STRÂMBA SAU DE PE PLAIURILE LUPILOR LA LOCALITATEA AFLATĂ ÎNTR-UN CONTINUU PROCES DE ÎNNOIRE ŞI ÎNNOBILARE

Despre Strâmba am luat cunoştinţă pe la sfârşitul clasei a IV-a, când ” Ionul Niţii “, un consătean mai avut din sat s-a tocmit cu ai mei să-l ajut vreo două/trei săptămâni la adunat de ghindă la ” Tablă“. Terenul lui amplasat într-un peisaj magnific, într-o pantă uşoară, era foarte bine îngrijit şi organizat. O parte îl cultiva cu cartofi şi ovăz, iar cealaltă o destinase producerii de nutreţuri naturale şi pentru păşunat. De jur împrejur era străjuit de stejari maijestoşi şi pâlcuri de fagi, carpeni şi aluni. Gospodarul avea amenajate acolo şi nişte acareturi pe care le folosea de pe la Sfintele Paşti şi până de Sfânta Cuvioasa Paraschiva, ce se sărbătoreşte în fiecare an pe 14 octombrie. Fusese un an destul de bun şi o vreme splendidă. Nu eram implicat nici într-o treabă prea complicată întrucât numai la două sau trei zile venea fiul proprietarului, care îmi crea front de lucru, adică scutura câţiva stejari, iar eu urma să adun ghinda căzută. Aveam astfel şi timp de meditaţie şi de admiraţie a peisajului, a cărui frumuseţe cu totul aparte m-a fascinat şi m-a făcut într-o împrejurare să nu sesizez nici chiar pericolul creat de prezenţa peste pârâu a doi lupi, pe care i-am luat drept nişte căţei inofensivi, chiar nostimi şi deosebit de drăgălaşi. Abia mai târziu mi s-a explicat că ne aflăm în plaiul lupilor, iar prezenţa lor era legată de faptul că în preajmă era un botei de miei în care intenţionau să dea iama şi să încerce să se înfrupte şi ei cu ce-or putea. Reluând discuţia despre acel episod cu amicul, consăteanul şi vecinul Ionel-Larion Buf, viitorul director general al I.F.E.T. şi fost parlamentar mi-a reamintit de o întâmplare petrecută în aceeaşi zonă a lupilor, în perioada cât a fost elev în anul I la Colegiul Naţional ” George Coşbuc “ Năsăud. După participarea la festivităţile organizate în oraş cu prilejul aniversării Marii Revoluţii Bolşevice din 1917 au beneficiat de două zile libere. Profitând de această situaţie împreună cu colegul său F. Tiberiu, viitor profesor de biologie, au decis să tragă o fugă până acasă să-şi revadă familiile. Presaţi de timp, de lipsurile cu care se confruntau abia au reuşit să făcă rost de câteva chibrite, iar în jurul orelor 16,00 s-au deplasat în staţia C.F.R. fără mâncare şi fără îmbrăcăminte adecvată, unde s-au urcat în cabina de frână a unui vagon din componenţa garniturii unui tren de marfă, care urma să oprească în Staţia C.F.R. Ilva Mică. De aici, au pornit-o pe jos spre Strâmba, unde au ajuns în jurul orelor 18,00. Se înserase deja, era frig, iar ei îmbrăcaţi total inadecvat. În plus, în loc să se conformeze recomandării proverbului potrivit căruia ” Nu e bine să dai drumul pentru o cărare “ s-au gândit să folosească vechiul lor itinerariu, ce începea din vârful Strâmbei continua pe Pârâul lui Ştremţ, Valea Muntelui, Poduri, Dealul Arşiţei şi podul de la Suseni, unde odată ajunşi se considerau acasă. Întunericul, vizibilitatea redusă, frunzele căzute i-au împiedecat să găsească şi să urmeze traseul corect. A mai intervenit un impediment, colegului său Tiby la auzul lătratului puternic al câinilor, ce venea dinspre o stână din apropiere şi a foşnetului continuu al frunzelor purtate de vânt i s-a făcut frică de lupi şi s-a urcat în primul şi cel mai înalt cireş sălbatic pe care l-a întâlnit în cale din care n-a mai vrut cu niciun chip să coboare. În aceste condiţii, a fost nevoit să-l urmeze şi să-şi petreacă toată noaptea împreună dârdâind de frig, de foame şi de frică. Au coborât numai după ce au auzit bucinul de la Fabrica de hârtie de la Prund, când au înţeles că se făcuse deja ora 05,00, adică aproape dimineaţă. Au aprins cu greutate un mic foc pentru a se desmorţi, iar cu această ocazie şi-au dat seama cât de naivi şi neajutoraţi au fost întrucât la vreo cincizeci de metri mai la deal era o claie de fân în care îşi puteau petrece noaptea mult mai confortabil, iar colegul său n-ar mai fi avut nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale. În acea vreme Strâmba nu era considerată sat adică unitate administrativ-teritorială distinctă. De-o parte şi alta a D.J. 172 C Josenii Bârgăului – Ilva Mică pe o distanţă de cca 3 km cât şi a drumului comunal, ce face legătura cu satul vecin Dumbrava erau amplasate câteva gospodării răzleţe. Oficial Strâmba a devenit sat abia în anul 1956, dar nici la şapte sau opt ani după, nu avea înfiinţat Registrul agricol propriu, o parte din gospodării fiind cuprinse la satul de reşedinţă, iar celelalte la satul vecin, Rusu Bârgăului, probabil de teama ca nu cumva aceste operaţiuni să ducă la o diminuare a suprafeţelor agricole în raport de care se stabileau cotele obligatorii şi celelalte obligaţii ale locuitorilor. Nici în continuare evoluţia nu a fost una prea favorabilă strâmbenilor şi nu numai întrucât prin Legea nr.59/01.11.1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale s-a stabilit restrângerea perimetrelor construibile la strictul necesar şi s-a considerat că localitatea din plaiul lupilor cum o numeam este una fără perspective. Drept urmare s-a interzis autorizarea oricăror lucrări de construcţii fiind propusă pentru dezafectare, ceea ce echivala cu desfiinţarea.Viaţa şi realităţile n-au vrut să se conformeze planurilor şi acelei strategiei de dezvoltare. Analizând situaţia, oamenii de aici au ajuns la concluzia că o localitate fără una dintre instuţiile sale fundamentale - biserica - nu poate fi socotit sat, iar drept urmare trebuie să treacă peste toate obstacolele, piedicile şi greutăţile existente generate de numărul relativ mic de locuitori, starea materială precară a multora dintre ei, peste obstrucţiile legislative şi au decis să-şi dureze şi ei o Casă a Domnului. A contribuit fiecare cu cât a socotit şi cu cât i-au permis posibilităţile, pilduitor fiind exemplul oferit de Ioan Gherghel, care, în anul 1987, a donat o sumă deosebit de importantă pentru acea vreme 46.440 lei, dacă avem în vedere faptul că preţul unui autoturism Dacia era de 70.000 lei, au apelat şi la oameni de bine şi la parohiile ortodocse din localităţile limitrofe, iar cu sprijinul lor şi-au putut edifica în plin regim totalitar – 1983 – 1989 - o Casă a Domnului având Hramul ” Naşterea Maicii Domnului “ a cărei lucrări au fost finalizate în anii 1990-1991, pentru eventuale detalii se poate consulta articolul întitulat ” Dumnezeu îi ajută pe cei vrednici “ găzduit de cotidianul nostru local la 18.08.2010 accesibil şi pe Google. Ulterior, i s-au adăugat Biserica de la Mănăstirea ” Sfântul Ierarh Spiridon “, unde se află în construcţie într-un stadiu destul de avansat încă un superb lăcaş şi Biserica Creştină Penticostală astfel că Strâmba satul, care în viziunea dinainte de 1989 trebuia să dispară de pe harta judeţului şi a ţării va avea nu peste mult timp nu una ci..........patru biserici ! O situaţie specială are Biserica Creştină Penticostală ( pastor Ioan Negruşeri ), care a fost refăcută pe un amplasament central după incendiul pustiitor din 02 ianuarie 2011, datorită mobilizării exemplare a unor oameni de suflet precum: Simion Rognean, Onişor Rognean, Constantin Ciot, Marian Şofroni, Ioan Dolca, Cornel Rognean, Simion S. Rognean, Gheorghe Ilieş, Leon Uiuu, Ioan Uifelean, Ionică Uifelean şi alţii la care s-a adăugat şi sprijinul acordat de autorităţile locale. Factorul catalizator l-a constituit ca întotdeauna maistrul constructor Simion Rognean, care a trecut peste inconvenientele personale provocate de un agent economic cu pretenţii, ce are în derulare contracte în municipiul Bistriţa pentru execuţia de lucrări finanţate din bani publici, care profitând de încrederea şi buna credinţă a omului, i-a tras o ţeapă de vreo optsute de milioane de lei, prin tergiversarea, iar apoi prin refuzul cu ostentaţie a plăţii manoperei lucrărilor efectuate deşi acest lucru e numai imoral şi ilegal, dar contravine şi credinţei noastre strămoşeşţi, care include Oprirea plăţii muncitorilor în categoria păcatelor strigătoare la Cer.
Noul amplasament se dovedeşte a fi fericit şi prin faptul că reuşeşte să regrupeze în aceeaşi zonă, ce constituie încă de pe acum centrul civic, principalele instituţii - Şcoala Generală, Biserica Ortodoxă având Hramul ” Naşterea Maicii Domnului “, Biserica Creştină Penticostală şi sediile unor societăţi comerciale importante în jurul cărora au fost edificate locuinţe spaţioase şi impunătoare precum cele ale familiilor Vasile şi Crina Tomuţa, Anişoara Dolca, Aurel Leah, Leon Truţ, Ilie Mora, Ioan Gherghel, Ioan şi Laura Uifelean, Adrian Nemeş, Vasile Nemeş, Gheorghe Pop, Gheorghe Borgovan, Gheorghe-Marin Borgovan şi multor altor familii, care ar putea oricând concura cu unele dintre cele mai frumoase şi impunătoare locuinţe din municipiul reşedinţă de judeţ.
În neastâmpărul lor strâmbenii n-au de gând să se oprească aici. Au în derulare peste zece proiecte de amenajare a unor agropensiuni turistice: ” Filip“, ” Lidia“,” Estera,” Victoria “,” Andrei“, ” Ezechil“, ” Bogdan“, ” Ioan“, ” Anuţa“, ” Emilia“ fiind doar câteva dintre ele care finalizate ar putea conferi noi valenţe zonei. De mai multă vreme bunii gospodari de aici sunt preocupaţi de soluţionarea problemelor legate de asigurarea aprovizionării cu apă, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii, extinderea reţelei electrice la gospodăriile noi. Toate acestea converg spre concluzia că Strâmba pe care odată o consideram localitatea de pe plaiul lupilor cunoaşte un binefăcător şi continuu proces de înnoire şi înnobilare.
Ioan Sărăţean