Bucurie la Galeria Atelier Art C14

Sub genericul „Bucurie”, pe simezele Galeriei Atelier Art C14 din Bistriţa se află o frumoasă şi captivantă expoziţie de pictură, cu lucrări deosebite ale artiştilor plastici consacraţi care expun creaţii în tonalităţi şi cromatici de o sensibilitate aparte.

         Merită să subliniem faptul că cei care ne încântă privirea şi sufletul, cu lucrări din creaţia lor şi abordând varii teme sunt artiştii: Mariana Constantinescu, Marin Gruia, Constantin Mihălcioaia, Alina Firica, Ecaterina Bălănescu, Oana Bogorin Predescu, Cristina Tudorache, Aneta Fătu, Maria Dobrin, Laurenţiu Ivan Condurache, Smaranda Popescu, Anca Deleanu, Ioana Raica, Mircea Năstase, Carolina Constantin, Cornelia Tersanszki. Ottila Cormoş, Maria Olteanu şi Bianca Kerekes-Brici, care prin multitudinea subiectelor abordate, stil, creativitate şi compoziţii reuşesc, cu brio, să transmită mesajul de o frumuseţe aparte pentru sufletele şi inimile celor care iubesc şi apreciază arta plastică.

         Datorită numărului mare de artişti care expun şi numărul lucrărilor expuse, merită să vizitaţi această expoziţie, în zilele de marţi-vineri, între orele 17.00-19.00 şi sâmbătă, între orele 10.00-13.00,  care este deschisă până în 31 decembrie 2017, de unde puteţi achiziţiona opere de artă mult dorite.

         Două sensibile iubitoare de frumos şi valoros în artă, Lucia Cudrec, proprietara Galeriei, şi Cornelia Tersanszki, moderatoarea evenimentelor, vă invită să treceţi pragul şi vă aşteaptă cu drag pentru orice informaţii pertinente.

         Un loc în care frumosul, sensibilul şi încântarea se întâlnesc şi se contopesc.

Comentarii

17/12/17 14:32
Carolina Constantin

Felicitări autorului pentru promovarea evenimentului! Felicitări organizatorilor si mult succes în toate proiectele viitoare!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5