Alexandru Grecu, locul II la Festivalul Internaţional de Chitară Clasică de la Sinaia
Bistriţeanul Alexandru Grecu (15 ani), elev în clasa a VIII-a la Liceul de Muzică "Tudor Jarda", îndrumat de profesorul Valentin Pop, a obţinut locul 2, la categoria C, la cea de a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară Clasică de la Sinaia. Acesta s-a clasat la egalitate cu Viktor Nadj din Serbia.
„Cu o vechime de 33 de ani, devine cel mai longeviv festival european de chitară în ţara cu cea mai tânără şcoală de chitară clasică din Europa, reprezentând în cultura şi educaţia românească punctul de plecare al şcolii naţionale de chitară clasică.
Festivalul a cuprins doua sectiuni: concurs internaţional "Maeştri" destinat chitariştilor peste 17 ani (fără limită de vârstă) şi concurs internaţional al tinerilor chitarişti împartit pe 3 categorii de vârstă - cat.A (7-10 ani), B (10-13 ani) şi C (14-17 ani). Au participat peste 70 de concurenţi din Italia, Franţa, Spania, China, Rusia, Ucraina, Polonia, Serbia, Estonia şi Bulgaria”, se precizează într-un comunicat remis redacţiei.
În cadrul festivalului au fost susţinute concerte în fiecare seara la Casino Sinaia, iar concertul de gală "Five o'clock" s-a desfăşurat în Sala Regatului din Castelul Peleş. Centrul Cultural Carmen Silva a găzduit şi o expoziţie şi un curs de lutierie susţinut de "omul care face lemnul să cânte", Constantin Dumitriu.
Alexandru Grecu a participat la cursuri de măiestrie cu chitarişti de renume mondial, precum Carlo Marchione (Italia), Gabriel Bianco (Franta), Antal Pusztai (Ungaria), Cătălin Ştefănescu, Mihai Cojocaru si Eugen Mang (Romania), adăugând în portofoliul său încă o diplomă de masterclass.
Citiţi şi:
- Alexandru Grecu-Locul 1- Cel mai important festival din Europa de Est-"Sinaia International Guitar Festival"
- Alexandru Grecu, câştigător al Festivalului Internaţional al Tinerilor Chitarişti "Eduard Pamfil"
- Cinci chitarişti bistriţeni, de la Liceul de Muzică Tudor Jarda, pe podium la Transilvania International Guitar Festival
- Alexandru Grecu încheie anul cu 5 Premii I, la cele mai prestigioase concursuri de chitară
- Felicitări! Alexandru Grecu, Locul I, cu chitara fermecată, în Muntenegru
Adaugă comentariu nou