Oul de Paște realizat de Clubul Copiilor Năsăud și-a găsit locul în curtea Bisericii Ortodoxe „Sfinții Constantin și Elena”
Vineri 22 Aprilie 2016, a avut o dublă semnificație: Ziua Pământului și ziua în care activitățile de la „Școala Altfel” s-au încheiat. Elevii de la Clubul Copiilor din Năsăud au finalizat proiectul privind realizarea unui ou gigantic de Paște, ou realizat din material reciclabil.
La încondeierea lui au participat, timp de o săptămână, elevi de la următoarele unități școlare: Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”Năsăud, Şcoala Gimnazială „Ioan S. Pavelea” din Runcu Salvei, Şcoala Gimnazială „Tiberiu Morariu“ din Salva, Şcoala Gimnazială „Iacob şi Ioachim Mureşanu “ din Rebrişoara, Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Năsăud, Colegiul Economic Năsăud și Școala de Aplicație a Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud.
Oul va rămâne în curtea Bisericii Ortodoxe „Sfinții Constantin și Elena”, locația fiind una special aleasă pentru a marca semnificația Sărbătorilor Pascale.
„Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect, atât colegilor cât și celorlalte cadre didactice care au însoțit elevii și în special preotului Celsie George, care a fost alături de noi în acest demers. Doresc pe această cale să urez tuturor Sărbători fericite cu multă sănătate și bucurii alături de cei dragi !”
Director,
Prof. Dorina Buia
Citiţi şi:
- Ou de Paște gigant, la Năsăud
- Hramul Mânăstirii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Dobric
- Patriarul României a acordat Ordinul „Sfinții Constantin și Elena” pentru prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta. Biserica Spitalului de Oncologie din Bistrița, sfințită de ÎPS Andrei şi un sobor cu 6 protopopi. Invitaţii de la "Zamfira", la eveniment
- Concert coral la biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Năsăud
- Lunca Ilvei la înălţime! Doi copii de 10 la Evaluarea Naţională: Diana Timiş şi Gabriel Alin Oul
Adaugă comentariu nou