Orice sfârşit, un nou început pentru Primăria Beclean
Dacă s-a încheiat un mandat, pentru Primarul Nicolae Moldovan începe altul. Al cincilea în cronologia evenimentelor electorale desfăşurate în ultimii 16 ani la Beclean, acesta tocmai a fost obţinut cu 78,08 la sută din sufragiile exprimate duminică, arată rezultatele finale ale scrutinului. Potrivit acestora, PSD şi-a consolidat poziţia de lider deţinută şi până acum în Consiliul Local, astfel că cele 10 poziţii câte deţinea în forul legislativ local s-au făcut 11, în detrimentul PNL, care din 5 a ajuns la 3 reprezentanţi, pierzând un loc şi în favoarea nou intratului PMP; doar UDMR a rămas constant, cu 2 consilieri locali.
Acum, că scorurile sunt categorice şi bucuria câştigătorilor mare, agenda de lucru nu intră în vacanţă, în ciuda euforiei momentului. Următorul eveniment de anvergură e programat chiar pentru vineri, 10 iunie, când multiplele campioane mondiale şi olimpice, Gabriela Szabo şi Camelia Potec, vin să deschidă sezonul estival la Băile Figa, printr-un cros la care participanţi de toate vârstele se pot înscrie până în 9 iunie.
Zona de atracţie turistică e un capitol aparte din CV-ul fostului şi actualului primar din Beclean. Cu peste 5 milioane de euro investiţi sistematic din 2010, când s-au inaugurat, şi până acum, Băile Figa atrag anual vizitatori cu sutele de mii, crescând impresionant de la un sezon la altul: 20.000 de consumatori în primul an de funcţionare, 200.000 de bilete vândute în 2015. Oferta s-a diversificat mereu, pe măsura cererii, astfel că permanent au apărut noi şi noi puncte de atracţie şi de divertisment acvatic în parcul balnear cu ape sărate şi nămoluri curative: bazine felurite, tobogane, plaje etc. Aşa se face că în zonă au apărut micii întreprinzători cu peste 400 de cabane şi pensiuni ridicate pe terenul din apropierea parcului acvatic, pus la dispoziţia investitorilor de administraţia locală. Şi cum petenţialul curativ de care dispun resursele naturale din teritoriu se pretează la valorificări mai consistente, un nou proiect al Băilor de la Figa a trecut de mult de zona provincială, ajungând anul trecut să reprezinte România, alături de încă un participant de la noi, la finala celui mai important concurs de arhitectură din lume, World Architecture Festival de la Singapore. Clasată pe poziţia a şasea din peste 700, viitoarea bază de tratament cu centru SPA are o valoare estimativă de 10 milioane de euro şi a atras inclusiv atenţia factorilor guvernamentali care şi-au exprimat intenţia de a o susţine.
Adaugă comentariu nou