Peste 2000 de credincioşi s-au rugat, la Maica Domnului, împreună cu Mitropolitul Andrei, la Piatra Fântânele
Creștinii o pot cinsti pe Maica Domnului prin exemplul vieții lor, a spus Mitropolitul Clujului la hramul mănăstirii din localitatea bistrițeană Piatra Fântânele.
„Noi îi preamărim numele Maicii Domnului prin cântări, prin rugăciuni, dar mai ales printr-o viață curată”.
Ierarhul a explicat credincioșilor ce au luat parte marți, la slujba de hram, pornind de la vorbele lui Petre Țuțea, că un adevărat creștin român are trei mari virtuți: este pregătit oricând să își dea viața pentru țără și credința sa, prețuiește tot ceea ce fac ceilalți și el nu poate face și nu în ultimul rând se va purta cuviincios, încercând să nu facă de rușine numele de creștin pe care îl poartă.
Mitropolitul Clujului a fost prezent la așezământul monahal de la Piatra Fântânele încă de luni seara, când a oficiat în biserica mănăstirii, slujba Vecerniei. La final, Părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să ia exemplu de viață și de purtare de la Maica Domnului. Părintele le-a pus la suflet și câteva sfaturi duhovnicești practice, cum ar fi intensificarea lecturării Sfintei Scripturi.
Marți dimineața, Înaltpreasfințitul Andrei, alături de un sobor de peste 30 de preoți și diaconi, a săvârșitde la ora 10:00, pe altarul de vară, din curtea mănăstirii, Sfânta Liturghie. Au participat la slujba de hram, mii de credincioși veniți din Bistrița, Bucovina și chiar din Maramureş, precum și stareți și duhovnici de la mănăstirile din zonă și autorități locale și județene. La momentul potrivit sute de credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar cei mai mici dintre creștini au primit în dar de la Înaltpreasfințitul Andrei cărticele de rugăciuni. La eveniment a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuţa. Așezământul monahal a fost înființat în 1928, dar a fost închis în 1960. Abia în 1995 a fost reînfiinţat ca mănăstire de maici, la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Obștea este condusă de părintele duhovnic Gavril Horț și maica stareță Pamfilia Solcan.
Citiţi şi:
- Mii de credincioși s-au rugat împreună cu ÎPS ANDREI, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele
- Mitropolitul Andrei, alături de credincioşi, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele
- În prezenţa a mii de credincioşi, Mitropolitul Clujului a sfinţit Paraclisul Mănăstirii Piatra Fântânele
- Mitropolitul Andrei, alături de mii de credincioşi, la hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele
- IPS ANDREI, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele:„Să aducem pe lume copii, să-i creștem și să-i educăm frumos”
Comentarii
Inafara de Manastirea de la Piatra Fantanele, hramul "Nasterea Maicii Domnului" este purtat si de Manastirea greco-catolică Visuia. Despre Manastirea de la Visuia, regretatul profesor Livius Gubesch scria in paginile revistei Viata Crestina urmatoarele: "Printre crestele deluroase scunde, prelungite şi cu văi serpentiforme ale Câmpiei Transilvaniei, la 4 km. de Miceştii de Câmpie, pe o pantă domoală cu înclinare sud-vestică a satului Visuia, stăruie o mică dar atrăgătoare, îmbietoare şi purificatoare mănăstire greco-catolică, ce poartă Hramul Naşterii Maicii Domnului".
Adaugă comentariu nou