Momente emoţionante pentru credincioşii din Parohia Monor. Cheile bisericii şi a sufletului lor, în mâinile unui nou păstor

Momente emoţionante în Parohia Monor odată cu predarea cheilor sfintei biserici unui nou păstor. După ani de zile în care părintele Marius Avram a slujit la altarul Sfintei Biserici de aici, a ieşit la pensie, primind în lacrimi mulţumirile credincioşilor pentru anii furmoşi în care a avut grijă de sufletele lor. Într-o ceremonie solemnă, în prezenţa protopopilor Alexandru Vidican şi Doru Zinveliu, dai şi a unui impresionant număr de preoţi, preotul Iuliu Ceuşan a fost instalat ca slujitor al Sfântului Altar din Monor.
Absolvent al Facultăţii de Teologie cu studii aprofundate de master, părintele Iuliu Ceuşan vine la Monor din Budeşti Fânaţe, acolo unde de-a lungul anilor în care a slujit a făcut ca credinţa să fie vie în sufletele oamenilor. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, vicepreşedintele Alexandru Pugna, senatorii Ioan Deneş şi Dorin Dobra, primarii din Monor – Ioan Cira şi Budeşti – Vasile Codrea, consilierul judeţean Robert Sighiartău.
Noul păstor a primit din partea părintelui Avram şi a protopopului Vidican Sfânta Evenghelie, Sfânta Cruce şi cheia bisericii, iar protopopul Zinveliu i-a dăruit celor doi preoţi câte o Biblie. La rândul lui, primarul Cira i-a dăruit tânărului preot un cadou de bun venit, iar părintelui Avram, în mod simbolic o cârjă. În numele comunităţii, primarul Ioan Cira i-a mulţumit părintelui Marius Avram, cel care „ne-a mângâiat suferinţele, ne-a fost alături la bucurii, ne-a dat speranţă şi ne-a botezat copiii, ne-a cununat mirii şi ne-a îngropat părinţii reuşind în acelaşi timp să transforme biserica noastră într-un rai”.
A fost o zi a bucuriei însoţită de colindele interpretate de Cornelia Ardelean Archiudean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5