Sângeorz-Băi: Două proiecte de mobilitate urbană, de 10 milioane euro, cu străzi modernizate, pod rutier, zone pietonale, piste de biciclete şi microbuze electrice
Primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, anunţă depunerea a două proiecte importante la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest, în vederea obţinerii finanţării în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Ambele proiecte, cu o valoare estimată de 10 milioane euro, se încadrează în Axa 3, prin reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
„A fost o zi lungă și benefică, cu toții suntem bucuroși că, după multe luni de muncă, în paralel pe lângă celelalte proiecte aprobate sau în curs de aprobare, am reușit să depunem încă două, importante pentru dezvoltarea comunității. Este vorba despre Proiectul 1 - Piste de bicicletă pe ambele maluri ale Someșului Mare de la intrare până la ieșire din orașul nostru, mobilier urban, microbuze electrice, depou, standuri cu biciclete, plus un pod rutier în zona stației de epurare și asfaltări de străzi. Valoarea proiectului este 5 milioane de euro. Al doilea proiect vizează tubarea Văii Borcutului cu zonă pietonală, piste de biciclete, mobilier urban și de-asemenea asfaltări de străzi, valoarea proiectului fiind tot 5 milioane de euro”, explică primarul oraşului staţiune.
Potrivit acestuia, ambele proiecte vin în sprijinul comunității pentru a fluidiza traficul și pentru o mai bună mobilitate urbană.
„Sunt oportunități pe care nu avem voie să le ratăm, de-altfel proiectele sunt singura noastră şansă pentru dezvoltarea comunității noastre! Mulțumesc bunului Dumnezeu, tuturor celor care s-au implicat și în primul rând vouă, sângeorzenilor, celor care înțelegeți aceste lucruri”, transmite edilul sângeorzean.
Primarul Ogâgău menţiionează că pentru alte două proiecte, tot cu finanţare europeană, a avut loc vizita în teren. „Am avut vizita în teren pentru două proiecte frumoase, proiecte care vor schimba radical învățământul, infrastructura din Cormaia și turismul din stațiunea noastră. Această etapă este importantă în implementarea acestora, urmând semnarea contractelor de finanțare”, precizează acesta.
Primul proiect include construirea unei şcoli la Cormaia, actualul imobil urmând să fie demolat. Clădirea va avea nouă săli de clasă. Şcoala va beneficia de un teren de sport şi o sală de sport multifuncţională. Tot prin acest proiect de 3,9 milioane euro este vizată asfaltarea a nouă străzi, pentru care se vor realiza şi lucrări de apă şi canalizare.
Cel de-al doilea proiect presupune edificarea unui Centru social, clădirea urmând să fie amplasată în parcul staţiunii, în zona fostului cinematograf. Centrul social va avea ca scop principal ajutorarea persoanelor vârstnice şi a celor vulnerabile. Centrul va fi administrat de un ONG atestat social în colaborare cu Primăria Sângeorz-Băi. Valoarea totală a proiectului depus pe Axa 13 din cadrul POR 2014-2010 este de 4,4 milioane euro.
Citiţi şi:
- Primar Traian Ogâgău: Sperăm ca până la finalul anului să semnăm cele două proiecte de mobilitate de 10 milioane euro
- Primar Traian Ogâgău: Două proiecte de 10 milioane euro, declarate admise la finanţare. La Sângeorz Băi avem proiecte de 40 milioane euro
- Primarul Traian Ogâgău: Am semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru asfaltări de străzi, amenajare piste biciclete şi pod rutier
- Piste de biciclete, pod rutier şi asfaltări de străzi, din fonduri europene, la Sângeorz Băi!
- Primele autovehicule electrice sunt pregătite pentru a fi recepționate la Beclean!
Adaugă comentariu nou