Expoziție de pictură și grafică "Hotarul nevăzut" - Bucovina - Athos - Israel
Mihail Gavril, un pictor bucovinean de excepție, născut la data de 9 noiembrie 1961 la Fălticeni, județul Suceava, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Pictură București.
Mihail Gavril este un artist complet care abordează peisajul, compoziţiile şi portretele. Din călătoriile sale a adus pe pânză Bucovina, Balcicul, Athosul, imagini de pretutindeni pe unde l-au condus paşii în călătoriile sale, recompuse şi redate în esența lor, într-o viziune particulară.
Creaţia lui Mihail Gavril conține o serie de cicluri tematice rezultate ale căutărilor, experimentărilor și trăirilor sale artistice. Ierusalimul i-a oferit Zidul plângerii, pietrele şi drumurile cristice, Athosul mănăstirile într-un peisaj mediteranean, Balcicul peisajul scaldat în lumină. Viziunea sa asupra Rivierei elveţiene a cucerit pe toată lumea şi a fost recompensat cu premiul Fundaţiei Seymour-Obermer, la un redutabil şi prestigios Artforum (2007).
Vă așteptăm alături de noi miercuri, 12 septembrie de la ora 17.00 la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, secția de Artă Contemporană la vernisajul expoziției de pictură și grafică "Hotarul nevăzut" - Bucovina - Athos - Israel.
Prezintă: Alexandru Gavrilaș - manager CMBN
Vasile Duda - critic de artă.
Moderator: Alina Berbecaru.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Citiţi şi:
- Hotarul nevăzut, la Complexul Muzeal
- COMPLEXUL MUZEAL BISTRIŢA-NĂSĂUD, expoziţie de pictură, grafică şi sculptură
- Episcopii Benedict şi Macarie, dar şi Icoana Făcătoare de minuni ”Prodromița” de la Athos, în Postul Adormirii Maicii Domnului, la Biserica de la Coroana
- Mănăstirea „Piatra Fântânele” – o „oază” de rugăciune, linişte şi unitate ortodoxă
- SCRIITORI BISTRIŢENI, ÎN „DICŢIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI”
Adaugă comentariu nou