Primarul Dumitru Buşcoiu (Zagra): Ne propunem să finalizăm proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere
Autorităţile locale din Zagra îşi programează, în această perioadă, proiectele care vor fi implementate în acest an. Asta pentru că, în paralel se lucrează la elaborarea bugetului local. Omul şi gospodarul care conduce destinele comunei Zagra – Dumitru Buşcoiu – un edil care se implică în rezolvarea problemelor comunităţii, ne-a precizat care sunt obiectivele pentru 2014.
„Vom continua lucrările demarate în 2013, la Căminul Cultural Poienile Zăgrii, care sunt realizate în proporţie de 60%. Sperăm ca la finele lunii iunie să recepţionăm această lucrare, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 600.000 lei, aceasta fiind finanţată din fonduri proprii”, ne-a declarat primarul comunei Zagra. Potrivit acestuia, în iunie ar putea începe şi reparaţiile la Căminul Cultural din Suplai, în bugetul local fiind preconizată alocarea a 200.000 lei pentru susţinerea acestui proiect.
De asemenea, administraţia locală are în implementare un proiect prin Măsura 125, de modernizare a drumurilor forestiere. „Vom finaliza lucrările la drumul forestier de la Mănăstirea Suplai – Bichigiu până sub muntele Ţibleş, prin asfaltarea, în final, a 9 km de drum. Lucrarea este executată în proporţie de 50%. De la mănăstirea Suplai – Bichigiu până mai sus de Suplai asfaltul este turnat, au fost realizate rigolele. Podeţele care vor asigura accesul înspre gospodăriile localnicilor vor fi realizate din fonduri asigurate din bugetul local. Valoarea totală a acestui proiect este de 1,5 milioane euro”, ne-a explicat Dumitru Buşcoiu.
Din luna aprilie, vor debuta lucrările de regularizare a pâraielor, în cadrul proiectului finanţat prin Măsura 125 C – „Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor”. „Este un proiect important pentru comuna Zagra, cu rol de a proteja gospodăriile oamenilor şi culturile agricole. Valoarea acestui proiect este de 1,5 milioane euro”, a spus edilul localităţii.
Autorităţile locale mizează şi pe sprijinul acordat de Consiliul Judeţean, mai ales în zona infrastructurii rutiere: „Ne rugăm şi aşteptăm, conform promisiunilor făcute de C.J. B-N, ca distanţa de 4 km de drum, în satul Poienile Zăgrii, să fie asfaltată cât de curând. Am mulţumi anticipat domnului preşedinte al C.J B-N, Radu Moldovan, pentru acest „dar” aşteptat de mult timp de către cetăţenii comunei”, a transmis primarul Buşcoiu, sperând într-un an mai bun pentru locuitorii comunei Zagra, dar şi pentru administraţia locală.
Citiţi şi:
- Dumitru Buşcoiu: Chiar dacă nu am primit niciun ban de la buget, vom continua dezvoltarea comunei Zagra
- Dumitru Buşcoiu – primarul comunei Zagra: „ Prin proiectele noastre dorim să eliminăm diferenţa dintre oraş şi sat …”
- Dumitru Buşcoiu: În ciuda vremii, la Zagra se munceşte intens
- Astăzi primarul DUMITRU BUŞCOIU din comuna Zagra
- Primarul Dumitru Buşcoiu: În acest an, ne dezvoltăm cu fonduri europene şi investiţii de la CJ
Adaugă comentariu nou