Şoferul din Şieu Odorhei, ce şi-a dus prietenii în mormânt, reţinut pentru ucidere din culpă şi conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

La data de 22 septembrie a.c., faţă de bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Şieu Odorhei, care în seara zilei de 11 septembrie a.c. a fost implicat într-un accident de circulaţie pe DN 17, pe raza localităţii Şintereag, soldat cu decesul a două persoane, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de ,, Ucidere din culpă” şi ,,Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Acesta va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea luării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a conducătorului auto, transmite într-un comunicat poliţia bistriţeană.
........................
Întreaga comunitate, în frunte cu primarul Sorin Sfintean, i-a condus pe ultimul drum pe tinerii Daniel Chira şi Vasile Jucan, trecuţi la cele veşnice în tragedia de pe DN17, de pe raza localității Șintereag.
Conform ISU, în 11 septembrie noaptea pe DN17, pe raza localității Șintereag un autoturism în care se aflau trei tineri, a intrat în coliziune cu partea din spate a unui autotren încărcat cu material lemnos. Echipajele de intervenție au găsit două victime încarcerate și conducătorul auto în afara mașinii. Acesta din urma a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița. Din păcate, victimele încarcerate prezentau leziuni incompatibile cu viața. Intervenția pentru extragerea lor a fost dificilă, autoturismul era intrat aproape în totalitate sub remorca autotrenului și existau scurgeri de combustibil. Riscul producerii unui incendiu sau a unei deflagrații a fost îndepărtat de pompierii militari, ulterior aceștia au îndepărtat elemente de caroserie și o parte din încărcătură pentru a scoate victimele. Pentru Vasile Jucan şi Daniel Chira, ambii sub 25 de ani, a fost însă ultimul drum cu BMW-ul prietenului lor, Daniel Neamţu.
Un semnal de alarmă ar trebui să fie asemenea tragedii pentru tinerii noştri. Să fie atenţi cum conduc, iar cei ce se urcă în maşină să ştie că îşi asumă anumite riscuri. Atât şoferii, cât şi cei care acceptă să urce lângă şofer. Să nu se bazeze pe hazard, să evite tragediile. Câţiva metri făcuţi într-o maşină vă poate costa viaţa. Fiţi mai prudenţi, viaţa e aşa de scurtă ! E păcat de tinereţea voastră, nu v-o irosiţi. Bunul Dumnezeu să ne dea înţelepciune, iar drumul nostru să fie mereu însoţit de rugăciune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5