Gloria 2003 a fost în cărţile calificării
Dum, 05/18/2014 - 21:06
Sorel Şerbănescu
Prima zi a zonalului juniori E Grupa 1, desfăşurat pe sinteticul din complexul „Jean Padureanu” şi-a epuizat jocurile şi a stabilit o ierarhie care dădea şanse mari puştilor noştri la calificarea în semifinale.
În partida inaugurală, CFR Cluj şi Plimob Sighet au terminat la egalitate după expirarea timpului regulamentar de joc: 1-1, însă regulamentul impune executarea loviturilor de departajare pentru împărţirea celor 3 punte puse în joc, 2 puncte învingătoarei şi 1 punct echipei învinse; experienţa clujenilor i-a ajutat să nu rateze nimic şi să câştige cu 5-3.
Turneul a continuat cu jocul Gloriei împotriva celor de la Sporting Suceava; bistriţenii au deschis repede scorul prin Torok, apoi au avut o bună posesie şi au mai marcat de 2 ori, prin Banc şi Ioniţă. Sucevenii reuşesc să înscrie şi ei, chiar să loveasca bara de 2 ori, însă rezultatul rămâne neschimbat - 3-1 - şi aduce prima victorie gazdelor.
CFR şi Gloria s-au întâlnit în jocul 3 al zilei, oferind o înclestare pe măsura aşteptărilor, bistriţenii începând mai timoraţi, însă treziţi poate şi de reprizele de ploaie rece au răspuns tăios jocului combinativ al clujenilor, cu acţiuni periculoase, însă fără efect pe tabelă - 0-0 - şi din nou lovituri de departajare. Clujenii ratează una, bistriţenii două: 4-3.
Jocul 4 al zilei, Plimob Sighet – Sporting Suceva, a opus 2 echipe cu nevoie de puncte, sucevenii au condus chiar de 2 ori, însă maramureşenii au revenit de 2 ori, au egalat 2-2 şi s-au impus şi la loviturile de departajare: 5-3.
***
Ziua a II-a a turneului a debutat cu jocul dintre CFR Cluj şi Sporting Suceava, ardelenii impunându-se cu scorul de 1-0, asigurându-şi astfel locul I în grupă, cu 2 egaluri şi o victorie; n-au impresionat prea mult prin jocul prestat, însă au confirmat încă o dată sintagma că „o echipă bună câştigă chiar când joacă slab” pe parcursul întregului turneu.
A urmat partida decisivă pentru ocuparea celui de-al doilea loc de calificare, Gloria- Plimob Sighet, cu o asistenţă semnificativă pentru un joc de juniori, formată din părinţi, prieteni, cunoscuţi şi aşteptări pe măsură. Victoria însemna calificare, lucru necesar ambelor echipe.
Sighetul începe puternic şi marchează repede de 2 ori, Gloria se deschide prea mult în încercarea disperată de a egala şi mai primeşte un gol: 0-3, în 10 minute. Micuţii Gloriei nu s-au mai întâlnit cu o asemenea situaţie, sunt demoralizaţi, încearcă să lege jocul, dar se precipită şi pierd mingea uşor, fără a reuşi mari ocazii de gol; 0-3 la pauză, cu speranţe că la final reuşim măcar egalarea. Repriza a II-a se desfăşoară sub acelaşi tipar, Sighetul speculează prestaţia slabă a Gloriei, ştie să ţină mingea, ”pune osul” cu urme pe coapsele bistriţenilor şi nu-i impresionează cartonaşele primite; golul de onoare al gazdelor cade ca urmare a unei acţiuni individuale a lui Muscelean, care „croşetează” trei adversari şi şutează jos la colţ; în cele 10 minute rămase, Gloria aleargă după egalare, presează cu acţiuni pe flancuri, însă nu reuşeşte acţiuni periculoase şi partida se încheie cu victoria celor de la Plimob Sighet: 1-3, echipa antrenată de Neluţu Hotea reuşind astfel să se califice la faza semifinală a Turneului Juniori E, de pe locul 2 al Grupei 1.
Clasament : M V E I Pct
1. CFR Cluj 3 1 2 0 7
2. Plimob Sighet 3 1 2 0 6
3 Gloria Bistrita 3 1 1 1 4
4. Sporting Suceava 3 0 1 2 1
Cei care trebuie felicitaţi pentru că au ajuns până în această fază a competiţiei, reprezentându-ne cu mândrie sunt:
Gloria 2003: Dragu I., Găurean A., Şerbănescu A., Domide T., Moldovan S., Banc S., Sulici R., Muscelean A., Torok A., Ciobănică C., Ioniţă M., Pop D., Moldovan D.
Antrenor V.Săsărman
Citiţi şi:
- Gloria Progresul Bistriţa 2003, finalistă a turneului organizat de CFR Cluj
- Gloria 2003, prestaţie bună la Napoca Junior Cup. Daniel Ghiţă, golgheterul competiţiei
- Gloria Bistriţa 2003, învingătoare detaşată a turneului „Liviu Antal” 2014
- Gloria Bistriţa, gazda turneului zonal al C.N. fotbal juniori E
- A.F. Gloria Bistriţa, din nou în elita fotbalului românesc la nivel juvenil

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 22:06
Incendiu la un atelier din Sângeorz-Băi Mie, 15:58
Telcișor: tractor răsturnat într-un pârâu Cultura
Capodopere ale literaturii universale „Crimă și pedeapsă”, "Idiotul", "Demonii” de F. M. Dostoievski
Dacă le-ați citit în tinerețe, așa ca mine, recitiți-le! Vi se vor părea cu totul altfel. Merită....
Comentarii
Toni -
Lun, 13:29
Printre oficialitatile prezente la sfințitrea bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...
Marius Suciu -
Dum, 20:04
Dumnezeu sa o odihnească în pace,un cadru didactic de exceptie.
Maxim Morariu -
Dum, 17:04
Ca de obicei, parintele Vasile Beni ofera cititorilor un adevarat festin duhovnicesc! Dumnezeu sa...
Ileana -
Sâm, 21:56
Sincere condoleanțe iar familiei multa putere.
D-na Geana , un om deosebit cu suflet de aur . A...
Paul -
Vin, 16:54
Când lucrurile scapă de sub control, nu mai e loc de amânări. E nevoie de o decizie:
"Ajunge....
Aniversări
În zi de naştere, urăm doamnei av. DIANA TRAIANA VALEA, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!
La mulţi ani!
Familia Săsărman și...
Este o zi specială pentru doamna profesor pentru învățământ preșcolar Ana Maria Boca, director al Grădiniței cu Program Prelungit "Trenulețul...
La popas aniversar, gândurile noastre și urările de bine se îndreaptă către domnul Eugen Todor, pictor iconar din Bistrița.
In Memoriam
În data de 28 aprilie se împlinește un an de când a trecut la cele veșnice iubita noastră profesoară LUCREȚIA OCHIAN, mamă, soacră, cumnată, bunică,...
























Adaugă comentariu nou