Taborul de la Strâmba. Maica stareţă a avut aproape tot cerul şi pe Sfântul Spiridon

            M-aş simţi vinovată în fata conştiinţei mele dacă aş tăcea şi nu aş consemna, pentru eternitate, măcar câteva crâmpee din începutul vieţii călugăreşti al actualei lavre de la Strâmba, care are ca şi protector al mănăstirii pe Sf. ierarh Spiridon, mare factor de minuni.

            A lăsa necunoscute sau uitate acele momente ar fi o pierdere atât pentru imaginea maicii stareţe, care cred că prin inspiraţie Divină, a luat hotărârea de a ctitorii o mănăstire la Strâmba, dar mai ales pentru amprentele lăsate în viaţa ei fizică, morală şi psihică, pe care am cunoscut-o la început când îi era foarte greu. Ar fi în acelaşi timp o pierdere chiar şi pentru viitorime.

            Dezvăluirea deciziei pentru înfiinţarea mănăstirii a stârnit uimire, curiozitate din partea localnicilor de a cunoaşte o călugăriţă tânără şi ambiţioasă, dar şi multe împotriviri din partea primăriei Joseni şi ale altor instituţii care s-au menţinut mulţi ani.

Angajarea într-o asemenea lucrare este o adevărată aventură, care impune rezistenţă, fiind foarte greu şi pentru un bărbat, dar ce este cu neputinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu.

Maica stareţă a avut aproape de dânsa tot cerul şi pe Sfântul Spiridon. A fost o luptătoare şi cu tenacitate şi perseverenţa a învins pentru curajul tineresc şi entuziasmul duhovnicesc.

            Menţionez doar câteva aspecte dificile pe care le-a depăşit şi cu ajutorul unor persoane cu credinţa adevărată, care i s-au alăturat simţindu-i povara cotidiană a condiţiilor inimaginabile de locuit, improvizaţii de a pregăti mâncarea pentru meşteri, lipsa banilor, a alimentelor, etc…

A eşuat prima încercare de a pune piatra de temelie pentru mănăstire, proprietarul refuzând să le mai dea terenul promis. A fost o mare dezamăgire, dar în acelaşi timp şi o întărire stăruitoare în post şi rugăciune, după care o bătrânică le-a oferit un teren mult mai bun.

Preotul paroh Ioan Platon de la Rusu Bârgăului a sprijinit-o, cu tot ce s-a putut ori de câte ori îl solicită, de aceea i-a rămas recunoscătoare.

Eu, împreună cu elevii şcolii, dintre care amintesc elevă Tănase Nina, Neli Mari, Florin Parasca, etc… şi părinţii lor le adunăm bani, alimente, atât cât se putea şi le însoţeam prin sat când trebuiau adunaţi bani.

            Câte emoţii, câte nopţi nedormite petrecute în rugăciuni ca să găsească soluţii, câte frământări, câte zile nemâncate doar Dumnezeu le mai ştie. A muncit cât pentru două vieţi.

            A înzestrat-o Dumnezeu cu atâtea virtuţi, pentru care ar trebui multe pagini ca să fie enumerate, dar am ales credinţa sa puternică în Dumnezeu, un izvor de iubire revărsat prin vorba să caldă, cumpătată, prin blândeţea privirii, a zâmbetului, cu care îi întâmpină pe toţi semenii şi te îndemna s-o iubeşti. Faţa ei mereu inundată de lumină a rămas şi după plecarea în veşnicie.

Avea o voce plăcută, cu o tonalitate aparte. Era o fiinţă cu personalitate puternică, care inspiră încredere, cu o energie mobilizatoare şi o gospodină de excepţie, sub supravegherea ei se pregăteau mesele pentru hramuri şi alte evenimente. N-a fost uşoară responsabilitatea conducerii unei asemenea mănăstiri…

            Omul, corola creaţiei lui Dumnezeu, oricât de falnic şi de neînvins se crede, când ceasul destinului se opreşte trebuie să-şi urmeze calea hotărâtă de Dumnezeu.

            Şi-a încheiat frumos misiunea la care s-a angajat, acum se odihneşte în cel mai înalt loc al mănăstirii, pe Taborul înălţării spre mântuire de la Strâmba, mai aproape de Dumnezeu, pe care L-a iubit aşa de mult. A fost însoţită în acest drum de rugăciunile a doi ierarhi, a unui sobor numeros de preoţi şi a credincioşilor care au cunoscut-o.

            Dumnezeu să te primească în rândul drepţilor.

                                                                                                          Prof. Rafila Mureşan