Încep discuţiile asupa bugetului municipiului Bistriţa pentru 2015

Timp de 15 zile, potrivit reprezentanţilor Primăriei Bistriţa, se pot face modificări şi completări ulterioare vizavi de proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, cetăţenii putând depune contestaţii. Proiectul de buget este afişat pe site-ul admninistraţiei locale www.primariabistrita.ro.

În 2015, bugetul municipiului Bistriţa  este previzionat la peste 225 milioane lei, cu 7 milioane lei mai mare decât cel de la începutul anului trecut. Municipalitatea estimează să încaseze circa 22 milioane lei din taxele pe proprietate şi peste 73,7 milioane lei din impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii, ambele sume fiind în creştere faţă de 2014. Cheltuielile se vor ridica, însă, la peste 284 milioane lei, ceea ce înseamnă crearea unui deficit de 59 milioane lei. Un procent de 27% din cheltuieli este reprezentat de cele de personal. Din totalul cheltuielilor, peste 84 milioane lei vor merge către proiectele cu finanţare europeană. În plus, 1,75 milioane lei reprezintă rambursările de credite, iar 2 milioane vor constitui fondul de rezervă.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, a declarat pentru cotidianul Răsunetul, că la finele lunii febraurie-începutul lunii martie, bugetul va fi pus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local.

,,După acea perioadă de 15 zile în care se pot face sugestii, propuneri, proiectul de buget va intra în dezbatere publică, astfel încât la finele lunii febraurie, începutul lui martie, bugetul să intre în atenţia consilierilor locali”, a spus Mihai Ruşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5