Cuiul lui Pepelea
La ordine zilei: TRUCUL nemțălău VW - dovedeşte fără tăgadă -, pentru a câta oară?!, că PUTREFACȚIA e în structura SISTEMULUI şi, ca urmare, el trebuie, musai extirpat măi ... HER-icilor gen HONCLIŞ!
Epigrame şi catrene
- cu carburanți ... în „vene” -
Automobilul
Magnifică e dimineaţa
Cu-acest vehicul pe şosea.
Dar când îţi e mai dragă viaţa,
Atunci te lasă fără ea!
Ion Ruş
Adevăr auto
Cu carnetul şi maşina
Vin necazuri cu duzina;
Bucurii doar două ai:
Când o iei şi când o dai!
Otilia Morţun
"Prinţişorii" străzii
Greşeşti, amice, nefiresc
Când crezi, fără temei, că VIP-uri
"Copii ai străzii" zămislesc ...
Poate pe cei ce-aleargă-n "Jeep"-uri.
Constantin Iuraşcu-Tataia
Asigurare auto
Maşina lui avea şi CASCO,
Şi-a fost lovită în parcare,
Iar când s-a dus să o repare,
Asigurarea a fost ... fiasco ...
Constantin Enescu
La Expoziţia Auto
Super maşină, super fată.
Privirea simt că mi se-mbată
Şi bani în pungă, de-aş avea,
Pe amândouă ... le-aş lua.
Corneliu Văleanu
Avertisment conducătorilor auto
Când vedeţi că-i "singurică"
Mai ales după-nserare,
Farurile - fază mică ...
Însă ochii - fază mare.
Ion Cănăvoiu
Bucuriile iernii
Acum, când este-alunecuş,
În iarna ce am început-o,
Se bucură un spiriduş
Şi mulţi tinichigii auto!
Ştefan Şerban
Blonda şi carnetul auto
Un om a povestit concret:
- Ea, m-a făcut fără carnet.
- Cum, pentru o blondă, vere?
- Da, căci blonda era ... bere!
David Boia
Mică publicitate "Auto"
Vând în rate ştergător,
Farurile amândouă,
Volan şi-un carburator.
Adresaţi salonul ... nouă.
Petre Gigea-Gorun
Epitaf
Pe lespedea unui şofer
Lângă-acest grilaj de fier
Şi sub crucea ridicată,
Zace-o parte din şofer
Care-a fost ... recuperată!
Vasile Vorobeţ
Celebri şi în anecdote
Tudor Muşatescu (1903-1970), povesteşte în amintirile sale, cum, copil fiind l-a cunoscut pe Caragiale în restaurantul gări din Ploieşti, patronat tocmai de marele teoretician al socialismului, Constantin Dobrogeanu Gherea:
- Acolo la masă în fața unei halbe cu bere, se afla un domn în jiletcă albă, cu pălărie de panama, pusă într-o parte, cu ochelari lucioşi de parcă bătea soarele în ei şi cu mustățile ca ale tatii. Tata s-a dus la masa lui să-l salute şi, binențeles, m-a prezentat şi pe mine.
- Da ce urechi de măgar are, mă! Seamănă cu Ferdinand. Numai că fiu-tău are mutră de deştept.
Glume la duzină, de băgat la cap, iar de te doare ... ghinion-păcat!
Dacă vecinii vă deranjează cu muzica până la trei dimineaţa, sunaţi la uşa lor pe la cinci şi spuneţi-le că v-a plăcut.
*
Vecinul meu s-a apucat aseară, pe la unu, să bată în uşă. M-am speriat aşa de rău că mi-a scăpat bormaşina din mână.
*
De când m-am căsătorit, viaţa mea sexuală poate fi descrisă în două cuvinte: "nu acum".
*
Primesc mesaj de la o tipă: "Vino repede la mine, nu e nimeni acasă". M-am dus. Într-adevăr, nu era nimeni.
*
Fi-miu a ajuns în spital după ce a băut o bere. Era ultima mea sticlă.
*
Clasele primare reprezintă de fapt o competiţie la desen şi compuneri între părinţi.
*
După ce am fost înjunghiat de vreo două ori, mi-am dat seama că sunt alergic la cuţit.
*
Bărbaţii din Europa nu pot avea mai multe soţii fiindcă legea îi protejează.
*
Autostopiştii sunt cei mai prietenoşi oameni. Când am trecut pe lângă ei vreo zece mi-au făcut cu mâna.
*
O dată am fost aşa de beat, că am luat duşul în braţe şi l-am rugat să nu mai plângă.
*
Cafeaua e ca femeia. Dacă e bună te ţine treaz toată noaptea.
*
Unele femei îmbătrânesc ca vinul. Majoritatea ca laptele.
Bancurile ediție
– la „bumbăcit” ... vâjii -
Un bătrân, de vreo 90 de ani, se căsătoreşte cu una de vreo 20 ...
Popa: - Domnule, sunteți sigur că vreți să vă însurați cu ea?
Bătrânul: - Desigur! Dacă moare, mă însor cu alta ...
*
Un pensionar se duce la doctor pentru un control de rutină. În urma consultării, doctorul îi dă o veste proastă: - Îmi pare rău! Trebuie să vă anunț că suferiți de cancer şi mai aveți de trăit 5 luni ... - Şi până atunci cu ce trăiesc ?!
*
- Tataie, mai mergi la femei?
- Când e ocupat la bărbați, taică!
*
Un moşneag merge la bordel, plăteşte şi îşi ia o tipă tare la pat. În timp ce lucrează o întreabă: - Ei, cum sunt? - Ca trei de "nu"... - Cum e aia? - Păi "nu" eşti tare, "nu" eşti înăuntru şi "nu" îţi primeşti banii înapoi! ...
*
Nepotul îşi întreabă bunicul: - Moşule, ce ţi-ai dori mai mult? O gagică bună sau o bomboană cu lapte?
La care bunicul: - Măi drace tu ştii că nu mai am dinţi în gură! ...
*
Un moş la bordel ... Ambii sunt deja dezbrăcaţi, moşul îşi bagă două gogoaşe de vată în urechi şi îşi prinde nasul cu o clamă de rufe. Ea întreabă puţin nedumerită: - De ce faci asta? La care moşul:
- Două lucruri urăsc cel mai tare în viaţă: primul, zbieretele muierilor şi al doilea mirosul de cauciuc ars! ...
*
În tramvai înghesuială şi un moşulică de pe scaun i se adresează unei domnişoare ce stătea în picioare:
- Dacă doriţi puteţi să staţi la mine în poală. Tânăra, cu tupeu, se aşează. După câteva momente moşul dă semne de nelinişte şi jenat îi spune tinerei: - Aţi vrea, vă rog frumos, să vă ridicaţi? Ştiţi, cred că, totuşi, nu sunt aşa de bătrân cum credeam ...
*
Doi moşi în parc văd o fată. Unul din ei se duce după ea, celălalt îi spune să vină a 2-a zi să îi povestească ce a făcut. A 2-a zi moşul povesteşte: - Păi să vezi, tipa m-a invitat la ea. - Şi şi?!, întreabă nerăbdător celălalt. Moşul continuă: - La primul a fost ca în tinereţe: extraordinar, la al doilea au început dureri în genunchi, dar a mers. – Mă!, tu ai luat viagra?, spune celălalt. - Nu mă n-am luat nimic zice moşul. - Apoi la al treilea a început să se facă simţită vârsta, ce să-i faci. Şi ce să vezi! Gagica stătea la etajul 4, fără lift ...
*
Un tip de 80 de ani se duce să-şi facă controlul medical anual. Doctorul îi ascultă inima cu stetoscopul şi începe să se mire: - Oh oh! Omul îl întreabă pe doctor: - Care-i problema? - Păi, spune el, aveţi un urmur la inimă. Fumaţi? - Nu, spune moşu'. - Beţi mult? - Nu. - Viaţă sexuală aveţi? - Da, bineînţeles! - Păi atunci, spune doctorul, mi-e frică cu murmurul ăsta să nu faceţi vreun infarct, aşa că va trebui să renunţaţi la jumătate din ea. Uitându-se perplex la doctor moşu spune: - Care jumătate - privitul sau gânditul?
*
Doi moşi stau de vorbă: - Bătrâna mea poartă sutiene catoliceşti! - Ha! Ce sunt astea? - Simplu: cum desfaci clama de la spate, în faţă, pică doi în genunchi! ...
*
Doi bătrâni stau de vorbă: - Când eram tânăr, o fetişcană superbă era pe punctul de a-şi sacrifica viaţa pentru mine! - Cum aşa? – Da ... Am cerut-o în căsătorie şi mi-a spus că, decât să se mărite cu mine, mai bine se aruncă înaintea trenului ...
*
Un bătrânel gârbovit, cu baston şi părul albit de trecerea timpului, se plimba prin parc. Doi tineri mergeau în spatele lui şi râdeau de el. Bătrânelul se întoarce către ei şi le spune: - Nu vă place bătrâneţea?! - Ce spui tataie, ai înnebunit? Cum să ne placă bătrâneţea?! - Atunci să n-aveţi parte de ea!...
Adaugă comentariu nou