Despre prof. Teo Vrăsmaş

De dl. Teo îmi aduc aminte cu mare drag.
Era un om deosebit, frumos, inteligent şi un mare artist în tot ceea ce făcea pe plan cultural.
Pe d-nul Teo Vrăsmaş l-am avut profesor în satul meu, Bistriţa Bârgăului, ne-a predat istoria şi geografia României, dar şi muzică. Se pricepea la toate, mai ales la organizarea de spectacole, el fiind primul interpret şi manager.
Se ocupa de serbările şcolare, dar şi de cele de la Căminul Cultural, unde ne învăţa să jucăm şi să cântăm, el având un mare dar de actor în recitarea de poezii şi realizarea unor brigăzi artistice.
Dl. profesor Teo a fost un bun prieten cu toţi bârgăuanii, dar şi al părinţilor mei. Adesea, când ieşea de la şcoală mai trecea şi pe la casa noastră să stea la un pahar de vorbă. Îmi aduc aminte cum în fiecare toamnă ne vizita, mai ales când mustul era gata, iar la sâmburii de bostan din lerul sobei ne înfruptam cu toţii.
Era fascinat de povestirile lui tata din vremea războiului, dar şi de jinarsul pe care mama îl pregătea fiert cu săcărea.
La o astfel de întâlnire cu familia mea, ţin minte că dl. Teo, mai în glumă, mai în serios, m-a cerut la ai mei, ca să-i fiu mireasă. Însă mama, iute din fire, a sărit ca arsă, spunând că n-are fete de măritat, iar eu, de fapt, eram o copilă de vreo 12-13 ani. Nici tata nu s-a lăsat mai prejos, dându-i replica, tot în glumă, că „mama fetei e de-odată cu profesorul...!”
Bineînţeles că această întâmplare mi-a rămas în memorie şi mă gândesc adesea la dragostea mea nevinovată şi platonică faţă de marele meu prof. Teo Vrăsmaş. Un nume venerabil care mi-a rămas în suflet până în ziua de azi, fără să cred că n-o să-l mai revăd la anii maturităţii.
Însă viaţa ne duce şi pe alte cărări, dar sufletul ne îndeamnă să ne aducem aminte de cei plecaţi din această lume, dacă au fost oameni buni şi minunaţi precum domnul meu profesor Teo Vrăsmaş.