În curs de apariţie ! Volumul Răsunetul cultural

Cuvânt înainte

În urmă cu vreo şase ani, într-o discuţie pe care am avut-o cu Menuţ Maximinian, directorul cotidianului Răsunetul din Bistriţa, în acelaşi timp şi secretar al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud (SSBN), observam faptul că autorii din cadrul asociaţiei noastre, peste 40 la număr, ar avea nevoie de un spaţiu al lor, în care să publice, la adăpost de amestecul cu producţii literare sub nivelul de plutire, să îşi facă auzit mesajul artistic, atunci când consideră că este necesar, într-un circuit cu circumscriere geografică, dar care are deschideri spre lumea literară mai largă. Sigur, colegii noştri au avut şi au la îndemână şi revista Mişcarea literară, cu un spaţiu tipografic generos, dar cu o apariţie trimestrială. Directorul cotidianului bistriţean s-a oferit să pună la dispoziţie, gratuit, patru pagini ale publicaţiei sale (detaşabile), în fiecare lună, în vederea realizării unui supliment literar al SSBN. Aşa s-a născut Răsunetul cultural.
Încă de la început, am convenit să nu publicăm texte de nivel mediocru, să nu transformăm suplimentul în loc de refugiu pentru autorii care nu pot publica în alte periodice culturale. A fost o măsură pe care am putut-o respecta, pentru că asociaţia noastră funcţionează riguros în baza unui statut, iar autorii care îşi întocmesc dosar în vederea primirii trebuie să dovedească, printre altele, că au mai fost publicaţi în periodice literare de circulaţie (cele ale Uniunii Scriitorilor din România, apărute sub egida Uniunii Scriitorilor sau de o recunoscută tradiţie), precum şi faptul că volumele pe care le-au tipărit au fost comentate şi în asemenea publicaţii.
Structura suplimentului a rămas, în linii mari, cam aceeaşi în toţi aceşti şase ani. Am marcat prima pagină cu o ilustraţie reprezentând de cele mai multe ori opera unui plastician contemporan, propusă fiind de graficianul Răsunetului cultural, sculptorul Maxim Dumitraş, director al Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, sau o fotografie dedicată aniversării unei personalităţi importante din cultura română sau universală; alături de obişnuitul editorial, o Antologie SSBN, cu menirea de a sublinia contribuţia deosebită, memorabilă uneori, a poeţilor din asociaţia noastră, rubrică pe care am păstrat-o alternativ cu Aducerile-aminte, cu eşantioane din creaţia unor mari scriitori aniversaţi. Pagina a doua, una de cronică literară, a fost şi este rezervată cu precădere volumelor semnate de colegii noştri din SSBN, dar nu numai. Cu toate că am avut şi avem deschidere pentru colaboratori, aşa cum se poate uşor observa, am mers permanent pe doi titulari de rubrică, comentatori experimentaţi, pentru a evita improvizaţiile. Pagina a treia am rezervat-o şantierului literar publicând în mod frecvent fragmente din volumele aflate în lucru ale autorilor din SSBN. În ultimii ani, pentru această pagină ne-am bucurat şi ne bucurăm de colaborarea cunoscutului parodist Lucian Perţa (prezent în majoritatea publicaţiilor literare din ţară), atunci când avem de-a face cu texte poetice. Este pagina în care am introdus, atunci când a fost cazul, şi Memoria fotografiei, în măsura în care am avut imagini-document. În sfârşit, ultima pagină, Confluenţe, reprezintă deschiderea spre orizonturi mai largi, prin publicarea unor scriitori din ţară (ba chiar şi din străinătate) care relaţionează într-un fel sau altul cu literatura din ţinutul Bistriţei şi al Năsăudului. Tot în acest spaţiu am marcat o seamă de evenimente importante din istoria culturală a ţării. În ultimul an, pagina am dedicat-o Centenarului Marii Uniri publicând în ea texte şi imagini cu valoare documentară.
După mai puţin de un an de la apariţia primului număr, analizând calitatea materialelor publicate, Comitetul de conducere al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România a decis să acorde egida sa Răsunetului cultural. A fost pentru redacţia publicaţiei nu doar o recunoaştere, ci mai cu seamă o obligaţie în a consolida exigenţele pe care şi le-a impus, pentru o onestă apreciere a muncii creative a autorilor din SSBN.
Primul colectiv redacţional al Răsunetului cultural a fost unul mai numeros, pentru a susţine eforturile începutului, pentru a avea sentimentul că suplimentul nu rătăceşte, ceea ce ar fi fost cât se poate de firesc la urma urmei şi nu ar fi mirat pe nimeni. Redactorii perioadei de început au fost cu toţii oameni responsabili şi nu lipsiţi de experienţă. Pe lângă autorul acestor rânduri, în calitate de redactor şef, din grupul redacţional au mai făcut parte (în ordine alfabetică): Icu Crăciun, Vasile V. Filip, Andrea H. Hedeş, Menuţ Maximinian, Aurel Podaru, Vasile Vidican. Tehnoredactarea a fost şi este asigurată de tehnoredactorul ziarului Răsunetul, Claudiu Moldoveanu. Nu putem omite sprijinul real al lui Zorin Diaconescu, cel care a realizat şi întreţine o pagină a SSBN pe internet (sscriitbn.blogspot.ro), acolo unde poate fi consultată şi arhiva suplimentului nostru. Între timp, redacţia s-a redus la patru oameni (din motive pe care le-am înţeles la momentul respectiv, s-au retras: Vasile V. Filip, Andrea H. Hedeş şi Aurel Podaru). Nu numai foştilor redactori le mulţumim pentru activitatea lor, ci tuturor colaboratorilor care au izbutit să facă din Răsunetul cultural o publicaţie vie care îşi justifică existenţa de până acum şi priveşte cu încredere spre utilitatea ei în anii ce vor veni. Se înţelege, suntem recunoscători deopotrivă cititorilor, celor care justifică existenţa oricărei publicaţii.
Volumul de faţă, care reuneşte toate numerele apărute până acum, ne-a fost inspirat, recunoaştem, de anii de început ai presei româneşti când, după un anumit număr de ani, realizatorii periodicelor le reeditau în volume, pentru că perceperea lor în câteva pagini era una care ţinea de context, de interesul sau dispoziţia imediată, ba chiar de o anumită iniţiere şi rafinament, câtă vreme volumul dobândeşte puterea de a afirma, de a pretinde o evaluare sintetică, de a impune. Să sperăm că se va întâmpla întocmai şi în cazul Răsunetului cultural.

Andrei Moldovan
redactor şef al Răsunetului cultural,
preşedinte al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5