Adina Rognean, fotbalista minune de la Strâmba, de pe tăpşanul din preajma casei, la Naţională!

La fel ca mulţi alţi mari sportivi bârgăuani şi bistriţeni -  astăzi antrenori apreciaţi precum Ioan Gănău,  fostul portar al echipei de handbal C.S. Dinamo Bucureşti, Doina-Maria Flămând,  fostă componentă a echipei de volei a aceluiaşi club sportiv, handbalistele Ileana Morari şi Mititean-Pop, a marilor jucători din elita fotbalului românesc, Gavrilă Pele Balint, marcatorul celor mai importante goluri pentru fotbalul românesc, Lucian Iulian Sânmărtean, unul dintre cei mai talentaţi jucători români, Vasile Ianul -  fost jucător şi preşedinte a două cluburi din Liga I, Poli Iaşi, în perioada 1981-1985 şi Dinamo Bucureşti, între 1990 şi 1994, şi atâţia alţii -  Adina a reuşit să se afirme şi să se facă remarcată ca urmare a calităţilor şi eforturilor personale chiar dacă n-a beneficiat de condiţiile, de facilităţile, de infrastructura şi îndrumările tehnice asigurate de cluburi importante.

Fotbalista minune de la Strâmba şi-a făcut debutul ca jucătoare pe tăpşanul din faţa casei în compania fraţilor şi verişorilor. Părinţii săi, maistrul constructor Simion Rognean, vrednic gospodar al comunităţii, şi mama acesteia au apreciat că albiniţa familiei merită câteva clipe de destindere, care mai târziu au devenit un hobby de folos. 

După examenul de bacalaureat, Adina şi-a permis o partidă de fotbal tenis pe terenul sintetic. Cu această ocazie a fost remarcată de antrenorul echipei de fotbal feminin din Liga I A.C.S. Heniu Prundu Bârgăului, care impresionat de calităţile sale fizice, sportive, psihice şi volitive i-a propus să practice fotbal de performanță în mod organizat în cadrul echipei.

A acceptat propunerea. Muncitoare, talentată, modestă, în scurt timp a devenit una dintre jucătoarele de bază ale echipei împreună cu care a obţinut rezultate notabile atât în campionat cât şi în Cupa României. A fost convocată şi la lotul național. Notorietatea câştigată şi interesul de a-şi finaliza studiile Facultăţii de Educație Fizică și Sport au determinat-o să se transfere de anul trecut la echipa Fortuna Becicherecu Mic, din judeţul Timiş, ocupanta locului 3 în actualul campionat şi câştigătoarea Cupei României în anul trecut. O accidentare suferită asociată şi cu actuala pandemie i-au întrerupt activitatea sportivă. În aceste condiţii a decis să se refacă acasă sub oblăduirea protectoare şi ocrotitoare a familiei. Îi dorim însănătoşire grabnică pentru a putea să reprezinte în continuare cu cinste zona, judeţul, clubul şi ţara.

***

De precizat este faptul că autorităţile locale de la Joseniu Bârgăului au amenajat aici un loc de picnic, situat la doar 500 metri de Drumul Judeţean 172 Josenii Bârgăului - Ilva Mică, recent modernizat. Acesta se constituie practic într-o bază sportivă şi de agrement. Este prevăzut cu teren de fotbal, locuri de joacă, 16 filigorii cu câte 20 de locuri la mese, locuri pentru preparat grătare, parcare şi alte dotări la care ar merita să apeleze toţi ce-i dornici să petreacă câteva clipe de neuitat în atmosfera tihnită şi reconfortantă asigurată de Heniul Mare şi Pădurea Dumbrava mai ales că e situat în preajma municipiului Bistriţa, oraşelor Sângeorz-Băi şi Năsăud, iar meteorologii ne anunţă că urmează o peroadă caniculară, Sars-2-Cov e în retragere şi nu se încumetă să ajungă până aici. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5