Biserica Reformată la apus de soare, surprinsă de Maria La, a câştigat concursul „Mândru de Bistriţa”
Prima etapă a concursului foto „Mândru de Bistrița” a ajuns la final. Desfășurat în intervalul 27 aprilie - 15 mai 2016, exclusiv pe pagina de facebook „Mândru de Bistrița”, concursul s-a bucurat de o participare numeroasă și, cu siguranță, a contribuit la promovarea Bistriței, anunţă purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti. Potrivit regulamentului clasamentul final a fost stabilit în funcție de share-urile date exclusiv de pe pagina oficială de concurs.
Astfel, Maria La, cu fotografia „Biserica Reformată din Bistrița, la apus de soare!”, şi-a adjudecat primul loc, cu 235 distribuiri.
Elod Gyorgy , „Strada Gh. Șincai din Bistrița, noaptea!” a obţinut locul 2, după ce a însumat 212 distribuiri, în timp ce locul trei îi aparţine lui Grigore Rus, care a suprins tot Biserica Evanghelică din Bistrița, având 193 distribuiri.
După cum a fost deja anunțat fotografiile vor fi afișate la panoul de onoare „Mândru de Bistrița” instalat în Piața Centrală și vor fi incluse în albumul electronic postat pe pagina oficială a Primăriei Bistrița.
Citiţi şi:
- Primăria Bistriţa lansează un concurs de fotografie. Vezi cum poţi fi „Mândru de Bistrița!”
- Cele mai frumoase fotografii de la Târgul Mare al Bistriței, premiate de municipalitate
- Instituţie Prefectului a sesizat Poliţia pe tema distribuirii neautorizate unui postari pe pagina de facebook
- Un vot pentru Vlad Sărmaş! Vedeta populară a bistriţenilor, în competiţie pentru trofeul „Folclor autentic românesc”
- De Crăciun, E.ON România dăruieşte energie pentru DGASPC BN şi Centrul pentru Persoane Vârstnice Teaca
Comentarii
Fotografia cu Biserica Evanghelică din Bistrița, care reprezinta simbolul inconfundabil al orasului a fost facuta inainte de luna iulie, 2015 cand macheta de lemn a cetatii medievale se mai afla inca in Piata Centrala. Aceasta a fost mutata in vara anului trecut deoarece pe langa faptul ca bloca vizibilitatea spre Biserica Evanghelica dinspre Pietonal, aceasta macheta crea si senzatia de inghesuiala inutila intr-un spatiu si asa redus al Pietei Centrale. Dar, cum orice minune tine trei zile, primarul Cretu a inghesuit in luna decembrie 2015 langa zidurile Bisericii Evanghelice chioscurile de lemn pentru targul de Craciun, care se mai afla si astazi pe gazonul din Piata Centrala, dand un aspect execrabil de talcioc oriental. Prin urmare bistritenii ar avea motive suficiente să fie mândri de orașul lor daca ar avea in primul rand alt primar.
Adaugă comentariu nou