Scriitorii nasaudeni au sarbatorit bicentenarul nasterii lui Alecu Russo

Am sărbătorit cu scriitorii năsăudeni bicentenarul nașterii poetului, prozatorului, eseistului, memorialistului și criticului literar român ALECU RUSSO, născut într-o familie de moșieri din satul basarabean Prodăneștii Vechi, despre care scrie cu drag în "Amintiri" spunând că este un sat frumos rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului. 

 

Pentru desăvârșirea studiilor și-a petrecut mai mulți ani printre străini în Elveția și Austria, dar mereu avea în suflet dorul de acasă, dorul de țară spunând: 

"Ferice de aceia ce nu au părăsit pragul părintesc cât de mic, cât de mare. Ei nu au simțit durerea de a fi muți, durerea de a vedea cum se șterge întâi plânsul despărțirii și apoi, cătinel, câtinel toate amintirile copilăriei lor ... Ei nu au simțit durere și mai mare cum se duce și limba, de le înăbușă cuvântul țară și nu-i poți spune decât pe limbă străină"... 

Se întoarce la Iași, ocupând funcția de asesor la judecătoria din Piatra și avocat în perioada 1841-1844, având și vaste preocupări literare. Debutează ca autor dramatic, cu două comedii interpretate la Teatrul Național din Iași , “Băcălia ambițioasă” și „Jignicierul Vadră”, în care critică regimul din Moldova „Din Focșani la Dorohoi,/Țara-i plină de ciocoi.” Piesele, confiscate de poliție, s-au pierdut pentru totdeauna. Autorul a fost exilat la Mănăstirea Soveja (1846), iar actorii la Mănăstirea Cașin. Aici se preocupă de culegerea „Mioriței”, compunând și „Cântarea României”, operă tipărită anonim, fără a revendica vreodată explicit această operă ce a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

 

A fost un participant activ la revoluția de la 1848 din Moldova, după care a luat parte la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3-15 mai 1848 și la Adunarea de la Lugoj din 15-27 iunie 1848. Pentru faptele sale revoluționare a fost arestat de autoritățile maghiare de la Dej și întemnițat la Cluj, prin faptul că a militat pentru Unirea Principatelor Române. Foarte bolnav, plin de datorii, moare sărac la 40 de ani, la data de 5 februatrie 1859, doar la câteva zile de la Unirea din 24 ianuarie 1859, fiind înmormântat în interiorul Bisericii Bărboi din Iași.

Pe plan beletristic se remarcă prin opere înscrise în literatura română: Cugetări, Amintiri (în care evocă copilăria, cu descrierea admirabilă a părului din mijlocul satului) , pagini frumoase de proză precum: Iașii și locuitorii lui, Holera, Soveja, Palatul Duca-Vodă, Piatra Teiului, fiind și un colaborator consecvent la revista „România literară” a lui Vasile Alecsandri, unde au apărut și unele din operele sale.

 

Capodopera legată de numele său este amplul poem în proză , „Cântarea României”, alcătuit din 65 de versete tradusă din franceză de Nicolae Bălcescu, cu introducerea acestuia, făcând și unele îndreptări de limbă și stil, ce apare în revista „România viitoare” din Paris (1850), în urma unei înțelegeri tăinuite între autor, Bălcescu și Alecsandri și pentru a produce efect, lucrarea apare fără semnătură, atribuindu-i-se unui călugăr din Carpați.