La Bistriţa se scrie istorie literară: Peste 14.000 file din manuscrisele academicianului Nicolae Manolescu, donate Bibliotecii Judeţene
Istoricul şi criticul literar Nicolae Manolescu a făcut un gest de mare onoare pentru judeţul nostru donând peste 14.000 de file de manuscrise Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”. Manuscrisele textelor pe care noi le-am citit în „Istoria critică a literaturii române”, „România literară”, „Steaua” „Ateneu” şi subiecte care au trezit interesul iubitorilor de cultură, din „Arca lui Noe”, „Cititul şi scrisul” se află de acum în colecţia Bibliotecii Judeţene.
Academicianul Nicolae Manolescu declară: „Aceia care lasă în urmă scrieri de mână sunt cei, nici aceștia toți, care fac parte din generația noastră. Cei de după noi scriu pe computer. Am scris toată viața cu creionul, cu stiloul, cu pixul. Până când, aflat la Paris vreme de nouă ani, am fost obligat să scriu pe computer, care îmi facilita expedierea textelor în țară. Manuscrisele cronicilor mele au rămas în mare parte în redacția „Contemporanului” sau a „României literare”. Ca și o parte din „Teme”. Manuscrisele cărților le-am păstrat, cine mai știe de ce. Dar de la „Istoria critică” (mare sau mică) încoace, nu mai am decât printuri (șpalturile de odinioară), când le mai am și pe acelea. Manuscrisele le-am purtat cu mine întreaga viață, nu neapărat crezând în valoarea lor după moartea mea, dar poate dintr-o obligație neconștientă pe de-a-ntregul față de fiul și de fiica mea, în ideea că vor dori cândva să-mi cunoască scrisul de mână. Nu m-am gândit decât de curând că vremea manuscriselor a apus. Și că ale mele se vor afla printre ultimele. O întâmplare fericită a făcut să descopăr Biblioteca Județeană „G. Coșbuc” de la Bistrița și pe directorul ei, poetul și preotul Ioan Pintea. După câteva ore petrecute în atmosfera ei unică, m-am decis să-mi donez manuscrisele (în acel moment nu țineam minte câte aveam și nici măcar unde se aflau!) minunatei instituții. Acum ele se află pe mâini bune. Iar eu stau liniștit că nu se vor pierde, cel puțin pe durata vieții Bibliotecii bistrițene, care e, în orice caz, mai lungă decât a noastră. Îți mulțumesc de a le fi acceptat, dragă prietene Ioan Pintea”.
La rândul lui, directorul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, spune: „Îi suntem peste măsură recunoscători d-lui Nicolae Manolescu, pentru donația inestimabilă pe care a făcut-o bibliotecii noastre. E un gest cu adevărat istoric. Nu numai de istorie literară. Pur și simplu istoric. E impresionant să vezi „Cronicile literare”, „Temele”, etc, dar mai ales volume întregi precum „Arca lui Noe”, „Cititul și scrisul”, „Fereastra și vitraliul”, „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu”, etc, scrise de mâna marelui critic. Totul scris de mână, într-o caligrafie frumoasă, precisă, impecabilă. Aproape nimic dactilografiat. Toate manuscrisele au fost clasificate, înregistrate filă cu filă, de către colega noastră Adriana Zegrean de la secția Prelucrare. Pregătim condiții optime de păstrare, vom deschide o expoziție „Donația de manuscrise Nicolae Manolescu” și, deja, am început să lucrăm la un catalog (documentar/album) reprezentativ, pe măsura acestei donații, pe care sperăm să-l edităm cât mai curând. Anul viitor vom începe transferul pe suport digital, pentru ca toți cititorii și toți cei interesați să le poată accesa”.
Cu siguranţă, valoarea manuscriselor unuia dintre cei mai importanţi critici şi istorici literari pe care i-a dat România nu se poate cuantifica, fiind inestimabilă. Pentru judeţul nostru este, cu siguranţă, un moment deosebit, iar pentru literatura română un moment istoric, acela în care munca de o viaţă a unui om ce şi-a pus amprenta pe literatura română intră în colecţia de patrimoniu a uneia dintre cele mai importante şi apreciate instituţii ale cărţii din ţară.
Reamintim faptul că anul trecut, Nicolae Manolescu a fost prezent la Bistriţa la sărbătorirea a 150 d e ani de la naşterea lui George Coşbuc şi că în acest an, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România a hotărât ca Turnirul de Poezie să se desfăşoare la Colibiţa.
Întâlnirile cu redacţia revistei „România literară”, colaborarea bună cu Consiliul Judeţean, prin preşedintele Radu Moldovan, şi Biblioteca Judeţeană, prin directorul Ioan Pintea, au contribuit în cântărirea acestui gest, manuscrisele venind la Bistriţa şi nu la Muzeul Literaturii Române sau în alte instituţii de cultură din ţară. Bistriţa câştigă astfel pe harta literaturii române.
Citiţi şi:
- Bistriţa va avea un muzeu unic în România. Biblioteca Judeţeană a primit o clădire nouă!
- O nouă donaţie de manuscrise ale academicianului Nicolae Manolescu pentru Biblioteca Judeţeană
- Niculae Gheran, în Casa Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”
- Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” are bibliobus. Mașina cu cărți a fost inaugurată în prezența președintelui CJ, Radu Moldovan
- Ioan Pintea şi Biblioteca Judeţeană au lansat albumul dedicat lui Nicolae Manolescu la Târgul de Carte Gaudeamus
Adaugă comentariu nou