Jandarmii bistriţeni, alături de Tăşuleasa Social! 20 de cadouri în Camionul de Crăciun pentru Basarabia

            Chiar dacă s-a încheiat acţiunea “Camionul de Crăciun” organizată de Asociaţia  Tăşuleasa Social, pentru al 16-lea an, în preajma sărbătorilor de iarnă în România, aceasta continuă cu organizarea uneia similare, dar de această dată pentru copiii din Basarabia.  

            Jandarmii bistriţeni se alătură acestei campanii prin achiziţionarea a 20 de astfel de cadouri care sunt pregătite special pentru această campanie de către magazinul Selgros Bistrița. Ele vor ajunge în această lună la copiii din Raionul Glodeni, Republica Moldova.

           Jandarmii sunt mereu acolo unde este nevoie de implicare, dăruire şi de sprijinul aproapelui. Dăruind aceste cadouri, putem aduce un zâmbet pe buzele copiilor care se vor bucura de venirea Moşului chiar dacă suntem în luna ianuarie, transmite mr. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud. 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5