În mintea strâmbă totul se strâmbă!

Aşa spunea părintele Arsenie Boca iar acum, în aceste timpuri, această vorbă de înţelepciune este mai valabilă ca niciodată. În traducere liberă asta înseamnă că într-o minte opacă, limitată, înfricoşată, plină de frustrări totul devine opac şi de neînţeles. Dintr-o formă strâmbă n-o să iasă ceva drept!
Discutam cu domnul Miloş Cristian, scriitor din Bistriţa, apreciat de mulţi literaţi mari, dar marginalizat de cei bistriţeni pentru că a îndrăznit să vadă lucrurile altfel şi, chiar mai mult, să-şi exprime crezurile în scris sau în emisiuni televizate. Ideea lui despre religie este clară şi justă, dar trăind într-o lume bisericoasă a stârnit „furtuni, trăsnete şi fulgere” împotriva „necredinţei” lui.
Aceşti bistriţeni cumsecade trăiesc intens în „matrix”, sunt conectaţi la o maşinărie condusă de solzoşi şi supunându-se necondiţionat acesteia fără să înţeleagă nimic. Merg la biserică aşa cum merg la muzeu sau la spectacol (evident, mult mai des), înţeleg sau nu înţeleg mai nimic, îşi liniştesc însă mintea că au făcut ce trebuie, făcând troc cu conştiinţa lor.
Un om ca scriitorul Miloş nu încape în calculele lor meschine pentru că este „o oglindă gânditoare” în Împărăţia oglinzilor strâmbe. Acesta nu contestă existenţa lui Dumnezeu şi nici pe cea a lui Iisus Hristos, numai că îi consideră forţe venite din afara Terrei.
Credincioşii practicanţi sunt oripilaţi de ce afirmă această minte mai luminată venită să facă un pic de lumină în întunericul din mintea lor. Şi cum ceea ce nu înţelegem ne oboseşte şi vrem cu tot dinadinsul să scăpăm de ea, aceste minţi creştine îi marginalizează, îl ignoră, încearcă să-l izoleze în aşa fel încât să îl distrugă moral.
Ceea ce nu înţeleg eu este atitudinea anticreştină a acestor creştini declaraţi şi lipsa de toleranţă şi înţelegere a unui om, cu un pas înaintea lor. Iisus omul, venit atunci pe Pământ a propovăduit iubirea necondiţionată pentru toată Creaţia şi nu condiţionarea, intoleranţa, arderea pe rug a ereticilor, personalitatea împinsă la extremă în detrimentul sufletului.
Întotdeauna „mărunţeii” s-au crezut „buricul Pământului” doar pentru că au deţinut o funcţie sau puterea de cumpărare a tot ce i-a interesat. Ca să nu-l linşeze cu pietre ca pe vremurile foarte întunecate s-au găsit metode mai subtile, mai ascunse, mai parşive, precum dezinformarea şi bârfa.
Începi să cauţi toate defectele şi lipsurile unui om, îl denigrezi, spui despre el adevăruri trunchiate şi restul neadevărurilor, îl cataloghezi nebun, dar insistă pe ideile lui, chiar îl internezi şi dărâmi acest om, mai ales dacă e singurul cu astfel de credinţe, făcându-i să-şi piardă încrederea în el şi credinţele lui.
Dacă toţi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cum îşi permite religia să ne asmută pe unii împotriva altora? Cine sunt cei care ţin slujbele şi provoacă dezbinare şi ură? De ce oamenii acceptă cu mare drag (aş zice masochism extrem) o religie bazată pe frică, condiţionare, mânie, plată şi răsplată? De ce nu suntem toleraţi şi interesaţi şi de ideile noi, progresiste, ştiinţifice, documentate, argumentate şi care chiar vine pe „domenii noi”, ne pot completa lipsurile şi viaţa?
Nu ne e frică să minţim, să furăm, să înşelăm, să acumulăm în exces, nu ne e frică să construim „palate trainice” în existenţa noastră efemeră, să fumăm, să bem, să ne distrăm, să facem concedii fastuoase în timp ce alţii (chiar oameni de valoare) n-au ce mânca, nu ne e frică să ne vindem imaginea lascivă, să încurajăm, prin lipsa de atitudine, drogurile şi prostituţia, vânzarea de neam şi ţară, şi câte alte anomalii… dar ne e frică de idei mari şi oameni avangardişti cu misiuni de pionierat.
Să nu uităm că tot ce acum este banal şi de folosinţă, cândva a fost o utopie!
Oare ce credea lumea de geniul lui Leonardo Da Vinci atunci când a gândit la avion şi submarin? Că e nebun, desigur… Ce a crezut lumea când Jules Verne a scris „De la Pământ la Lună” în acea vreme? Că e un nebun cu o imaginaţie bogată… Şi iată că azi toate acele utopii fac parte lejer din viaţa noastră. Toţi cei care contestau imaginea pe sticlă, telefonia, calculatorul şi toate acele noutăţi pe care le considerau anomalii, că vor sau nu acum sunt slujiţi de aceste „anomalii”.
Mintea nu crede până nu vede şi marea majoritate a oamenilor sunt sclavii minţii lor! Ceea ce altădată era irealizabil, astăzi face parte din banalul vieţii cotidiene chiar la îndemâna copiilor. Astăzi se pomeneşte, ca o utopie, despre fenomenul OZN-istic, fiinţe extraterestre, originile noastre adevărate, iar mâine vom fi „la braţ” cu ele!
Tot respectul pentru oameni ca scriitorul Miloş, care este un Don Quijote al zilelor noastre şi care are curajul să „lupte cu morile de vânt” cu lancea adevărului spiritual!
La asta se referea părintele Boca când spunea că „în mintea strâmbă totul se strâmbă”!
Cecilia David