Clubul Monarhiştilor Bistriţeni deplânge trecerea la cele veşnice a unui simbol al luptei anticomuniste, Doina Cornea
Clubul Monarhiştilor Bistriţeni anunţă cu mare durere şi tristeţe, fiind alături de membrii familiei, trecerea la cele veşnice a luptătorului anticomunist, anticeauşist şi antisistem, a prof. univ. DOINA CORNEA, simbol al României în credinţa în Dumnezeu şi în destinul monarhic al ţării noastre.
Cu câteva săptămâni în urmă, membrii Clubului Monarhiştilor Bistriţeni l-au avut ca invitat pe scriitorul Cornel Jurju, ce şi-a prezentat cartea „Interviuri cu Doina Cornea”, unde s-a dialogat pe tema uriaşei personalităţi a universitarului de la Filologia clujeană, d-na Doina Cornea, ce alături de Paul Goma de la Paris erau pe pagina întâi a „Europei Libere” înainte şi după 1989.
Societatea civică românească pierde un luptător autentic, o femeie şi un om însetat de dreptate, libertate şi statură europeană! La 89 de ani, Dumnezeu a luat-o la El! Dumnezeu s-o aşeze în rândul celor drepţi şi s-o odihnească în pace!
Nihil Sine Deo!
Clubul Monarhiştilor Bistriţani,
Preşedinte,
Dr. Marius Pop
Citiţi şi:
- La Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, dincolo de zidul Doinei Cornea, în viziunea lui Cornel Jurju
- Clubul Monarhiştilor Bistriţeni aduce un omagiu în fiecare an victimelor regimului anticomunist, în ziua de 9 martie
- Onor, recunoştinţă şi omagiu Deţinuţilor Politici Anticomunişti din judeţul nostru
- Tovarăşii împotriva Coroanei
- Monarhiştii Bistriţeni sărbătoresc o zi importantă din istoria României, Ziua Regalitaţii 10 mai
Adaugă comentariu nou