O reeditare- Din Ţara Basarabilor

După aproape un secol ( 97 de ani), de la apariţia celei de a doua ediţii ( 1911) a lucrării lui George Coşbuc ,,Din Ţara Basarabilor”, profesorul şi muzeograful Constantin Catalano de la Coşbuc ( Hordou), reeditează ( ediţia a III-a, Editura ,,Napoca Star”, 2008 ) această operă.

Prima ei ediţie a apărut în anul 1901, în acelaşi an cu opera, cu o tematică oarecum asemănătoare, ,,România pitorească” a lui Alexandru Vlahuţă. Avem de a face cu o carte de culturalizare, la nivel popular, am spune, pe înţelesul tuturor. Constantin Catalano a folosit textul şi ilustraţiile primei ediţii. Volumul completează înclinaţia spre epopee a lui George Coşbuc, întâlnită în poezie , cât şi în volumele de proză ,,Războiul nostru pentru Neatârnare ( 1877-1878). Povestit pe înţelesul tuturor” şi ,,Povestea unei coroane de oţel”, subliniază Constantin Catalano.

Ne aflăm în faţa unui curs poetic de istorie naţională, cu o poveste fermecătoare ,, a devenirii poporului Basarabilor”, cum spune autorul. Aflăm ,,ce-i cu poporul nostru, cum s-a format el, prin ce a trecut, care i-au fost prietenii şi neprietenii, ce şanse de viitor are”( Constantin Catalano).

Citind această carte nu se poate să nu te gândeşti la următoarele opere: legendele lui Ion Neculce, din faţa cronicii sale, întitulate ,,O samă de cuvinte”, ,,Cântarea României „a lui Alecu Russo, ,,Românii supt Mihai Voievod Viteazul” a lui Nicolae Bălcescu, ,,România pitorească” a lui Alexandru Vlahuţă şi ,,Cartea Oltului” a lui Geo Bogza.

Dacă, aşa cum afirmă Constantin Catalano, ,,Din Ţara Basarabilor” anticipează ,,Cartea Oltului” a lui Geo Bogza, celelalte opere semnalate mai sus, sunt valorificate de poet, ca surse posibile pentru unele sugestii.

Ideea unităţii de neam a românilor, ,,noi tot un neam suntem”, susţinută consecvent de autor, te trimite cu gândul la cronica lui Grigore Ureche: ,, românii câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroş, de la un loc sânt cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag”.

Legendele presărate în această operă, referitoare la istoricul unor locuri, la explicarea unor evenimente, conţin tonalităţi din ,,O samă de cuvinte” a lui Ion Neculce. Aşa este legenda despre valul lui Troian sau Brazda lui Novac, sau cea referitoare la sfârşitul lui Andrei Batory. Când secuii îi aduc lui Mihai Viteazul capul lui Batory , domnitorul muntean exclamă sceptic: ,,Bietul popă, bietul popă”.

De pe Negoiul, poeul îşi poartă privirea spre cele opt, respectiv nouă ţări, locuite de români: Muntenia, Bucovina, Mramureş, Făgăraş, Banatul Craiovei, Crişana, Banatul, Basarabia, Dobrogea, ultima fiind doar sugerată de mai multe ori. Obsesia căutărilor sale vizuale rămâne Ardealul. În jurul lui se poziţionează celelalte ţări ,,ale Românilor”: ,,roată împrejurul Ardealului sunt aşezate cele opt ţări ale Românilor”. Prezentarea lui se face în maniera lui Nicolae Bălcescu : ,,Ardealul ţară largă cât Muntenia, înconjurat de toate părţile de munţi, ca o cetate de zidurile ei”.

Mereu întâlnim în această scriere privirea aruncată din amfiteatru a poetului. Se preferă privitul de sus, peste spaţiile geografice. George Coşbuc constată cu bucurie sau cu amărăciune statutul de independenţă sau nu al provinciilor româneşti : ,,numai Muntenia şi Moldova fac o stăpânire Românească, Regatul României, iar celelalte sunt în jugul străinilor” ; ,,Una Basarabia, e sub mâna Ruşilor, una Bucovina sub a Austriecilor, iar patru, Ardealul, Crişana, Maramureşul, Banatul, sub a Ungurilor”.

Referirile la situaţia prezentă, de atunci, a ţărilor româneşti, revine de multe ori, pe parcursul acestei cărţi : ,,Ori sub ce stăpânire ar fi ţările noastre, noi suntem un singur neam, cu o singură limbă, cu un singur gând şi-un singur dor”.

Mândria apartenenţei de neam este exprimată răspicat: ,, Suntem mare neam”. Excursia prin istoria românilor pleacă de la etnogeneza lor, se consemnează năvălirile barbare, întemeierea principatelor româneşti, domniile şi faptele mari ale lui Matei Basarab, Ştefan cel Mare , Mihai Viteazul , mişcarea revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu, perioada paşoptistă, epoca lui Carol I etc.

Martorul istoriei frământate a românilor este, ca şi în poezia lui Grigore Alexandrescu ,,Umbra lui Mircea . La Cozia”, râul Olt : ,,Câte n-a văzut el, de când taie Carpaţii, câte cetăţi ridicate nu le-a văzut ruinându-se până-n pământ! El a văzut popoare născându-se şi murind apoi, pe malurile lui...din apa lui au băut Dacii cei războinici şi se bucura şi el văzând puterea lor. Şi a văzut venind grozavele oşti ale Romei, şi atunci s-a înfiorat şi el de spaimă”.

Natura, Negoiul, Oltul, Dunărea sunt reperele perene pentru o istorie mereu covulsionată, care s-a desfăşurat în jurul lor. Lucrarea lui Alecu Russo, ,,Cântarea româniei” are 65 de versete, ,,Din Ţara Basarabilor” este structurată în 18 capitole. Dacă la Alecu Russo antiteza dintre frumuseţea , bogăţiile ţării, trecutul glorios şi starea actuală de suferinţă a poporului oprimat, este aproape o permanenţă, la George Coşbuc predominantă este tonalitatea relatării apropiată de cea a basmului.

Dacă opera lui Alecu Russo exprimă mesianismul unei generaţii trecută printr-o revoluţie ale cărei deziderate au rămas neîmplinite, opera coşbuciană premerge simbolic şi stimulator visul de Unire al românilor, înfăptuit la 1 Decembrie 1918.

Chemarea stăruitoare la deşteptarea poprului român, consemnată frecvent la Alecu Russo, la poeţii paşoptişti (Andrei Mureşanu), se regăseşte şi la George Coşbuc. Ea este fundamentată pe originea şi limba comună a românilor : ,, Acelaşi pământ ne ţine, acelaşi vânt ne bate”. Urmele trecutului măreţ, podul peste Dunăre al lui Apolodor din Damasc, sunt completate cu realzările timpului scriitorului, podul de la Cernavodă.

Reportajele lui George Coşbuc încep de obicei printr-o conturare a spaţiului geografic descris, ca apoi el să ne ţină lecţia de istorie a locului prezentat, într-o manieră poetică.

Încercările lui George Coşbuc de a alcătui un portret spiritual al poporului român, nu au consistenţa şi nici puterea de sinteză a lui Alexandru Vlahuţă ( capitolul ,,Ţara. Poporul”, ,,România pitorească”) : ,,Cu adevărat, minunat e poporul Românilor. Poate de aceea l-a şi apărat Dumnezeu; că e de minune cum a putut să scape dintr-atâtea nevoi şi furtuni ce-au trecut peste el şi în mijlocul atâtor neamuri păgâne şi de-a pururi lacome de sânge românesc”. Similară este compararea destinului poporului român cu trestia atât la George Coşbuc cât şi la Alexandru Vlahuţă: ,,Ca trestia ne-am plecat când au bătut vânturile mari şi ne-am ridicat tot ca ea când s-au alinat vânturile”. George Coşbuc adaugă un alt element de comparaţie pentru poporul român, pe Făt-Frumos din poveste, care învie mereu.

Ajungând în Ţara Făgăraşului, poetul se opreşte şi pe la Avrig, locul de naştere a lui Gheorghe Lazăr, cel care ,,a venit ... să ne aducă carte românească”. Nu întâmplător aminteşte şi poetul de Gheorghe Lazăr, de statuia acestuia din faţa Universităţii din Bucureşti, alături de cea a lui Ion Heliade Rădulescu şi Mihai Viteazul, sau cum scria Alexandru Vlahuţă în capitolul semnalat, ultimul, din ,,România pitorească”: ,,iar pe locul acela sfânt s-au aşezat trei statui: Eliade, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr-poetul, eroul şi apostolul”.

George Coşbuc pomeneşte şi pe aromâni (,,Armânii”), ca să ilustreze neamul ,,mare şi mult al românilor”. Existenţa poporului român s-a împletit permanent cu religiozitatea sa: ,,mănăstirile nu erau numai locaşuri sfinte, ci totodată cetăţi, ci ziduri puternice”.

Capitolul XV al cărţii este un fel de concluzie a lecţiei de istorie, evidenţiind lupta pentru libertate şi independenţă a poporului nostru. ,,Comentariile lirice” ale istoriei sunt intersectate cu numeroase ,,contexte de pastel”( Constantin Catalano).

În ultimul capitol al volumului se descrie vărsarea Oltului în Dunăre, la Islaz, prilej pentru poet de a aminti de revoluţia lui Tudor Vladimirescu, de Proclamaţia de la Islaz a revoluţionarilor de la 1848, de vitejii lui Carol I care au luptat în Războiul de Independenţă.

Fiind vorba de un mare poet, ne interesează toate scrierile lui, chiar şi acelea mai puţin ,,sclipitoare”, ca realizare artistică. Ele conturează un profil literar, luminează alte feţe ale personalităţii scriitorului. De aici şi importanţa cunoaşterii acestei scrieri, îndemnul editorului şi al nostru pentru lecturarea ei, fiindcă avem în faţă ,,o lecţie de istorie şi patriotism propusă de George Coşbuc”.