Ziua Minorităţilor Naţionale, marcată la Instituţia Prefectului, de reprezentanţii comunităţilor rome, maghiare şi germane
Lun, 12/17/2018 - 18:15
În preambulul Zilei Minorităţilor Naţionale, zi stabilită prin lege ca simbol al recunoaşterii şi garantării dreptului minorităţilor, la Instituţia Prefectului a avut loc o şedinţă a Grupului Mixt de Lucru pentru Romi, la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai celorlalte minorităţi prezente la noi în judeţ, şi anume ai comunităţilor de maghiari şi germani.
Potrivit informării Instituţiei Prefectului, a fost făcută o scurtă trecere în revistă a particularităţilor minorităţilor. În ceea ce priveşte minoritatea romă, preşedintele asociaţiei “Partida Romilor-Pro-Europa”, filiala Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş, a făcut o scurtă prezentare a meseriilor, culturii şi artei tradiţionale rome.
Paul Cristian Roth, preşedintele asociaţiei “Forumul Democrat German”, filiala Bistriţa-Năsăud a prezentat minoritatea germană şi contribuţia adusă la îmbogăţirea patrimoniului cultural al judeţului, iar Décsei Atilla, preşedintele asociaţiei “Uniunea Democrată Maghiară”, filiala Bistriţa-Năsăud, a vorbit despre minoritatea maghiară şi contribuţia ei la îmbogăţirea patrimoniului cultural al judeţului.
***
Aceste prezentări au fost urmate de un dialog pe tema problemelor actuale din comunităţile de romi din judeţ şi modul în care pot fi remediate. În încheiere, mediatoarele sanitare, reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică, coordonator al programului de mediere sanitară, au semnalat problemele din domeniul “Sănătate” întâlnite frecvent în comunităţile de romi din judeţ.
***
Citiţi şi:
- Consultări pe marginea strategiei 2021-2027 de incluziune a minorității rome, la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud
- Ziua Minorităţilor Naţionale, marcată la Bistrița de reprezentanţii comunităţilor de maghiari, romi, germani și evrei
- Cătălin Manea (prim-vicepreşedinte Partida Romilor): Am convingerea că PSD BN va respecta acordul politic semnat anul trecut!
- Partida Romilor Bistrița-Năsăud își continuă parcursul! Conducere interimară, cu seniori și tineri din filială. Asumarea etniei la recensământ și organizarea sucursalelor, priorități!
- De Ziua Minorităţilor Naţionale, tradiţiile la loc de cinste. Emil Neia Lăcătuş: Promovăm toleranţa şi dialogul între culturi

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 13:11
Al cui este Regele Mihai? Cultura
În numărul 132 al periodicului „Dreptatea” (an. I, din 23...
Comentarii
Rus Augustin -
Joi, 13:21
Mi-l amintesc cu drag de prof. Sas Ștefan deoarece facem parte din „vechea gardă” fiind camarazi...
Dorel de Bistrita -
Joi, 08:46
Trebuie sa iubim Simbolurile Nationale, pentru ca ele ne reprezinta pretutindeni in aceasta lume....
un cetatean -
Mie, 15:31
Va doare-n cot de binele tarii, analizati si reanalizati, cuvant cu cuvant, tot ce exista, in...
Titus -
Mie, 15:08
Criza politică a fost provacată de nesăbuința unor lideri politici de la conducerea PSD, în frunte...
Ileana Rus -
Mie, 08:07
Drum lin spre Cerul sfânt, colega și vecina mea. Ochii mei te vor căuta mereu în grădină, printre...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către domnul Luca Mircea Chira, expert contabil, președintele Filialei Bistrița-Năsăud a...
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă spre doamna Gabriela Pop, consilier superior în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
La mulți ani, cu multă sănătate, oameni frumoși alături, cu inspirație și proiecte editoriale de succes, îi transmitem astăzi scriitorului Dan Coman...























Adaugă comentariu nou