CENTENAR - DELAVRANCEA
Peste câteva zile, respectiv la 29 aprilie 2018, se împlinesc 100 de ani de la moartea scriitorului orator şi a avocatului român Barbu Ştefănescu Delavrancea, membru al Academiei Române şi primar al capitalei. S-a născut la data de 11 aprilie 1858, în satul Delea Nouă, o mahala a Bucureştiului, din părinţii Tudor şi Iana.
Timp de doi ani a luat lecţii de scris şi citit de la dascălul Ion Pestreanu la Şcoala Sucursală de băieţi nr. 4, după care continuă alte două clase la Şcoala Domnească.
Între anii 1869-1877 urmează anii de liceu, un an la Liceul „Gh. Lazăr” şi celelalte clase la Liceul “Sf. Sava”. În ultima clasă de liceu debutează în domeniul scriitoricesc, publicând mai multe foiletoane în ziarul “România Liberă”.
În anul 1878 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, an în care scoate volumul de poezii intitulat “Poiana lungă”, semnat Barbu.
Fiind un tânăr cu reale calităţi cărturăreşti ţine prelegeri de literatură şi filosofie la pensionul particular condus de Elena Miller –Verghy.
Barbu Ştefănescu, în anul 1882, obţine diploma de licenţă în drept cu teza „Pedeapsa, natura şi însuşirile ei”, după care pleacă la specializare în Franţa, la Paris.
În anul 1883 debutează ca nuvelist cu „Sultănica” sub influenţa lui Emile Zola. Începând cu anul 1884 şi-a publicat principalele opere cu pseudonimul Delavrancea, ca un omagiu adus înaintaşilor săi vrânceni. Reîntors de la studii din Franţa, devine redactor la ziarele „România Liberă” şi „Epoca”. Leagă o strânsă prietenie cu Alexandru Vlahuţă şi I. L. Caragiale.
După ce publică volumul de nuvele „Sultănica”, conduce pentru o scurtă perioadă revista „Lupta literară”, în care publică volumul de nuvele „Trubadurul”. Devine redactor la „Revista nouă”, condusă de Haşdeu şi colaborator al ziarelor liberale „Democraţia” şi „Voinţa naţională”. Publică o serie de articole în care elogiază picturile lui Andreescu şi Grigorescu.
În perioada 1892-1893 publică volumul de nuvele „Paraziţii” şi este încadrat ca profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, suplinindu-l pe V. A. Urechia, unde predă cursuri despre trăsăturile specifice ale artei noastre populare. Tot în acelaşi an îi apare volumul de povestiri „Între vis şi viaţă”. Începe colaborarea la revista condusă de Gherea - „Literatură şi ştiinţă”. În 1899 este numit primar al Bucureştiului.
În anul 1909 are loc premiera piesei „Apus de soare”, cât şi premiera celei de a treia piese din „Trilogia Moldovei” – „Viforul”.
În 1910 este numit ministru al Lucrărilor publice şi dă publicităţii piesele „Luceafărul” şi „Irinel”. În anul 1912 este ales membru al Academiei Române, unde rosteşte discursul „Din estetica poeziei populare”. Tot în acest an are loc premiera piesei „Hagi Tudose”.
În perioada 1914-1916, susţine mai multe conferinţe patriotice, îndeosebi pe tema UNITĂŢII NAŢIONALE, pronunţându-se insistent pentru desăvârşirea MARII UNIRI.
Se stinge la Iaşi în 29 aprilie 1918 şi este înmormântat în Cimitirul „Eternitatea”.
Este tatăl a două fete, pianista Cella şi arhitecta Hanrieta Riri. Iată o valoare a literaturii române, un mare patriot ce are la activ atâtea acţiuni de emancipare a poporului prin cultură.
Adaugă comentariu nou