Au câştigat greu, dar au câştigat derby-ul
Duminică, de la ora 16.00, la Dumitra s-a disputat derby-ul etapei, între ocupanta locului secund – Dumitra şi liderii ligii – Heniu. Încă din debut se preconiza o partidă disputată, acesta datorându-se şi poziţiei din clasament a celor două echipe. Numărul mare de suporteri au putut vedea un spectacol fotbalistic oferit de cele două combatante, printre aceştia a fost şi primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, care a fost mulţumit de jocul prestat, cât şi de victoria băieţilor care reprezintă comuna Dumitra, cât şi de poziţia în clasament. Cea mai mare ocazie de gol s-a derulat la poarta oaspeţilor, când Poenar scapă singur cu portarul Avram, dar goalkeeper-ul oaspeţilor închide unghiul, respingând balonul. Min. 43, mare bucurie în tabăra gazdă, când jucătorii Dumitrei deschid scorul prin golul marcat de Poenar cu o execuţie din voleu, cum tot mai rar vedem pe terenurile de fotbal – 1.0. Un minut mai târziu, tribuna sare în aer de bucurie, când Marc majorează scorul la 2-0, cu un şut la firul ierbii, lângă bară. Pauza fiind un sfetnic bun pentru oaspeţi, în min. 50, Rogna reduce din handicap după o ezitare a defensivei gazdă, acesta lobează peste portarul Ilieşi, 2-1.Min. 83, fază controversată, când Budăcan scoate balonul de pe linia porţii la pătrunderea lui Cilean. Finalul jocului îi găseşte pe oaspeţi alergând disperaţi după egalare, dar defensiva Dumitrei, aflându-se ca de fiecare dată la înălţime. După acest joc, Dumitra recuperează trei puncte, apropiindu-se la doar două punte de lidera Heniu.
Au jucat: Dumitra: Ilieş, Runcan (min. 80 Uţă), Monorean – cpt., Cristurean, Archiudean, Marc (min. 93 Trif), Darlaci, Iliuşan, Cilean (min. 90 Andronesi), Poenar şi Mândrean. Rezerve: Beşa, Roman şi Sălvan. Antrenor Mândrean Sergiu.
Bârgău: Avram, Budăcan, Blaji (min. 65 Nalaţ), Nap – cpt., Bugnar, Precup (min. 30 Rus A.), Homei, Conon, Rus S., Ruscău V. şi Rogna. Rezerve: Ilieş, Ruscău G., Mateşan şi Svobodă. Antrenor: Constantin Sava.
Arbitri: Pop Liviu, ajutat la cele două linii de Lazăr Marius şi Căluş Mircea. Observator Dan Valer din Năsăud.
Adaugă comentariu nou