Tăriceanu, la Sânmihaiu de Câmpie: Eu vă propun o altă Românie, nu o Românie a scandalurilor şi a certurilor

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, în comuna Sânmihaiu de Câmpie, la sărbătoarea Ziua Recoltei, că ceea ce propune în calitate de viitor preşedinte este o altă Românie, o Românie lipsită de scandaluri, dispute şi certuri, care nu fac decât să consume inutil energie. Tăriceanu a dat ca şi exemplu disputa sa cu preşedintele Traian Băsescu. ,,Dar nu mă întrebaţi câtă energie inutilă am consumat pe aceste certuri, pe aceste scandaluri permanente”, a spus preşedintele PLR.


"Eu vă propun o altă Românie, nu o Românie a scandalurilor, nu o Românie a disputelor, nu o Românie a certurilor. Toate aceste lucruri nu fac decât să consume inutil energie. Şi vă spune unul care a avut patru de ani de luptă cu Băsescu şi i-a ţinut piept. Dar nu mă întrebaţi câtă energie inutilă am consumat pe aceste certuri, pe aceste scandaluri permanente. Nu ar fi fost bine ca această energie să o consum pentru buna guvernare a ţării? Răspunsul este Da.


A venit vremea ca România să păşească mai departe. Este de datoria conducătorilor să arate drumul pe care ţara trebuie să păşească şi acest drum este un drum către prosperitate, către respect. Mă angajez în faţa dumneavoastră, în cazul în care mă veţi alege, dacă îmi veţi da votul dumneavoastră şi voi ajunge preşedinte, mandatul meu va fi dedicat transformării României în a 7-a putere a Europei şi am convingerea că vom reuşi”, a spus Călin Popescu Tăriceanu simpatizanţilor din comuna Sânmihaiu de Câmpie.


Tăriceanu i-a mulţumit primarului Ioan Mate pentru cuvintele de apreciere faţă de activitatea sa ca şi premier, luându-şi angajamentul să ducă România mai departe.


"Primarul dumneavoastră a vorbit aşa de frumos încât mi s-a umplut inima de bucurie. Mi s-a umplut inima de bucurie, deoarece când ai o funcţie publică şi mergi prin ţară, nimic nu este mai plăcut decât să asculţi aprecierile oamenilor pentru ceea ce ai făcut, pentru ceea ce ai lăsat în urmă. Într-adevăr a fost o perioadă bună perioada 2004-2008 în care aşa cum spunea domnul primar şi bătrânii au fost respectaţi, şi oamenii de afaceri au putut să îşi dezvolte afacerile, s-au creat locuri de muncă, s-au făcut investiţii peste tot în ţară. S-au făcut, dar nu e de ajuns. Mai e mult de lucru.


Din păcate, perioada 2008-2012 a fost o perioadă în care România a fost guvernată de incompetenţă şi de nepăsare pentru oameni. În schimb, cei care au fost la guvernare, PDL şi Băsescu au avut grijă de ei şi le-a mers foarte bine, în timp ce oamenii au avut de suferit din cauza crizei. Băsescu încerarcă acum din răsputeri prin interpuşi să perpetueze regimul politic, prin interpuşii care sunt Iohannis, Udrea sau Macovei. Eu ceea ce vreau să vă propun în calitate de viitor preşedinte e să luăm România de unde a rămas şi să o ducem mai sus, mai departe, ca să realizăm mai multă bunăstare, să ajungem să ne respectăm unii pe alţii, să ajungem să fim respectaţi de străini. Ca prim-ministru am căpătat experienţă şi am ajuns la o concluzie, că atunci când România vrea, poate! Când România are un proiect înainte se poate mobiliza, poate să dea capacitatea deplină a inteligenţei oamenilor, a hărniciei oamenilor”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.


Tăriceanu a fost aşteptat în comuna Sânmihaiu de Cîmpie cu tradiţionala pâine şi sare, întocmai ca şi la Romuli. Alături de acesta, s-au aflat vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, prefectul Ioan Ţintean, foştii primari liberali, dar şi directorii de deconcentrate, Ani Bob şi Otilia Râpan. Nu au lipsit nici consilierii municipali Gelu Muthi şi Marius Armean. După salutările de rigoare, după pozele făcute cu membrii ansamblului folcloric din Sânmihaiu de Câmpie, Călin Popescu Tăriceanu a urcat pe scena amenajată în centrul comunei, unde s-a reîntâlnit cu preşedintele CJ Radu Moldovan. Pe scenă a urcat şi fostul ministru Daniel Chiţoiu, alături de cei 9 primari care au plecat de la PNL.


Călin Popescu Tăriceanu a efectuat, joi, o vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care s-a întâlnit cu simpatizanţii săi din comunele Romuli şi Sânmihaiu de Câmpie, dar şi din Bistriţa. El a fost însoţit de foştii miniştri Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu, dar şi de parlamentarii PLR Steluţa Cătăniciu şi Virgil Guran.

Comentarii

27/10/14 17:26
Mircea

Singurul candidat pertinent pentru sefia Cotroceniului este Tariceanu. Singurul de luat in seara din oferta prezidentia. Daca esti un om normal o sa constati ca nu ai cum sa acorzi votul unor persoane ca Iohannis, Macovei, Udrea sau Ponta... iar restul nu sunt de luat in seama.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5