Accident pe DN 17 D, la intrarea spre Runcu Salvei! Pentru o victimă, a fost solicitat elicopeterul SMURD!
Dum, 10/16/2016 - 17:42
Un accident de circulație s-a produs, în această după-amiază, pe DN 17 D, la intersecția cu drumul spre Runcu Salvei. Potrivit primelor date furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, sunt cinci victime neîncarcerate.
"Pe DN 17 D, între Salva şi Runcu Salvei, un tânăr de 25 ani din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra vehiculului şi a intrat într-un cap de podeţ, de pe partea sa de mers. În urma producerii accidentului, au fost rănite 5 persoane, şoferul şi patru pasageri. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările vor fi continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de către poliţiştii din cadrul Compartimentului rutier al Poliţiei oraşului Năsăud", ne-a declarat Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Iniţial, pentru o persoană, a fost vehiculată ideea solicitării transferului cu elicopterul SMURD, spre o unitate spitalicească din alt județ. După acordarea primelor îngrijiri medicale, aceasta a fost stabilizată, astfel că nu s-a mai impus venirea elicopterului. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU BN, Marius Rus, trei din cele 5 persoane au avut nevoie de intervenţoa echipajelor medicale. La faţa locului au ajuns un echipaj de descarcerare, pentru asigurarea măsurilor specifice, in echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, două echipaje de prim ajutor SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud.
Toate victimele au fost duse iniţial la Spitalul orăşensc "G, Trifon" Năsăud, unde au rămas un băiat şi o fată, ambii în vârstă de 19 ani. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au fost transportaţi doi tineri, ambii în vârstă de 25 ani, şi o fată de 18 ani.
Se pare că tânărul şofer conducea o maşină înmatriculară în Marea Britanie, cu volanul pe partea dreaptă. Astfel se explică şi de ce acesta a suferit leziuni destul de grave.
Citiţi şi:
- Accident la intersecția cu drumul ce duce spre Runcu Salvei! Cinci persoane transportate la spital
- Runcu Salvei. Elicopterul SMURD va prelua un tânăr accidentat grav. Primarul, la faţa locului
- Un copil de 11 ani şi-a salvat fratele mai mic dintr-un incendiu, scoţându-l pe geam
- Elicopterul SMURD, solicitat pentru o femeie căzută de pe o claie de fân la Runc
- O persoană a murit electrocutată la Runc

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Hebdomadarul „Săptămâna”, „gazetă economică-culturală a orașelor Bistrița și Năsăud” (an. I, nr. 30...
Comentarii
Maxim Morariu -
Mie, 15:53
Multumesc din suflet Rasunetul! Va multumesc, doamna Veronica Osorheian, multumesc parintleui...
AUR-el -
Mie, 15:29
Lăudăroșie cât cuprinde pentru ei înșiși și atacuri mârșave, josnice și enorme la adresa acelor...
Vorba ceea -
Mie, 10:48
O știți cu siguranță și dv., deoarece îi aparține înțeleptului pesedist Ciolacu: - Mă doare în p…...
Jurnal de căpușă -
Mie, 10:40
Nu au decăpușat încă TAROM-ul? Eu să fiu în locul premierului Bolojan aș începe cu CA.
Veronica Osorheian -
Mie, 07:44
Felicitări, cu bucurie, părinte profesor Maxim!
Aniversări
În zi aniversară, urăm domnului profesor IOAN LAZĂR, multă sănătate, bucurii şi împliniri alături de cei dragi.
La mulţi ani!
Redacţia „Răsunetul”
La popas aniversar, îi transmitem părintelui paroh Alin Ionel Pașca de la Budurleni - Brăteni, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate,...
La ceas aniversar, adresăm calde urări aniversare doamnei director Codruța-Sorina Bîtă Găzdac de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Năsăud.























Adaugă comentariu nou