Gabriel Lazany: Niciun medic care face gărzi nu va pleca cu un salariu sub 3000 euro. Nu cred că mai este necesar să se dea atenţii suplimentare!
De la 1 martie, salariile angajaţilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, ca de altfel din întregul sistem sanitar de stat, vor creşte substanţial. În acest context, ec. Gabriel Lazany, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi-a exprimat speranţa că vor dispărea situaţiile în care actul medical va fi condiţionat de acordarea unor sume de bani sau a altor foloase.
„De la 1 martie vor creşte şi salariile personalului medical. Eu cel puţin am speranţa să dispară orice practică de genul ăsta. (...) Pe noua lege a salarizării, medicii vor fi remuneraţi foarte bine. Salariile sunt mari, nu cred că mai este necesar să dea atenţii suplimentare, cel puţin din punctul meu de vedere, care nu sunt medic”, a punctat Lazany.
Managerul SJU Bistriţa a dat ca exemplu veniturile pe care le poate obţine un medic primar de gradaţia a V-a. Acesta va avea un salariu de încadrare de aproximativ 16.700 lei, la care se adaugă sporurile de secţie, gărzile. „Părerea mea este că nu va fi medic, care face gărzi, care să meargă acasă sub 3000 euro. Eu cred că deja sunt salarii la nivel de vestul Europei. Dacă scazi cheltuielile pe care le ai acolo, în Germania, trăieşti în România la urma urmei şi salariile sunt pe măsură”, a mai spus Gabriel Lazany.
Managerul spitalului a spus că modul de a-ţi arăta aprecierea sau recunoştinţa faţă de un cadru medical – un buchet de flori, o cutie de ciocolată – nu este un fapt condamnabil, însă este inacceptabil să condiţionezi actul medical de primirea anumitor foloase.
Citiţi şi:
- Managerul SCJU Bistriţa, Gabriel Lazany: Trebuie regândit modul în care vor fi finanţate spitalele! Dezvoltarea spitalului atrage costuri suplimentare!
- Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Layany: Îi puneţi în nişte situaţii jenante pe medici, să tot fugiţi cu plicul după ei. Trebuie să înţeleagă populaţia, este jenant!
- Managerul Gabriel Lazany (SCLJU Bistriţa): Din 3870 pacienţi internaţi în luna martie, şase au declarat că au dat şpagă. Banii pleacă din buzunarul lor, să sesizeze organele abilitate!
- Managerul Gabriel Lazany, despre timpii de aşteptare de la UPU: Peste 60% din cazurile care se adresează UPU sunt cazuri de urgenţe minore care pot fi rezolvate la medici de familie şi în ambulatoriu
- Managerul Gabriel Lazany (SJU Bistriţa): Pacientul să nu mai dea niciun ban. Trebuie să schimbăm mentalitatea. Condiţionarea actului medical trebuie sesizată!
Comentarii
Daca tot spuneți că o să aibă medicii noștri salariile așa de mari ar putea să nu mai i-a șpagă și să vorbească mai frumos cu pacienţii pentru că pe secţia de primire urgenţe sunt unele doamne doctor care vorbesc foarte urât cu pacienţii. Spun acest lucru pentru că soacra mea a trecut prin această experienţă neplăcută ...
Adaugă comentariu nou