Maica stareţă de la Strâmba, condusă, la doar 47 de ani, de doi mitropoliţi şi sute de credincioşi, cu lacrimi şi durere, pe drumul veşniciei
Doi mitropoliţi au participat la Slujba prohodului, alături de obştea mănăstirii Sfântul Ierarh Spiridon din Strâmba, în momentele grele în care maica stareţă, Monahia Epiharia Brumă a fost condusă pe drumul veşniciei, la doar 47 de ani, în urma unei boli necruţătoare.
În soborul de preoţi, condus de mitropolitul Andrei al Clujului şi mitropolitul Teodosie al Tomisului, au fost cinci diaconi, părintele exarh Dumitru Cobzaru, doi protopopi, stareţi şi duhovnici de mănăstiri, preoţi, care alături de sute de credincioşi s-au rugat pentru aşezarea sufletului maicii stareţe de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Sicriul a fost scos pe braţe de maici din mănăstire, apoi purtat până la locul de veci de militari.
Născută la Ilva Mică, maica stareţă şi-a dedicat viaţa slujirii celor sfinte, punând în 1997 piatra de temelie pentru mănăstirea din Strâmba, acolo unde a fost stareţă până în ultima clipă. Cu dragoste faţă de credincioşi şi cu rugăciune bine primită la Cel de Sus, maica stareţă era iubită de toţi cei care treceau în număr mare pragul sfintei mănăstiri.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, şi de acolo din Cer să aibă în pază obştea mănăstirii şi pe credincioşii din judeţul ei.
Citiţi şi:
- Invitaţie la Hramul Mânăstirii Strâmba
- Sfântul Ierarh Spiridon, hramul Mănăstirii Strâmba. Mitropolitul Andrei a instalat noua stareță, Iustina Ignat
- Invitaţie
- Invitaţie la Hramul Mânăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” Strâmba
- După 45 de ani de slujire la Altar va sluji în Ceruri. Părintele Ruşti, condus de mitropolit şi sute de credincioşi, cu lacrimi şi durere, pe drumul veşniciei. Doliu pe Ilve
Comentarii
IPS Teodosie NU este mitropolitul Tomisului, ci arhiepiscopul Tomisului.
Adaugă comentariu nou