O carte de învățătură și aducere aminte

Meritul deosebit al volumului „Moștenirea unui arhiereu” de Mircea Gelu Buta îl reprezintă atât documentarea, cât, mai ales, contextualizarea operei complexe, cu impact asupra contemporanilor și urmașilor a Mitropolitului Bartolomeu. Întors la Cluj prin asumarea demnității ierarhice pe care nu și-o dorise, dar pe care a slujit-o cu devotament până la moarte, Bartolomeu Anania s-a dovedit la înălțimea chemării, într-un moment de răspântie, la fel cu am fost cel care avea să-l îndepărteze de Cluj și de universitatea la care studia cu decenii în urmă.

Atunci, la sfârșitul războiului, aveam să „întoarcem armele” după cum ni s-a explicat ulterior. Ciudat, nimeni nu s-a gândit că nu poți întoarce, la propriu, arma decât atunci când vrei să te sinucizi. Noi am schimbat taberele, cu sau fără voia noastră și am plătit prețul cuvenit. Așa cum avea să afle și studentul Valeriu Anania, aflat la studii în Cluj și intrat în conflict cu autoritățile vremii, din cauza caracterului său vertical, incompatibil cu spiritul gregar care i-ar fi permis o strălucită carieră în locul parcursului ce ducea spre Golgota.

Destinul s-a împlinit odată cu întoarcerea lui Valeriu Anania ca Arhiepiscopul Bartolomeu, la o nouă „întoarcere”, de data aceasta politică, socială și economică, dar la fel de costisitoare pentru aceia dintre noi care au ales să rămână credincioși unor idealuri și nu unor interese.

Pentru a nu fi înțeleși greșit trebuie să detaliem: nevoia de refacere a societății românești după o jumătate de secol de dictatură sovietică era evidentă, căile și mijloacele nu erau nici clare și nici la îndemână. Dacă la finele războiului alegerea era relativ simplă, în sensul că exista doar calea martiriului sau supunerea în fața forței brute, după anul 1990 alegerile au fost mai subtile, mai puțin evidente și erorile cu atât mai mari.

În mod firesc, biserica avea nevoie de deschidere, ieșirea din rezistența pasivă cu episoade mai puțin luminoase de colaborare cu puterea, trecerea la asumarea rolului cheie pe care îl joacă ortodoxia în societatea românească impunea mai multe deschideri și tot atâta discernământ, pentru a nu primi în Casa Domnului pe oricine, oricum și oricând. Confuzia primilor ani de liberate, care s-a prelungit nepermis de mult, demonstra, dacă mai era cazul, nevoia unei mâini ferme și a unui cap limpede, care să împiedice răul până și atunci când era săvârșit cu cele mai bune intenții.

O schimbare de mentalitate seamănă într-o privință cu un transplant, medicul trebuie să se asigure de compatibilitatea dintre organ și organismul primitor, altfel se produce o reacție de respingere. Dacă organismele noastre fizice au nevoie de astfel de îngrijiri, cu atât mai mult organismul spiritual al unei națiuni, infinit mai delicat decât organismul fizic, are nevoie de o îndrumare pricepută pentru a trece cu bine prin prefacerile istoriei. O astfel de mână a destinului a fost cel care avea să devină Bartolomeu, arhiepiscop și mitropolit, un om al vremurilor sale în adevăratul sens la cuvântului.

Despre opera sa, cea laică și cea teologică, aflați citind cartea doctorului Mircea Gelu Buta, o carte scrisă cu dăruire și har, carte de învățătură și de aducere aminte.

Zorin Diaconescu