Stihiri cu stânjenei

Theodor Damian este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi români de peste hotare, întemeind, la New York, revista „Lumină lină” care păstrează viu spiritul românesc în diaspora. Manifestările realizate de Damian dincolo şi dincoace de Ocean sunt adevărate sărbători la care participă colegii care s-au adunat în jurul fenomenului „Lumină lină”.
Volumul „Stihiri cu stânjenei”, apărut la Editura Tipo Moldova, îngrijit de M.N. Rusu, este un prelung cântec adresat divinităţii. Poetul îşi conturează o lume în care iese la iveală frumuseţea pământului „îngerul pământesc a înghiţit/ pustiul lumii acesteia”, atunci când apele primordiale spălau păcatele lumii, „parcă-mi aduc aminte de/ Maria Egipteanca// de pe vremea când duhul meu/ sălăşluia în pustie”.
Theodor Damian se joacă cu cuvintele, având şi calitatea preotului care cunoaşte foarte bine poveştile biblice pe care în fiecare sărbătoare le etalează în faţa creştinilor, ca o pildă continuă spre căutarea luminii: „toţi avem nevoie de înviere/ pentru că toţi suntem în captivitate egipteană/ pentru că toţi trăim/ în preajmă/ cu îngerul întunericului/ cu frica de aripa lui grea”. Atrăgându-ne atenţia că „nu putem cumpăra învierea/nici întreagă nici pe bucăţi”, poetul ne dă soluţia salvării prin cuvântul ce vine de la Dumnezeu, însăşi casa poetului devenind cuib al morţii „închinat scriitorilor şi filozofilor/ celor ce scriau contra morţilor” întru aşteptarea învierii, pentru că viaţa veşnică vine dincolo de moarte. „Oamenii merg spre iubire orbeşte/ noroc că iubirea nu doare”, spune poetul, care aduce prin poezie, precum smirna, credinţa şi dorul, singurul leac pentru înviere.
Poeziile din acest volum sunt ca poveştile înşirate pe calea credinţei, astfel încât ne naştem din nou cu fiecare pildă, cu fiecare mesaj transmis cu gândul la bucuria acceptării noastre ca fii ai lui Dumnezeu, conştiinţa clarvăzătoare a poetului vibrând „aşa cum poemul acesta/ nu-i scris pentru cel viu/ ci pentru cel care moare”. Răstignindu-ne prietenul şi, uneori, propria viaţă, pe câmpia păcatului, nu ne gândim cât rău putem să-i facem sufletului „inima ochiului riscă să facă infarct/ să-şi lase carapacea în coaja luminii/ să-şi lase sângele să iasă hai-hui/ pe calea fără întoarcere a ţărânii”. Până la urmă, la orice cădere există şi o ridicare prin rugăciune „balsamul rugăciunii/ îmi mângâie rana căderii/ Apele Bethesdez/ clocotesc sub zodia învierii”.
Cartea trăieşte prin cititori, care sunt apa vie a poetului, ţara stânjeneilor fiind, până la urmă, ţara împăcării şi a bunei purtări şi, dincolo de toate, ţara în care divinitatea mângâie muritorii „atunci când nu-i vei mai privi/ stânjeneii roşii vor muri”. Poetul se plimbă ca un copil al creaţiei printre îngeri şi oameni, observând minuni pe care le aşază în carte atunci când „din ochii tatălui/ se rostogoleşte lacrima fiului/ în strângerea paternă”.
Una dintre cele mai frumoase poezii din volum este „Tatăl nostru”, o reinterpretare modernă, păstrând filoanele tradiţionale ale cunoscutei rugăciuni: „Tatăl nostru/ al mulţimii de fraţi ce nu se mai cunosc între ei/ părintele fraţilor mei/ care mişună întru sperare sau disperare/ conştienţi sau inconştienţi/ ca o străină adunătură/ pe pământul istovit în căldură/.../ te rugăm, vrem, cerem/ a Ta împărăţie vie/ mai bine să facem Voia Ta/ pentru că Tu ne eşti Tată şi ne iubeşti/ şi avem cu Tine un legământ/ facă-se, părinte, voia ta/ în cercuri şi pe pămâmt”.
Nicolae Manolescu spune despre poezie lui Theodor Damian că e forma pe care omul o dă spiritului ca să se adreseze nu lui Dumnezeu ci sieşi şi celorlalţi oameni, cuvinte apropiindu-ne unii de alţii. La rândul lui, M.N. Rusu declară volumul ca fiind excepţional, o sinteză a viziunii lirice şi filozofice a poetului dictată de Tatăl ceresc şi îngerii săi. Aurel Sasu spune că realitatea poeziei lui Theodor Damian începe în noaptea captivităţii tulburate de ispita luminii, iar Mircea A. Diaconu îl vede ca un continuator al marilor liric interbelici.
O carte ce poate fi citită ca o prelungă rugăciune adresată de preotul şi poetul Theodor Damian, în numele creştinilor, divinităţii.