Deputatul Suciu: Noi, social-democraţii din judeţ, avem sentimentul datoriei împlinite. Sunt mândru de echipa de la CJ

Deputatul Daniel Suciu susţine că parlamentarii formaţiunii, dar şi foarte mulţi social-democraţi din Bistriţa-Năsăud, au sentimentul datoriei împlinite faţă de comunitate, asta prin prisma investiţiilor realizate în Bistriţa-Năsăud.

„Noi, cei trei (n.n. – deputaţii Suciu şi Pană, senatorul Deneş), alături de foarte mulţi social-democraţi din judeţ avem, la finalul anului 2015, sentimentul datoriei împlinite, pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri bune în Bistriţa-Năsăud.

         Sunt mândru de echipa de la Consiliul Judeţean care a făcut, în trei ani mai mult decât au făcut alţii în 20.

Noi spunem că am făcut aceste lucruri, rămâne provocarea politică pentru anul 2016, către ceilalţi colegi ai noştri, să aducă cel puţin atâtea fonduri în judeţul Bistriţa-Năsăud, oculte sau mai puţin oculte, un termen extrem de „nenimerit”. Nu contează că 2016 este un an electoral, cred că oamenii aşteaptă cu totul şi cu totul altceva de la noi”, a declarat Suciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Parlamentarul social-democrat le-a nurat colegilor de pe scena politică, indiferent de ce parte se află, „multă înţelepciune şi, dacă se poate, cât mai puţină ipocrizie”.

Vă dau un exemplu de ipocrizie, din punctul meu de vedere. Nu cred că este foarte potrivit să critici pe cineva că trimite felicitări în judeţ, în condiţiile în care cu patru zile înainte tu însuţi trimiţi în tot oraşul acelaşi tip de felicitare. Îmi doresc ca oamenii care se uită la noi, la politicieni, să vadă mai puţină ceartă şi mai puţine lucruri spuse doar de dragul de a fi spuse. Atâta timp cât am făcut şi voi face politică, îmi doresc să o fac cu conştiinţa împăcată şi să am sentimentul datoriei împlinite”, a precizat Suciu.

 

 

          

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5