Chitaristul Alexandru Grecu, pe podium la Festivalul Internațional de chitară clasică Sinaia! A câștigat premiul I și în Portugalia
Recent s-a încheiat la Sinaia unul dintre cele mai longevive evenimente, Festivalul Internațional de chitară clasică, ediția a 43-a care s-a desfășurat în perioada 6-11 iulie 2026. Acest festival a cuprins concerte, cursuri de măiestrie ( masterclass) și concurs internațional de chitară clasică pe 4 categorii de vârstă: categoria A (până la 11 ani), categ. B (până la 14 ani), categ. C (până la 17 ani) și categ. D - MASTERS ( maeștrii - fără limită de vârstă).
În fiecare seară pe scena Cazinoului din Sinaia au urcat chitariști din țară și străinătate: Silviu Ciulei (șef al programului de chitară al University of Florida -SUA, Carlo Marchione (Italia - prof. Maastricht -Olanda), Duo Melis (Susana Prieto - Spania și Alexis Muzurakis- Grecia), Mateusz Kowalski ( Polonia) etc.
Câștigătorul categoriei B (până la 14 ani) a fost bistrițeanul Victor Bojor, pregătit de prof. Valentin Pop. Categoria MASTERS (fără limită de vârstă), cea mai disputată s-a desfășurat pe 2 runde, Alexandru Grecu (Bistrița) reușind să se califice printre cei 7 finaliști.
Premiul cel mare l-a obținut Shashkova Vasilina din Rusia (studentă în Italia, prof. Anielo Desiderio). Premiul 2 - Cutuli Simone (Italia). Pe podium a urcat și Alexandru Grecu, obținând premiul 3 (masterand la Conservatorul din Amsterdam- Olanda, prof. Gabriel Bianco - Italia . Mențiune, locul 4, Vu-Nguyen Aime ( profesor, Franța). Festivalul s-a încheiat sâmbătă, 11 iulie, cu Gala Concert Five O'Clock, la Castelul Peleș din Sinaia.
De remarcat este că Alexandru Grecu cu o săptămână înainte în perioada 29 iunie - 4 iulie a participat în Portugalia la "Festival Internacional Cidade do Fundao" (fără limită de vârstă) unde a câștigat premiul 1, concurs desfășurat în 2 etape.
Citiţi şi:
- Felicitări! Alexandru Grecu, Locul I, cu chitara fermecată, în Muntenegru
- Cinci chitarişti bistriţeni, de la Liceul de Muzică Tudor Jarda, pe podium la Transilvania International Guitar Festival
- Alexandru Grecu, locul II la Festivalul Internaţional de Chitară Clasică de la Sinaia
- Alexandru Grecu încheie anul cu 5 Premii I, la cele mai prestigioase concursuri de chitară
- Alexandru Grecu, câştigător al Festivalului Internaţional al Tinerilor Chitarişti "Eduard Pamfil"
























Adaugă comentariu nou