cat le-am ras si le-am ochit
Le-am dat mult lor de baut
si le-am pus in pahar bere
Si-acum le zic la revedere

Mai elev,copilul meu
Nu uita ce iti spun eu
Sa nu te-apuci tu de baut
Ca ii trai tare mult

Pe popa nu-l critica
Ca apoi te-a blastama
Ca io vai n-am ascultat
Zilele mi s-au scurtat''

Bunul Dumnezeu sa o ierte!Amin!

04/02/13 17:37
Mona Racz

Pentru Diogene.....SUNT AICI!!!!!

04/02/13 18:46
Mona Racz

Citesc cele scrise de "cititor" si ma incearca o cumplita stare de scarba si dezgust (dealtfel, acum cand scriu mananc lamaie,pentu a-mi potoli greata). Nu-mi vine sa cred ca exista semeni ai mei care au curajul sa-si etaleze prostia si retardul cu atata nonsalanta...D-l Diogene spunea la un moment dat si citez din memorie ,conform Constitutie,dreptul la opinie a agramatilor nu este interzis....Sunt de acord dar,chiar sa te bagi asa in seama si sa-ti pui la vedere prostia folosindu-te de paravanul anonimatului, e o chestiune care pe mine personal,ma scandalizeaza.Mai dragute "cititor"...banuiesc ca,propunand un asemenea "siloz" ai incercat sa debutezi poate chiar la Rasunetul de Bisrita si ai fost trimis la origini intr-un mod elevat si acum ,ai profitat de "dreptul la libera opinie " si ti-ai postat "excrementul " la comentarii...Mai ,Gica Parastas la Arici-Pogonici n -ai incercat??? Ai dreptate,nu mai exista revista dar nici acolo nu-ti accepta o asemenea ineptie....Esti varza bai Gicuta....De fapt inteleg....N-ai dat de "capat " articolului (toate ca toate dar acesta este....chineza pentru mintea ta de bibilica !!) si atunci te-ai gandit ca n-ar strica niste dusuri "diareice " aplicate autoarei. Te razbuni,ai??Razbunarea e arma prostului si atunci cand PROSTUL nu mai are argumente " loveste" sub centura .Este si cazul tau dar de unde nu-s ...argumente ,nici Dumnezeu nu cere .Du-te si imbaiaza-te bine in scarbosenia-ti poetica si ramai acolo pentru ca de fapt acolo-ti este locul.....

04/02/13 18:55
BALASA-Bucuresti

...nu am cuvinte..m-am blocat!Poezia de mai sus este inradevar o mare creatie!Pacat ca geniul care a scris-o nu este cunoscut!Are mari sanse...Fernando de la Caransebes ar muri cu gheara in cat,citind asa ceva!Trebuie neaparat facut ceva pentru ca acest(a) genial creator de text(nu gasesc alt termen la ceea ce am citit mai sus)sa nu se piarda....i in cazul in care isi stie drumul!Trebuie gasit.Prostia ii este geniala si trebuie data exemplu...Si daca mai devreme am pomenit de un IQ mediu....citind ceea ce se vrea textul de mai sus(oare ce stil i se potriveste?)realizez ca exista si IQ...sub ZERO!...Si fiindca am gasit un anumit specimen,care se vrea poet(un sacrilegiu adus cuvantului)imi scot palaria in fata lui Fernando de la Caransebes!...si celui ce a scris ''versurile'' de mai sus....cu fala si mandrie plimba-ti talentul prin reviste de genul ''Arici Pogonici""...desi si acolo ar fi prea mult pt.tine""cititor""!sI ROAGA-TE bunului Dumnezeu pentru tine, ""cititor!"Ai nevoie!Mare nevoie!

04/02/13 19:01
Silviu Retegan

Ha,Ha,Ha, ....cine-i tampitul asta cu poezioarele lui de rahat? E cumva vreo lansare de poezie "direct din cocina" si n-am fost anuntati si noi cei de la "Balaceanca"? Frate,ce numar porti la camasa? Iti aduc eu una de aia cu maneci ....lungi .Fraiere,profa noastra chiar e super,cum iti permiti s-o balacaresti ,mai subspecie? Scarnavia dracului,du-te tu direct la ...un cimitir "Bau-Bau "

04/02/13 19:13
Mihai

D-na profesoara,sa nu va afecteze ceea ce scrie cu multa rautate acest "cititor" pentru ca noi,stim foarte bine ce dascal avem la catedra si noi (suntem mai multi cei care am citit articolul) ,condamnam atitudinea acestui individ care,poate nici nu a citit articolul dar avea de mult un "dinte negru" impotriva d-voastra (si mai multi in gura ,cu siguranta ) si a gasit acum de cuviinta sa va inchine "ode" de prost gust care numai o minte proasta le poate scorni.Va pupam.

04/02/13 19:29
JOLT KERESTLY

CINE E RETARDUL CARE A SCRIS POEZIA?LA CE SCOALA AJUTATOARE A INVATAT?CRED CA STIE SA CITEASCA DOAR DIN CARTILE DE COLORAT!MAI BINE S-AR APUCA DE COLORAT,CA HANDICAPATA POATE FI!

04/02/13 19:36
Mititelu

pentru preoteasa shopingara ("cititor"): fa,nebuno,cand invatasi sa citesti? De compus,vad ca compui cu "spume " de sub coada vacii...Ti-ai dat in petec...pe langa ca te-ai simtit mereu cu musca pe caciula ca tu esti aia cu shopingul,acu ,ataci ca o grajdarita ce esti.Urat din partea ta. D-na diriginta....toata stima !

04/02/13 19:36
Ovidiu_Nasaud

Doamna profesoara,v-am fost elev,si intotdeauna am avut un deosebit respect pentru dvs,si intotdeauna v-am admirat stilul dvs.de exprimare,si de cate ori am avut ocazia v-am citit si articollele si am gasit in continutul lor multe adevaruri.Va doresc multa sanatate,si la mai multe articolle!

04/02/13 19:43
Marcel Bezui

Jeana nu e moarta,Jeana n-a murit....s-a apucat de scris poezii!!!!!!!Feriti-va!!!!!Cine-i poetul sau..poeta!Asta care a scris poezia,ORI E PROST ORI E PROST!dIN DOUA UNA!

04/02/13 20:14
PADRE

Am descoperit acest articol din intamplare,si m-a ingrozit rautatea autorului de poezie!Nu contest faptul ca si doamna Ratiu are mici impunsatori rautacioase,dar cine a scris comentariul sub forma poeziei,intrece orice imaginatie de rautate,invidie si gelozie,caci altfel nu imi explic pornirea aceasta furibunda la adresa doamnei Ratiu,pentru ca inteleg ca poezia este un epitaf adresat unei persoane care insa traieste!Deci se intelege ca semnatarul poeziei nu mai trebuie sa se roage bunului Dumnezeu pentru iertarea pacatelor doamnei Ratiu,ci trebuie sa se roage pentru tamaduirea urii pe care o nutreste ,pe care se pare ca si-o autocultiva!..nu pot crede ca un om care spune ca este credincios,poate avea dorinte de rau catre un alt om(poate mai mulkt sau mai putin pacatos).Unde-i iertarea?Unde-i credinta?Oare preamarindu-l pe Dumnezeu,si rugandu-se pentru raul altuia.nu comite cel mai groaznic pacat!Unde este invatatura Domnului,unde este iertarea?Sufletul acestui om care a scris acea poezie trebuie sa fie foarte bolnav!Bolnav de rautautatea pe care incearca sa o disimuleze in false rugaciuni catre Dumnezeu!Dumnezeu sa te ajute sa scapi de aceasta rautate care te domina!Roaga-te pentru binele tau,nu pentru raul altuia!

04/02/13 20:37
Batman

E bestiala poezia!Si bestial de prost(sau proasta)autorul!

04/02/13 21:07
Diogene

Ptr. Mona:
No, şi dacă sunteţi aici, ce mai aşteptaţi? Luaţi pixul cel roşu şi didactic şi scârţâiţi pe marginea "eseului", ca să dovediţi consecvenţă. Agramatul pe care-l citaţi, ceva mai perfecţionist în paragramatismul său, are o scuză: nu e decât un plăpând aruncător cu părerea. Pe când stimata de dvs. profesoară e factor de opinie, "pol educaţional"- dacă vă mai amintiţi sintagma din facultate...
Trist mi se pare şi că elevul Ovidiu din Năsăud are o ortografie impecabilă, ceea ce nu se poate spune despre profesoara pe care o admiră. Ca să vezi scară valorică în societatea asta.
Domniţă Mona, două mingi am pentru dvs:
1. Spuneţi-mi ce părere aveţi despre articolul genitival şi dacă puteţi să-mi daţi un exemplu de ratare la viraj strâns a flexionării lui în textul dvs.;
2. Spuneţi-mi dacă simţiţi legătura subtilă care creşte între noi.
O zi bună!

04/02/13 21:20
FRANCIS GYULA

Citind articolul doamnei Ratiu,pot spune ca intradevar este un pic greoi,si mai greu perceput de necunoscatorii genului abordat,si de asemenea nu pot spune ca sant intru totul de acord cu opiniile dumneai,dar nici total impotriva unor realitati vizibile si destul de mediatizate.Insa ceea ce m-a surprins,au fost reactiile diversilor comentatori,in special acelei oribilitati de...sa o numesc poezie?..si nu atat maniera in care a fost scrisa(execrabil e un dulce cuvant fata de ceea ce vrea sa fie un act ..poetic????...),ci ceea ce vrea sa transmita.Atate rautati..atata venin exprimat de o persoana care se vrea un bun credincios....Este de-a dreptul ridicol sa-ti expui ura fata de o alta persoana,in asemenea stil!Si macar daca ar fi facut-o macar de la un nivel apropiat de talentul doamnei Ratiu...diferenta de cultura este evidenta,nu trebuie musai evidentiata prin <<poezii>> de genul celei expuse de acel asa zis cititor,si spun ASA ZIS CITITOR,deoarece ma cam indoiesc de capacitate de A CITI a persoanei respective.Desi cred totusi ca din cand in cand,incet si pe litere,poate deosebi Can-Can-ul de Libertatea!....Si cu multa truda poate va reusi sa adauge un comentariu la una din celebrele rubrici ale Libertatii....si ma refer la rubrica"fata de la pagina 5"....Pentru ca acolo este locul de teapa acestui inversunat incult"cititor"...Cu toata mila catre tine"cititor",de cat sa mai etalezi crasa prostie....apuca-te si fa o integrama!......pentru incepatori!...ca atat iti este nivelul!.

04/02/13 21:23
autor...publicat

Mare-ti este gradina Doamne ! Ei,tot ne-ai promis "cititor " ca vei "vomita " chestii legate de autoarea articolului "Shoping cu ...preotese ",aceeasi dealtfel care scrie si articolul de mai sus si iata ca ai facut-o ! Esti satisfacuta? "Nu huli !"se spune in Cartea Sfanta . Cu ce esti mai buna tu , cand , in loc sa te abtii de la comentarii jalnice sau sa incerci sa contracarezi argumentat cele scrise in articol (cred ca esti preoteasa shopingara si ai putea...),te-ai apucat de scris poezii absolut delirante (nu te supara ca intreb si eu,asa ca omul...te droghezi,bei,ai creat in stare euforica sau dupa ce ai tras pe ...nas ?).Deci revin la intrebarea anterioara...esti satisfacuta ca ai reusit sa-ti postezi "fecalele urat mirositoare'' ,atacand in acest mod "omul "si nu "autorul ", asa cum era normal? Esti de ultima speta "cititor ".Asa ceva nu se face !Dai dovada de lipsa de cultura (vezi inscrisurile "anale " postate drept ...poezii) ,lipsa de educatie si nu in ultima instanta lipsa de onestitate.Imi pare rau ca m-am coborat la nivelul tau ,dandu-ti aceasta replica dar,ma gandesc ca in viitor,iti va fi invatatura de minte si te vei opri inainte de a-ti deconspira propria-ti "micime " sufleteasca.Drum bun suflet...rau si sa ai parte de oglinda ...retrovizoare !!!!

,o pocnesti pe autoare direct in plex cu ocaruri pe care cu siguranta nu le poti proba si sunt doar in imaginatia ta bolnava de invidie ,de rautate si ipocrizie

04/02/13 22:00
somebody

OAMENI BUNI!Terminati cu interesul asta subit pentru CITITOR!Si ca sa va potoliti va ofer nr de tel al lui CITITOR:089.898989....e fierbinte!Te-am ghicit CITITOR?sau......nu tii la gluma?Daca nu...nu cred ca ti-ai dori sa afli cine esti!EU STIU!SI......acum chiar ca esti fierbinte!

04/02/13 22:06
Diaconescu Zorin

N-a fost nimeni sugrumat,injunghiat,ingropat de viu....Nu inteleg de ce "cititor " a declansat o lupta furibunda impotriva doamnei autor a articolului de mai sus? Parca "cititor " este un muribund in agonie si,in loc sa-si deschida sufletul spre lumina cereasca,improasca cu noroi si fecale intr-un om care,are dreptul de a spune,de a scrie ceea ce gandeste.Este un pamflet ce reflecta o cruda realitate si nicidecum o crima.De ce atata vehementa? Un epitaf este o inscriptie funerara...D-na Ratiu,nu a omorat pe nimeni,nu a facut rau nimanui...a scris un pamflet...si atunci de ce-i doriti moartea d-na "cititor" ?Dar pestrita mai sunteti la suflet !!Atitudinea d-voastra nu e deloc ortodoxa,rautatea care va inunda sufletul o veti plati candva cu varf si indesat. Intamplator,o cunosc personal pe aceasta doamna (mi-a fost candva eleva ) si stiu cu certitudine ca este un bun crestin,rugator de D-zeu,onest si cu mult bun simt. Este un om educat ,inteligent si cu mult tact pedagogic motiv pentru care elevii ei o apreciaza si o iubesc. Tu "cititor "excluzand atitudinea degradanta de a arunca cu noroi intr-un om si de a-i scrie ...un epitaf, bine ascuns sub paravanul anonimatului ce lucruri bune faci ? Rusinoasa atitudine !

04/02/13 22:16
elev

faci ce faci "cititor "si gresesti "piciorul trohaic " Esti penibil si penal.Ataci pe la spate ,Te crezi de belea? Belisima? Huo!..Imi vine sa-ti ttrag un epitaf de sa-ti cante popa intr-un cimitir "Bau -Bau Nu te mai lega de profa.Ea este OK,tu esti scarnavia shopingara !

05/02/13 09:28
CATA

am trimis ieri un comentariu si nici astazi nu-l vad

05/02/13 12:47
BALASA-Bucuresti

FELICITARI!.......pentru domni si domnite!

05/02/13 12:59
Balasa_Bucuresti

...felicitari domni si domnite...ca...asa e in tenis!

05/02/13 19:24
Mona Racz

Pentru bucuresteanul Balasa:Cred ca rezonam in idei si mi se pare demential ca amandoi am pomenit de Arici-Pogonici....Imi place cum gandesti, d-l Balasa...Daca bine am inteles,citesti publicatii ce apar departe de Bucuresti...Poate doresti sa le achitionezi personal de la chioscul din...colt.Cand vei reusi,cautata-ma ! Pupici ...virtuali...Si,am inteles ca te-ai blocat dupa citirea articolului...Te pot ajuta cumva sa te...deblochezi???

05/02/13 20:28
Mona Racz

Pt .Diogene: 1).Lipsa prepozitiei "de" ( "semeni ai mei "in text) ...corect:prepozitia "de" (care si-a pierdut sensul partitiv,dobandind sensul "de felul"+ pronume posesiv....corect: "semeni de-ai mei ".2).Nu inteleg...dezvolta !! Si inca ceva...Numele meu e Mona ,simplu,...asa ca-n "magnificele ". versuri manelistice "Se marita Mona mea /Nu stiu Doamne ce-i cu ea !" .Astept cu nerabdare Pastele pentru mielul aferent....Pana atunci tinem legatura...Pupici in spam...

06/02/13 07:26
BALASA-Bucuresti

Stimata doamna RACZ,am o pasiune bolnava pentru presa scrisa...cateodata insa ma multumesc cu cea virtuala...asa am descoperit ca uneori presa de provincie poate surprinde...asa am descoperit si articolele doamnei Ratiu care oricand isi pot gasi loc si in presa centrala...si va garantez ca ar fi foarte bine primite(si va garanteaza un devorator de presa non-tabloide)...Asa ca niciodata sa nu zici niciodata....poate candva...imi voi cumpara un ziar de la chioscul din coltul dvs.......desi in general merg pe sistemul..abonament!...si...stimata doamna....m-am deblocat datorita virtualilor...pupici!

06/02/13 17:20
Misu Zagrean

Wow...ce nebunie de epitaf !

06/02/13 20:55
cititor

Stimati comentatori,
As vrea sa fac cateva precizari in legatura cu comentariile voastre (noastre): in primul rand, daca ati urmari mai indeaproape comentariile de la rubrica cititor, ati observa ca sunt mai multe persoane care semneaza astfel (din dorinta de anonimat, da!), acest lucru il poate observa orice om cu putina experienta de viata urmarind modul de exprimare. In al doilea rand, m-ati catalogat drept o persoana dornica de can-can-uri ... repede v-ati grabit sa puneti etichete doar pentru ca n-a fost comentariul pe placul vostru ... Va pun o intrebare: voi ce fel de persoane sunteti daca urmariti comentariile la un articol timp de mai multe zile si faceti dezbateri pe tema acestora? Banuiesc ca sunteti foarte, foarte ocupati!!!!!!!!!!!!!!

07/02/13 15:25
sile ca,matarul

?????

08/02/13 12:58
Mihai Prodan

super comentarii...

09/02/13 08:20
Balasa_Bucuresti

Stimate"cititor",...."'orice om cu putina experienta de viata" si"urmarind modul de exprimare"-asa cum va exprimati dvs.,isi poate da seama ca "cititor" este una si aceasi persoana....si apoi...draga "cititor",daca exista vreo mica indoiala ai spulberat-o...si nu-ti argumentez decat prin rugamintea de ati reciti ultimul comentariu....singur ai scris,citez:"m-ati catalogat drept...etc.".....Deci?Stii "cititor"vorba aceea?Daca taceai...ramaneai!...poate eu,personal,mai aveam o urma de indoiala!...Oricum te felicit,pentru ca ai reusit sa fii mai....original!....si textele alea in asa-zise..versuri.....NO COMENT!Si..sincer...chiar ai umor....desi nu cred ca realizezi acest lucru...Esti de ras!..Si pentru o portie de ras..eu intotdeauna imi fac timp!Si ar trebui sa apreciezi faptul ca de data asta,ti-am scris TIE,fara nici o legatura cu articolele doamnei Ratiu..Deci....te las sa intelegi ce vrei!....si cat poti!....si eu,fiind independent si neutru(chiar sant din Bucuresti)..te pot saluta cu...Balasa_Bucuresti,neincercand sa par...un anonim "cititor" citit!...si daca cumva iti trece prin cap sa-mi scrii(vreo poezie?....),cauta-ma....pe persoana fizica.(.cum ar spune Vanghelie),...eu nu te pun la zid,si nu-ti condamn dorinta de can-can!Chiar te apreciez..daca nu erai....trebuiai inventat"cititor"...Asa...de...can-can!Trebuia sa existi!Si...daca ai retinut..daca iti doresti cu ardoare sa-mi raspunzi....scrie-mi..pe persoana fizica!...iti dau si adresa mea de mess,daca insisti,insa...o rugaminte...nu mai scrie comentarii pe aici,nu e de tine!...si s-ar putea ca o minte un pic isteata sa isi dea seama cine esti..ca Nasaudul-i mic!..si atunci chiar ca nu ai mai aprecia stilul...can-can!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5