Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” are bibliobus. Mașina cu cărți a fost inaugurată în prezența președintelui CJ, Radu Moldovan

.Inaugurarea bibliobusului, adică a bibliotecii pe roți, a avut loc astăzi în cadrul unei acțiuni mai ample organizate la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” , fiind vorba de  a II-a ediție a evenimentului cultural ”Cărțile, pâinea și vinul”. Deoarece, în evenimentul de astăzi a fost vorba de-o premiere a unor biblioteci și bibliotecari din județ, la prezentarea bibliobusului a fost prezentă foarte multă lume. Așa cum era de așteptat, de la eveniment nu a lipsit președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, profesori, elevi, scriitori bistrițeni.

Prima localitate unde va poposi această bibliotecă mobilă este Hălmăsău, comuna Spermezeu, pe data de 15 decembrie.

Ioan Pintea a apreciat în cuvântul său faptul că tot ceea ce este acum Biblioteca Județeană, așadar și Bibliobusul, este rezultatul interesului arătat de președintele Radu Moldovan, de consilierii județeni, actului de cultură: ” Întâmpinăm Sfintele Sărbători cu foarte multe realizări. Iată bibliobusul, această bibliotecă mobilă pe care mi-am dorit-o foarte mult și pe care am primit-o grație președintelui Radu Moldovan. Multe lucruri bune s-au făcut aici și toate se datorează președintelui Moldovan, iar mulțumirile care i le aduc sunt sincere”, a spus Pintea.

Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean: ” Este încă un moment de sărbătoare pentru noi! Părintele Pintea este foarte modest când spune că ne-a cerut un bibliobus. Prima dată ne-a cerut o clădire, a primit-o, pe urmă mi-a zis că e prea mică clădirea asta, mai trebuind-i una, o are și pe asta. În primăvară a cerut bibliobus, asta pentru că vrea să ajungă în toate cătunele județului cu carte pentru a stimula cititul, are acum bibliobusul. Mi-a mai cerut un scanner de 150 de mii de lei, profesional, îl are, dar, acum am o veste mai puțin plăcută. Anul 2018 va fi anul investițiilor pentru Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului”, a precizat președintele Radu Moldovan.

Radu Moldovan și-a încheiat discursul printr-un citat pe care l-a aflat la Sângeorz Băi , la inaugurarea Centrului Cultural ” Iustin Sohorca” : ” Am reținut următorul citat, care ne spune  cam ce trebuie să facem noi pentru sufletul nostru – Acolo unde se termină cultura, începe ura! Vedeți ce e în jurul nostru”, a conchis Radu Moldovan.

După prezentarea ”minunii pe patru roți”, părintele Ioan Pintea a prezentat o expoziție de carte veche românească și a inaugurat Sala de donații ”Nicolae Manolescu”.

Reamintim că istoricul şi criticul literar Nicolae Manolescu a făcut un gest de mare onoare pentru judeţul nostru donând peste 14.000 de file de manuscrise Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”. Manuscrisele textelor pe care noi le-am citit în „Istoria critică a literaturii române”, „România literară”, „Steaua” „Ateneu” şi subiecte care au trezit interesul iubitorilor de cultură, din „Arca lui Noe”, „Cititul şi scrisul” se află de acum în colecţia Bibliotecii Judeţene.

Academicianul Nicolae Manolescu declară: „Aceia care lasă în urmă scrieri de mână sunt cei, nici aceștia toți, care fac parte din generația noastră. Cei de după noi scriu pe computer. Am scris toată viața cu creionul, cu stiloul, cu pixul. Până când, aflat la Paris vreme de nouă ani, am fost obligat să scriu pe computer, care îmi facilita expedierea textelor în țară. Manuscrisele cronicilor mele au rămas în mare parte în redacția „Contemporanului” sau a „României literare”. Ca și o parte din „Teme”. Manuscrisele cărților le-am păstrat, cine mai știe de ce. Dar de la „Istoria critică” (mare sau mică) încoace, nu mai am decât printuri (șpalturile de odinioară), când le mai am și pe acelea. Manuscrisele le-am purtat cu mine întreaga viață, nu neapărat crezând în valoarea lor după moartea mea, dar poate dintr-o obligație neconștientă pe de-a-ntregul față de fiul și de fiica mea, în ideea că vor dori cândva să-mi cunoască scrisul de mână. Nu m-am gândit decât de curând că vremea manuscriselor a apus. Și că ale mele se vor afla printre ultimele. O întâmplare fericită a făcut să descopăr Biblioteca Județeană „G. Coșbuc” de la Bistrița și pe directorul ei, poetul și preotul Ioan Pintea. După câteva ore petrecute în atmosfera ei unică, m-am decis să-mi donez manuscrisele (în acel moment nu țineam minte câte aveam și nici măcar unde se aflau!) minunatei instituții. Acum ele se află pe mâini bune. Iar eu stau liniștit că nu se vor pierde, cel puțin pe durata vieții Bibliotecii bistrițene, care e, în orice caz, mai lungă decât a noastră. Îți mulțumesc de a le fi acceptat, dragă prietene Ioan Pintea”, a spus atunci Nicolae Manolescu.

 

Comentarii

13/12/17 14:23
Vizitator

Raducu isi aroga merite pe care nu le are. El se lauda cat de mult a facut pentru cultura bistriteana prin mutarea bibliotecii in cladirea fostului sediu al BCR, cand realitatea e cu totul alta.
Dupa cum se stie, Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania ar fi vrut ca, la Bistriţa, să funcţioneze un muzeu de artă religioasă. De altfel, el a intervenit pe lângă reprezentanţii BNR să cedeze Consiliului Judeţean clădirea de pe strada Alexandru Odobescu unde urma să fie amenajat muzeul. Muzeul urma sa aiba un caracter ecumenic, ceea ce ar fi atras un numar mare de turisti de diferite confesiuni. Operatiunile de restaurare a cladirii cu destinatia de muzeu au fost facute in perioada 2009-2012, in mandatul lui Liviu Rusu, prilej cu care au fost adaugate pe fatada estica a cladirii doua galerii de sticla, la parter si etaj, marind astfel spatiul expozitional al viitorului muzeu.
Asadar, Raducu a venit la de-a gata schimband doar destinatia cladirii gata restaurate, aceasta fiind atribuita Bibliotecii Judetene, in ciuda spatiului insuficient pentru a gazdui toate functiunile unei biblioteci publice.
Prin urmare, in ciuda numeroaselor reactii legate de insuficienta spatiului,s-a constatat ca de fapt lucrurile nu s-au rezolvat decat pe jumatate. La nici un an de la mutare, s-a construit o anexa inghesuita in curtea bibliotecii. Asta inseamna sa mergi pe minima rezistenta si sa nu faci o construcţie nouă, specifică unei biblioteci de secol XXI, la standarde europene de dimensiuni şi calitate. Mai ales că exista la vremea respectiva un studiude fezabilitate început în anii trecuţi , pe baza caruia s-a trecut la întocmirea proiectului ce a costat 300 mii lei , urmand doar elucidarea jurisdicţiei terenului de construcţie din str. Alba Iulia, unde urma sa fie amplasata noua biblioteca.
Dar iata ca, dupa binecunoscutul proverb romanesc “doi incarca, doi descarca”, orasul Bistrita a ramas si fara un muzeu de arta sacra unic in zona si fara o biblioteca publica de nivelul secolului XXI.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5