Vezi după ce principii se ghidează primarul Tinu Grapini în conducerea comunei Rodna!

Primarul Valentin Grapini a declarat, la deschiderea Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”, că administraţia locală pune bazele unui „învăţământ serios” la Rodna, o comună cu oameni harnici şi cu frică de Dumnezeu.

         „Bine aţi venit în cea mai străveche comună a judeţului Bistriţa-Năsăud, comuna Rodna! E o comunitatea frumoasă, cu oameni harnici şi gospodari, cu frică de Dumnezeu şi binecuvântaţi de Dumnezeu”, a precizat primarul Grapini.

         În discursul său, acesta a spus de sfaturile pe care le-a primit după câştigarea unui mandat de primar şi de la care nu va abdica.

„(...) Mi-am adus aminte de cuvintele unui prieten de-al meu creştin care după data de 5 iunie (n.n. – 2016) mi-a adresat nişte cuvinte după care eu mă ghidez şi conduc această comună.

Fii evlavios, pe părinţii duhovniceşti, pe tatăl şi pe mama ta, pe toţi conducătorii şi pe toţi oamenii de bine cinsteşte-i şi urmează sfaturile lor folositoare!

Fii respectuos cu cei mai mari ca tine, cu cei de o seamă cu tine, amabil,  şi cu cei mai mici, binevoitor!

Iubeşte nu doar prietenii şi pe cei care-ţi fac bine, ci şi pe vrăjmaşii tăi şi roagă-te pentru ei!

Aminteşte-ţi că rostul tău în lume este ca în orice împrejurare să faci bine aproa­pelui tău, pe cât îţi stă în putere. Nu te certa şi nu te învrăj­bi cu nimeni.

Fereşte-te nu doar de faptele rele, ci şi de cuvintele necuviin­cioase. Când vorbeşte cineva dintre cei mai mari, taci şi ascultă. Nu crede oricărui zvon. Fii drept, nu dori nimic din ce nu este al tău!”.

După asta mă ghidez eu, a spus primarul rodnean Tinu Grapini.

         În finalul discursului său, acesta a spus că Rodna se îndreaptă "spre un drum frumos, lung, spre o dezvoltare de amploare".

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5