Din 24 august, nu rata o porţie de adrenalină în Aventura Parc sau o plimbare cu telescaunul! Vezi tarifele aplicate!
Deschiderea pentru public a Aventura Parc este programată de municipalitate pentru 24 august, de altfel prima zi a Târgului Mare al Bistriţei. Cu mic, cu mare, bistriţenii sunt aşteptaţi să guste o porţie de aventură în natură, să admire Bistriţa de la înălţime, într-o plimbare cu telescaunul.
“Aventura Parc este format din 13 platforme, care fac legătura între 11 ateliere. Mai avem două ateliere pentru copii până la şase ani, foarte uşoare, două panouri de căţărare, de dificultăţi diferite, şi trei tiroliene, cea mai lungă de 70 m, iar celelalte două sunt mai abrupte, mai scurte şi împreună însumează 70 de metri.
Traseul poate fi folosit de către orice persoană sănătoasă, indiferent de capacitatea ei fizică, dar trebuie parcurs cu atenţie. Avem zece echipamente de asigurare şi vom mai achiziţiona zece până la deschidere. Riscul de accidente este foarte scăzut. Traseul are o lungime de 400 m, dezvoltă abilităţile fizice şi capacităţile de a parcurge obstacole la înălţime, dezvoltă spiritul de echipă, de aventură. Cred că este un obiectiv frumos care va fi folosit şi gustat de către toţi cetăţenii municipiului Bistriţa”, l-a descris viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae.
Investiţia a fost de 109.000 lei, aproximativ 20.000 euro. „Nu a fost o investiţie foarte mare pentru municipiul Bistriţa şi cred că prin această investiţie vom da în folosinţă telescaunul şi pe timp de vară”, a punctat Cristian Niculae.
De altfel, proiectul a fostt gândit tocmai pentru a pune în valoare instalaţia de telescaun în care Primăria a investit bani pentru pârtia de schi. "Această instalaţie înseamnă aproape jumătate din valoarea întregii investiţii şi Primăria Bistriţa a vrut să dea în folosinţă această instalaţie şi pe timpul verii pentru locuitorii municipiului Bistriţa, copii şi adulţi. Am creat acest Aventura Parc care face parte dintr-o investiţie mai largă. Urmează să amenajăm o pistă de downhill, până la sfârşitul acestei luni vor fi finalizate două piste pentru biciclişti, de nivel uşor şi mediu pe unde se poate coborî cu bicicleta foarte uşor. Instalaţia de telescaun a fost dotată pe 33 de scaune cu suport pentru biciclete. Anul viitor urmează să facem şi pista pentru sportivi de performanţă downhill şi alpin coaster, care va fi finalizat la sfârşitul anului viitor”, a declarat viceprimarul Bistriţei.
Până la Aventura Parc se poate ajunge folosind instalaţia de transport pe cablu, dar şi pe jos, însă tichetul de acces se poate achiziţiona doar de la baza pârtiei. Aventura Parc va fi deschis de miercuri până vineri, în intervalul orar 12-18, sâmbăta şi duminica de la 10-18. Acesta va funcţiona până câtre sfârşitul lunii octombrie, în funcţie de condiţiile meteo.
Tarife:
1.Urcare/coborâre cu telescaunul, fără Aventura Parc – 15 lei/persoană, 10 lei pentru elevi, studenţi
2.Urcare cu telescaunul, transport bicicletă – 15 lei/persoană, 10 lei pentru elevi şi studenţi
3.Abonament 5 urcări cu telescaunul, transport bicicletă - 50 lei/persoană, 40 lei elevi şi studenţi
4.Urcare cu telescaun, transport bicicletă şi acces două ore în Aventura Parc – 70 lei/persoană/zi sau 50 lei pentru elevi şi studenţi
5.Acces 2 ore Aventura Parc, urcare /coborâre cu telescaunul – 30 lei/ persoană, 20 lei elevi şi studenţi
Citiţi şi:
- Vineri, ora 12: Se deschide Aventura Parc! Nu rata o porţie de adrenalină!
- Sâmbătă se deschide Aventura Parc din Complexul Wonderland. Vezi tarifele de la telescaun şi de acces!
- Au fost finalizate lucrările la bike park-ul din Wonderland! De vineri se deschide şi Parcul de aventură!
- Se deschide Bike Parkul de pe Dealul Cocoş!
- Peste 2800 de cartele de acces la telescaun, achiziţionate de schiorii de pe Pârtia Cocoş
Adaugă comentariu nou