În perioada Revelionului, echipajele Ambulanţei şi ale SMURD au intervenit în 370 cazuri
Dispeceratul Medical Integrat Județean ISU-SAJ a înregistrat, în perioada 31 decembrie – 4 ianuarie, un număr de 370 solicitări, din care 346 solicitări de urgență și 24 solicitări de consultații la domiciliu.
„Din cele 370 de solicitări, cazurile de consultații la domiciliu și 253 de solicitări de urgență (74.86%) au fost deservite de echipajele SAJ-BN, iar 25,14% au fost deservite de echipajele SMURD. Media solicitărilor a fost de 46,25 solicitări/12 ore, ceea ce reprezintă un volum de activitate aproximativ egal cu Revelionul anului 201,4 iar față de Crăciunul 2015 existând o scădere de 18,37 %”, precizează dr. Annabella Muzsi, manager general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Potrivit acesteia, vârful activității a fost înregistrat în ziua de 3 ianuarie, când în tura de zi au fost deservite 72 solicitări, iar în tura de noapte 36 de solicitări, rezultând o medie de 54 solicitări/12h. Duminică, au fost înregistrate și cele mai multe evenimente speciale în 24 ore, respectiv un accident rutier cu o victimă, în Piatra Fântânele; un accident rutier cu 3 victime în Herina; un accident rutier la Șieu Măgheruș, în care au fost implicate 7 persoane, dintre care una decedată şi o intoxicație ușoară cu monoxid de carbon, survenită la o casă din localitatea Nușeni, implicând 3 persoane, dintre care un copil de 7 ani.
„Motivele solicitărilor au fost cele obișnuite acestei perioade, implicând atât decompensarea bolilor cronice pe fondul oboselii, exceselor alimentare și excesului de alcool, cât și cazuri îmbolnăviri acute. Nu au existat diferențe semnificative față de alți ani în patologia înregistrată”, menţionează dr. Annabella Muzsi.
Citiţi şi:
- Echipajele de la Ambulanţă şi SMURD au intervenit la peste 430 de cazuri, de Crăciun
- În perioada de Crăciun, echipajele de la Ambulanţă au intervenit în peste 300 de cazuri
- Echipajele medicale au intervenit, de Crăciun, la aproape 360 solicitări
- Sărbători relativ liniştite, cu 228 cazuri, pentru echipajele medicale de urgenţă!
- Peste 300 de solicitări ale Ambulanței și ale SMURD, de Anul Nou
Adaugă comentariu nou