Peste 300 de studenți așteptați la Deschiderea Festivă a anului universitar 2016-2017 - Extensia UBB Năsăud
Universitatea “Babeș-Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Extensia Năsăud, va organiza deschiderea festivă a anului universitar 2016-2017, marți -4 octombrie 2016, ora 14.00, în orașul academicienilor. Locația aleasă pentru acest eveniment la care vor participa peste 300 de studenți ai Extensiei năsăudene, dintre care 115 studenți în anul I de studiu, este Sala mare de spectacole a Casei de Cultură “Liviu Rebreanu” Năsăud.
La festivitatea de deschidere vor participa, alături de studenți și invitații acestora: decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca, domnul prof. univ. dr. Nicolae Adrian Opre, directorul Departamentului de Științe ale Educației, prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu, directorul Extensiei Năsăud, conf. univ. dr. Horațiu Catalano, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, domnul Radu Moldovan, primarul orașului Năsăud, domnul Mircea Romocea, dar și alți invitați de seamă și reprezentanți ai administrației publice locale.
Extensia Năsăud a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca își deschide porțile pentru a nouăsprezecea oară pentru studenții dornici de cunoaștere care doresc să urmeze o formă de învățământ superioară.
Adaugă comentariu nou