Părintele Ioan Nechita, păstorul cel bun din Josenii Bârgăului

Îi auzi mereu murmurând pe credincioşii Parohiei Ortodoxe din Josenii Bârgăului atunci când, încărcaţi sufleteşte, ies de la Sfânta Biserică. Cei de aici au fost învredniciţi să aibă păstorul cel bun care încă de la începutul slujirii a avut ca îndatorire primordială aceea de a se îngriji de sufletele turmei cuvântătoare încredinţată. Preotul Ioan Nechita este păstorul cel bun, este cel care adună în duminici şi în sărbători la biserică, acolo unde îl găsesc pe Dumnezeu. Pastoraţia din Amvon este un crez şi un fapt cotidian şi având darul înzestrării cu o voce puternică şi calmă, părintele Ioan a devenit, în cei aproape 20 de ani de când slujeşte aici, cel mai iubit dintre joseni. Nu este din partea locului, dar parcă rădăcinile îi sunt bârgăuane din veacul vecilor. „Când eram copil, mergeam la biserica satului, Dobricel, mă ducea tata, om al bisericii şi acolo l-am întâlnit pe Hristos Domnul, era în anii prunciei mele. Slujea la noi un popă vrednic, ce ne era ca un părinte, Vasile Săsărman, acum slujeşte la Gherla, care m-a călăuzit şi mi-a însuflat dorul şi dragostea faţă de Biserica lui Hristos”. A terminat Seminarul Teologic de la Cluj, apoi Facultatea la Sibiu, iar din anul 1998 şi-a început activitatea pastorală la Josenii Bârgăului. Părintele Ioan mai are un frate, tot preot, la Rodna. „Mă pregătesc de fiecare dată pentru Sfânta Liturghie ca şi cum ar fi mereu prima zi, mă rog şi muncesc alături şi împreună cu minunaţii mei enoriaşi. M-am străduit să fiu pe placul lor, să fiu alături de ei la bine şi la rău, în bucurii şi necazuri, aproape şi departe”, spunea părintele la liturghia arhierească oficiată la Joseni de Arhiepiscopul Irineu.
De altfel, în toţi aceşti ani s-au realizat foarte multe. Ar fi suficiente doar câteva exemple: s-a turnat din beton un balcon pentru corul bisericii, s-a reuşit terminarea bisericii în frescă neagră; s-au achiziţionat trei candelabre mari, mobilier corespunzător, s-a acoperit biserica cu tablă Lindab, s-a construit o nouă casă parohială şi o nouă clădire în curtea bisericii etc.
O mândrie pentru biserică este şi corul dirijat de învăţătoarea Oana Rău, un cor compus din enoriaşi şi care înfrumuseţează cântarea bisericească în slujbele duminicale, modelând şi prin câtec sufletul credincioşilor.
Sigur, valoare şi interes are activitatea pastoral-misionară, modelarea şi mobilarea sufletelor credincioşilor încredinţaţi spre păstorire, însă roadele sufleteşti cu anevoie ies la iveală, nu e uşor să schimbi sufletele, să le subţiezi, să le transformi, să le aduci la o viaţă nouă, una întru Hristos.
Cu toată greutatea şi dificultatea aspectului pastoral, uneori chiar cu sacrificii şi renunţări personale şi familiale, am încercat, m-am străduit, m-am pregătit de fiecare dată când era nevoie. Nu ştiu cât am reuşit, mărturisea părintele Ioan, poate numai Dumnezeu ştie şi cu siguranţă ştiu şi simt credincioşii pe care îi slujesc prin prezenţa lor la Sfânta Biserică, în duminici şi sărbători şi nu numai, încât nu de puţine ori îi auzeam murmurând „Doamne, bine este nouă să fim aici!”.