Avarul la ananghie şi despre diferenţa dintre locotenent şi maior

Prăpăstiile munţilor au farmecul lor, dar reprezintă şi capcane neaşteptate. Duritatea stâncilor, accesul dificil, ploile sau zăpada au generat destule drame. Un astfel de temerar iubitor de excursii montane a alunecat şi a căzut într-o prăpastie. Au fost alertate organele de salvare montană şi acum au ajuns pe buza hăului. Unul mai cu glas îşi face mâinile pâlnie la gură şi semnalizează vocal:
-Salvamontul şi Crucea Roşie... au sosiiit!1 Salva...mon..tul şi Crucea Roşie au sosit!!
-Nu donez nimic!! Nu donez nimic!! le răspunde omul din prăpastie celor veniţi să-l salveze.
x x
Zi de vară caldă şi frumoasă. Pe pajiştea smălţuită cu flori înmiresmate, de munte, un tânăr locotenent culege flori. Dincolo, la ceva depărtare, un maior, bărbat trecut de 40 de ani, în toată puterea cuvîntului, ciopleşte ceva, . Să ne apropiem. Ce ciopleşte? O bâtă. Are o atitudine de Ulisse care se apropie de Itaca, ţara neveste-si, Penelopa, unde-şi fac de cap peţitorii. Pe undeva pe aproape o fi şi unitatea lor militară.
-Să trăiţi, dom’le maior! salută milităreşte locotenentul, când ajunge culegând mai aproape.
-Ei, ce faci ’tenente? răspunde cu un gest superiorul. Culegi flori? Pot să jur că pleci pe câteva zile la logodnica matale –râse el cam sardonic, privind într-o parte.
-Aşa e, să trăiţi!
-Ehei! aşa făceam şi eu la anii tăi...culegeam flori de câmp şi de munte. Acu plec în concediu şi uite la bâta asta, ce-i aşteaptă pe cei pe care-i aflu pe lângă nevastă-mea. In douăj’de ani... unul nu mi-a scăpat.