Vezi care au fost primii bistriţeni în Parlamentul României Mari! Autoritatea Electorală Permanentă cere sprijinul societăţii civile pentru realizarea unei monografii a alegerilor din 1919

Autoritatea Electorală Permanentă invită societatea civilă să se implice în realizarea unei monografii a alegerilor din anul 1919 pentru primul Parlament al României Mari, AEP propunându-și să marcheze Centenarul Marii Uniri printr-un demers colectiv de reconstituire a unui moment de referință pentru istoria democrației noastre.

“Pentru a reda imaginea completă a configurației primului legislativ ales după înfăptuirea Marii Uniri este nevoie, pe lângă referințe istorice specifice, și de date referitoare la fiecare deputat și senator. În acest sens, este utilă orice informație validă care poate completa fișa biografică a fiecărui parlamentar (fotografii, nume și prenume, studii, carieră profesională și politică, stare civilă, ideologie, surse bibliografice etc). Multe astfel de informații pot fi găsite în presa vremii, locală și centrală, în arhivele publice locale, în arhivele personale sau în memoria urmașilor.

Accesul personalului AEP la aceste surse fiind limitat, invităm pe toți cei care dețin informații despre oricare dintre parlamentarii aleși în anul 1919 să le transmită Autorității Electorale Permanente la adresa de e-mail [email protected]”, se arată în comunicatul remis redacţiei.

Aportul cetățenilor la realizarea acestei monografii în format print și electronic va fi recompensat cu menționarea numelor acestora în caseta colectivului redacțional și în publicarea lor pe pagina oficială de Internet a AEP.

Lista deputaților și senatorilor din primul Parlament al României Mari este publicată pe site-ul www.roaep.ro la rubrica „Centenar alegeri” și poate fi consultată accesând linkul http://www.roaep.ro/prezentare/centenar-alegeri/

Potrivit sursei, pentru Bistriţa-Năsăud se caută date despre deputaţii dr. Victor Onișor (c.e. Năsăud), dr. Arthur Connerth (c.e. Bistrița Săsească), dr. Victor Moldovan (c.e. Bistrița Românească), dr. Laurențiu Oanea (c.e. Rodna Veche), pentru Borgprund fiind „alegerea zădărnicită”. La Senat, pentru circumscropţia electorală Năsăud, a fost tot o „alegere zadarnicită”, iar Bistriţa l-a ales pe Ioan Pop.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5